News Flash:

Cel mai tanar transsexual

6 Februarie 2009
1729 Vizualizari | 0 Comentarii
Kim Petras
• Adolescenta germana Kim Petras este cel mai tanar transsexual, care la varsta de 16 ani si-a schimbat sexul • La 12 ani, tanara i-a convins pe doctori ca vrea sa fie fata, iar la 14 ani, autoritatile au recunoscut-o oficial ca fiind de sex feminin, devenind celebra in Germania pentru acest lucru • "Experientele transsexualilor pot provoca adevarate traume. Lumea este putin empatica fata de transsexuali, deoarece nu stiu prin ce trece o astfel de persoana. Imaginati-va un barbat caruia ii cresc sani sau o femeie care se confrunta cu o pilozitate excesiva pe fata - astfel de lucruri simt transsexualii in timpul pubertatii", a declarat endocrinologul Achim Wuesthof

Adolescenta germana Kim Petras este cel mai tanar transsexual, care la varsta de 16 ani si-a schimbat sexul, scrie Daily Mail, in pagina electronica. Tanara este o cantareata de muzica pop cunoscuta in Germania si a inceput un tratament hormonal de schimbare a sexului inca de la 12 ani.

Aceasta a postat pe blogul personal ca tot tratamentul de schimbare a sexului s-a terminat, dupa ce a fost supusa unei interventii chirurgicale in noiembrie 2008. "Intotdeauna am fost impotriva unor astfel de operatii in ceea ce priveste tinerii, dar vazand cat de fericit este unul dintre pacientii mei, am realizat ca, in unele cazuri, este decizia corecta. Kim este un astfel de caz, ea a stiut dintotdeauna ce isi doreste", a declarat psihiatrul Bernd Meyenburg. "Totul s-a schimbat din cauza operatiei. De abia astept sa-mi pun costumul de baie favorit si sa inot asa cum nu am mai facut-o pana acum. A trebuit sa astept pana cand am implinit 16 ani ca sa pot sa fiu supusa interventiei de schimbare a sexului. Stiu ca din cauza trecutului, oamenii au tendinta sa aduca acest subiect in discutie. Dar sper ca intr-o buna zi sa fiu cunoscuta pentru muzica mea", a declarat Kim, fosta Tim. In Germania, doar adultii pot sa isi faca schimbare de sex, iar Kim reprezinta un caz special. La 12 ani, tanara i-a convins pe doctori ca vrea sa fie fata, iar la 14 ani, autoritatile au recunoscut-o oficial ca fiind de sex feminin, devenind celebra in Germania pentru acest lucru. Costurile operatiei de schimbare de sex au fost acoperite din asigurarea de sanatate, deoarece conditia sa a fost diagnosticata ca boala. Conform legilor germane, doi psihiatri trebuie sa confirme ca copilul in cauza este transsexual si sa aprobe cererea de schimbare a sexului. "Experientele transsexualilor pot provoca adevarate traume. Lumea este putin empatica fata de transsexuali, deoarece nu stiu prin ce trece o astfel de persoana. Imaginati-va un barbat caruia ii cresc sani sau o femeie care se confrunta cu o pilozitate excesiva pe fata - astfel de lucruri simt transsexualii in timpul pubertatii. Ei nu sunt niste ciudati si nici nu sufera de vreo boala mintala. De aceea este bine sa fie ajutati cat mai repede si sa le reducem trauma pe cat mai mult posibil", a declarat endocrinologul Achim Wuesthof.

Anul trecut, Kim a semnat un contract cu casa de discuri Joyce Records si si-a lansat prima melodie - "Last Forever", care a devenit un hit pe Youtube si MySpace. Cu doua luni inainte de operatia care a transformat-o din baiat in fata, Kim si-a lansat primul album - "Fade Away". "Am fost intrebata daca acum ma simt ca o femeie, dar adevarul e ca intotdeauna m-am simtit femeie, doar ca am ajuns intr-un corp nepotrivit", a declarat adolescenta. "Mai demult aveam probleme pentru ca nu puteam purta lucruri stramte, dar acum nu mai este cazul. Obisnuiam sa port fuste scurte, dar nu prea stramte. Acum pot sa ma schimb de fata cu alte fete fara a ma simti rusinata. Inainte de operatie nu puteam face asta. Kim studiaza designul vestimentar si a inceput sa se prezinte drept fata inca de la doi ani. "Presupun ca mi-a luat mai mult timp decat sotiei mele sa ma obisnuiesc, dar Kim este o fata convingatoare, stie ce vrea si cum sa-l obtina. Sunt foarte mandru ca a reusit ceea ce si-a propus si ca isi indeplineste visele, indiferent de cat de greu si dureros este acest drum", a declarat tatal lui Kim.

daily mail germania experientele transsexualilor boala mintala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020159 (s)

loading...