News Flash:

Cel mai pasnic miting sindical din ultimii zece ani

14 Septembrie 2000
1339 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prezenta mai mare a jandarmilor decat a sindicalistilor

Ieri, participarea la mitingul comun al sindicatelor ce fac parte din cele trei confederatii a fost nemultumitoare pentru majoritatea liderilor prezenti. Mitingul a reunit aproape 4.000 de persoane, 50 de taxiuri si sase camioane, care au manifestat pasnic si aproape deloc zgomotos. De mentionat este faptul ca la miting au participat mai multe efective de jandarmi aduse din Bacau si Botosani decat sindicalisti. Singurele reactii la luarile de cuvant au fost aplauzele. Probabil ca majoritatea celor prezenti acolo nu mai sunt increzatori in puterea lor de convingere a factorilor de decizie, prin intermediul mitingurilor. Revendicarile sindicalistilor au fost cele anuntate luni: rezolvarea problemelor de la Tepro, urgentarea anchetei in cazul Sahleanu si aflarea adevarului despre cine este in spatele asasinatului, modificarea legislatiei sindicale si a celei cu privire la protectia sindicalistilor si cetatenilor. Au luat cuvantul majoritatea liderilor care si-au exprimat regretul pentru moartea lui Sahleanu si pentru faptul ca nu exista unitate intre oameni atunci cand situatia o cere. Constantin Rotaru, noul lider al salariatilor din Tepro, prezent pentru cateva momente la mitingul din Piata Palatului, si-a cerut scuze in numele salariatilor de la unitatea in care lucreaza, pentru ca nu sunt prezenti la manifestare motivand ca se asteapta raspunsul de la FPS Bucuresti cu privire la viitoarea structura a actionariatului. "Nu ne vom opri din proteste pana cand cehul nu va fi alungat de la fabrica unde lucram. Nu putem decat sa va multumim pentru ca manifestati pentru cauza noastra", a precizat Constantin Rotaru.
De asemenea, liderii sindicali care au luat cuvantul au acuzat politicienii si conducerea FPS de lipsa de responsabilitate si de distrugere a economiei nationale. Dupa miting, o delegatie formata din presedintii filialelor locale ale BNS, CNSLR Fratia, CNS Cartel Alfa si cativa lideri de sindicat s-au deplasat la prefectul Florin Vitan, pentru a-i inmana o scrisoare deschisa adresata primului ministru, Mugur Isarescu, in care erau referiri la situatia Tepro, la asasinatul liderului si la situatia deplorabila a privatizarii. (G.D.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014906 (s)