News Flash:

Cel mai mare spital iesean este in sarbatoare

12 Decembrie 2001
1250 Vizualizari | 0 Comentarii
La Spitalul "Sf. Spiridon" din Iasi a avut loc, luni, festivitatea de deschidere a manifestarilor care sunt programate sa aiba loc in cele trei zile destinate sarbatoririi unitatii. Actul care atesta infiintarea Spitalului "Sf. Spiridon" dateaza din anul 1757. Unitate sanitara cu traditie, spitalul se poate mandri cu o activitate medicala prodigioasa, la care se adauga rezultatele demne de scoala medicala romaneasca si, indeosebi, cea ieseana. Manifestarile prilejuite de aceasta sarbatoare au debutat cu festivitatea de deschidere, la care au luat parte numeroase personalitati ale lumii medicale iesene, printre care s-au numarat dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon", dr. Vasile Cepoi, directorul CJAS Iasi, dr. Carol Stanciu, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie din Iasi, dr. Eugen Tarcoveanu, dr. Eusebiu Zbranca si alte nume importante din medicina iesana. Dupa cum a declarat dr. Vasile Costinescu, directorul Spitalului "Sf. Spiridon" se va incerca pe toate caile pentru a aduce spitalul la cele mai inalte standarde. Dr. Cristina Burcoveanu, director - adjunct al unitatii, a prezentat un raport de activitate al spitalului pe perioada cuprinsa intre luna ianuarie - noiembrie. Indicatorii de eficienta ai spitalului arata ca anul acesta au fost internati 45 de mii de pacienti. Astfel, s-a reusit realizarea a 362 de mii de zile de spitalizare, acelasi numar ca si anul trecut, ceea ce inseamna ca spitalul se apropie de un nivel optim de spitalizare. In Ambulatorul spitalului, in perioada ianuarie - octombrie, au fost facute 200 de mii de consultatii, 30 de mii de tratamente si 71 de mii de investigatii de laborator. Din cele afirmate de catre dr. Cristina Burcoveanu, in acest moment spitalul se afla intr-un echilibru administrativ. Printre realizarile marete ale celor care lucreaza in spital au fost enumerate punerea in functiune a RMN-ului, normalizarea sistemului oncologic, reparatii la cladirea ambulatorului, aducerea de aparate la laboratorul de imunologie. Premisele sunt obtinerea de finantari, amenajarea sediilor laboratoarelor, demararea activitatii de transplant.
Si ziua de ieri a fost dedicata tot activitatii stiintifice, fiind prezentate o serie de sesiuni de comunicari, iar astazi are loc procesiunea religioasa.
Catalina DARABANA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1401 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022219 (s)

loading...