News Flash:

Cei mai mari solisti de opera vin la Iasi

31 Mai 2006
1362 Vizualizari | 0 Comentarii
Maine, in Sala Dimitrie Tabacaru, din incinta Operei Romane din Iasi, va avea loc intalnirea membrilor fondatori ai acestei institutii de spectacole. Manifestarea este organizata cu prilejul implinirii a exact 50 de ani de la prima adunare a acestora, cand a fost adusa pentru prima data in discutie infiintarea Operei din Iasi. Astfel, la respectiva manifestare vor fi prezenti atat artisti din Iasi, cat si din tara, care vor veni special pentru a lua parte la aceasta intalnire. Opera Romana din Iasi a fost infiintata in data de 3 noiembrie 1956, spectacolul inaugural fiind "Tosca", de G. Puccini. Pana la ora actuala, aceasta institutie de spectacole a trecut prin mai multe stadii de dezvoltare, mai multe schimburi de generatii, a prezentat publicului majoritatea titlurilor de opera, opereta si balet din repertoriul national si international. Dintre numele care sunt legate de respectiva institutie pot fi mentionate cel al lui Radu Botez, prim dirijor al institutiei intre anii 1956 - 1977 si considerat unul dintre marii dirijori romani de opera si concerte simfonice, in tara si in strainatate, precum si al lui Ion Iorgulescu, tenor al Operei din Iasi in perioada 1956-1974 si care a excelat in roluri din "Aida", "Bal mascat", "Carmen" sau "Boema". Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1332 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018815 (s)