News Flash:

Cel mai periculos roman locuieste in Copou

6 Martie 2009
5151 Vizualizari | 6 Comentarii
Cel mai periculos roman locuieste in Copou
• Ani buni, a fost considerat cel mai periculos roman dupa ce ar fi fost implicat in trei dosare de crima alaturi de Passaris, iar politistii nu au gasit probe impotriva sa • A fost cautat sapte ani de zile prin toata Europa • Acum, Paul Popa, mana dreapta a lui Konstantinos Passaris, unul dintre cei mai periculosi criminali din Europa, este la Iasi • Acesta a cerut sa fie transferat la penitenciarul din Copou pentru ca s-a indragostit de o ieseanca • Transferul de la Rahova la Iasi a avut loc dupa scenarii de film: trasee secrete, trupe de mascati, calatorie noaptea si secretomanie totala • Popa este o figura legendara in lumea criminalilor, insa la Iasi este un detinut model

Ani buni, a fost considerat cel mai periculos roman. Politistii din toata Europa au fost nevoiti sa-l caute timp de sapte ani de zile pentru a-l prinde. Numele sau a fost asociat intotdeauna cu cel al lui Konstantinos Passaris, barbatul condamnat la detentie pe viata pentru unele dintre cele mai sangeroase asasinate. Cu toate ca are un renume negativ in toate mediile si este considerat spaima puscariilor, Paul Popa a fost adus in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Acesta se afla deja de aproximativ trei saptamani in penitenciarul iesean si are o imagine buna in randul celorlalti detinuti. "Cand am auzit ca cel mai bun prieten a lui Passaris a venit la Iasi, am crezut ca in penitenciar o sa iasa scandal. Auzisem ca este un tip destul de agresiv, care nu sta la discutii atunci cand este vorba de conflicte. De cand a venit printre noi nu am auzit sa fi fost implicat in astfel de scandaluri", a precizat unul dintre detinutii din penitenciarul iesean. Paul Popa, complicele lui Passaris, a fost transferat la Iasi de la Penitenciarul Rahova.

Atunci cand a fost adus aici, au fost luate masuri suplimentare de securitate. Avand in vedere importanta transportului, Paul Popa era inconjurat de un numar impresionat de mascati si gardieni care sa intareasca paza. A fost o operatiune tipica filmelor americane. A fost adus noaptea, pe trasee secrete si in deplina discretie. Gabriela Topoliceanu, purtatorul de cuvant al unitatii de detentie, sustine ca Paul Popa a fost transferat la Iasi in baza unei decizii a Administratiei Nationale a Penitenciarelor. In acest context, conducerea penitenciarului iesean nu a primit prea multe informatii cu privire la motivele acestui transfer. In cursul zilei de ieri, Marius Vulpe a refuzat sa raspunda apelurilor telefonice pentru a oferi mai multe detalii cu privire la situatia lui Paul Popa.



Detinut model la Iasi

Explicatiile oficiale cu privire la transferul lui Paul Popa la Iasi sunt rezervate, insa din informatiile detinute acestea ar fi venit aici pentru ca iubita sa este din Iasi. Popa s-ar fi indragostit de o ieseanca si au un copil impreuna. Pentru a fi mai aproape de femeia iubita, Paul Popa a creat o diversiune, deschizand un proces la Judecatoria Harlau. La acel proces, Popa s-a prezentat in urma cu aproximativ doua saptamani si a sustinut ca nu stie despre ce este vorba si ca nu este el semnatarul actiunii de chemare in judecata. Saptamana trecuta, detinutul a fost dus la Spitalul de Urgente Iasi pentru ca are probleme mai vechi la un picior. Medicii l-au operat, iar acesta urmeaza un regim special pentru refacere. In Romania, Popa a fost condamnat la 12 ani pentru tentativa de omor, insa a fost implicat, direct sau indirect, in mai multe dosare de crima. Inainte de a-l cunoaste pe Konstantinos Passaris in Grecia, Popa a fost suspectat de politisti in cazul uciderii omului de afaceri Sorin Moldovan, in noiembrie 2000. De asemenea, numele sau a fost legat si de sinuciderea lui Sorin Opris. Acesta din urma s-a impuscat cu acelasi pistol cu care a fost ucis politistul timisorean Sasa Disici. Anchetatorii au considerat ca Popa Paul este cel mai periculos roman pentru ca, in cazul in care a fost implicat direct in comiterea celor trei crime, si-a sters foarte bine urmele. In cazul politistului Sasa Disici, anchetatorii sustin ca acesta din urma ar fi oprit in trafic o masina furata in care se aflau Paul Popa impreuna cu grecul Konstantinos Passaris. Pentru a nu complica lucrurile, cei doi l-ar fi executat pe politist. Peste toate acestea, Popa a fost suspectat ca l-a ajutat pe Passaris sa evadeze dintr-o inchisoare din Grecia, dupa care i-a dat un pistol cu care sa omoare doi politisti. In jurul lui Popa s-a creat o adevarata aura legendara, iar asocierea cu grecul supranumit Fiara din Balcani l-a transformat intr-o vedeta internationala. In ciuda acestor fapte, la Iasi Popa este un detinut model, care nu a facut nimanui nici o problema.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (6)

:)  | #60661
:))) iar ai inventat declaratii de la detinuti:)))
Anonim  | #60662
Ce vedeta, ba, putoiul asta? I-au facut operatie la picior? Dar o operatie estetica impotriva ridurilor, nu i-ati facut? Daca este asa un "cel mai mare criminal romm - an, ii mai faceti operatii? Are toate analizele la zi? Sta bine cu cordul? Ca este foarte important. Cu fizicul sta bine, e frumusel foc. Dar si mai frumusel ar fi, daca ar fi judecat si condamnat rapid: tras in teapa. Mama, cata muierime s-ar uita la teapa lui!
ion  | #60663
Pacat de muma-sa. A transpirat degeaba, cand a adus pe lume monstrul asta. Doamne, si ce copil frumos! Poate fi posibil sa se impleteasca laolalta asa o frumusete fizica, cu asa o uratenie sufleteasca? Atunci eu, care nu cred, spun ca totusi, exista diavol! E baiatul asta!
Anonim  | #60664
Boacna,tot la fel de cretin ai ramas,retardatule!
John  | #60665
Boacna mai ciupeste cate o informatie de pe holuri la instanta si face articole grele fara nici un suport. Baiatul asta nu are nici o legatura cu ce scrie el . Meserie te halesc. Daca nu ar fi puscaria si instantele Boacan ce ai scrie? Suse si barfe prin parcuri si la cozi in piata. Nu intereseaza pe nimeni ce debitezi tu.
Mihaela  | #60666
La multi ani Cataline, e ziua noastra. Chiar primesti bani pentru ineptiile astea?
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3262 (s) | 22 queries | Mysql time :0.186224 (s)