Cancan ultimă oră

Cele 10 porunci pentru un creier sănătos, dezvăluite de unul dintre cei mai experimentați neurochirurgi

Publicat: 29 ian. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cele 10 porunci pentru un creier sănătos dezvăluite de unul dintre cei mai experimentați neurochirurgi

Creierul nostru este una dintre cele mai fascinante mașinării posibile, iar oamenii care au lucrat pe creier deschis au, desigur, alte perspective în ceea ce privește viața și valorile sale.
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea se descrie ca fiind doctor, profesor și nu în ultimul rând, om, pe site-ul personal alexandruvladciurea.ro. Marele neurochirurg va împlini anul acesta 78 de ani, dintre care 50 au fost trăiți în cadrul Spitalului de Urgență Bagdasar Arseni. Aici a făcut peste 23.000 de operații pe creier, iar 17 ani a operat doar copii, cel mai mic dintre aceștia având doar 2 zile.

Reputatul chirurg a făcut un top al celor mai importante lucruri pe care le poți face pentru creierul tău, într-un interviu acordat Libertatea.

„Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul” afirmă neurochirurgul în legătură cu sănătatea „motorului” fiecăruia dintre noi. „Cititul, întâlnirile cu oameni dragi, muzica bună, dar mai ales dansul țin creierul sănătos” mai spune el și nu vedem motivele pentru care nu l-am asculta.

În acest sens, iată care este „decalogul” unei zile sănătoase.

Prima poruncă este să ne trezim cât mai de dimineaţă!
În popor, ţăranul se culcă o dată cu găinile şi se scoală la cântatul cocoşului. Trezirea trebuie să fie dimineaţa, nu la ora 10:00. Dacă ne-am trezit la 9:00 sau la 10:00, sigur suntem obosiţi.

A doua „poruncă”: Aerul curat, sănătate pentru creier
Al doilea lucru – nu mergem direct să mâncam, să ascultăm chemarea frigiderului. Să ieşim afară, să respirăm aer curat! Aerul ăsta se duce nu în plamâni cum crede toată lumea, ci exact în creier. Se deschid toate ferestrele ca să iasă toate duhurile rele.

A treia „poruncă”: Te mişti, deci exişti
După ce s-au deschis ferestrele şi începe creierul să funcţioneze, facem următorul pas: facem câţiva paşi și câteva exerciții de inspirație și expirație. De ce facem paşi? Nu că aşa spune Guvernul, ci că punem circulaţia, inima, care imediat ne ajută şi mergând, am făcut motilitate. Te mişti şi exişti, a spus un japonez, iar un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spunea că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat de acolo. Aerul acela să intre în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei.

Primul este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune „locomotiva” în mișcare”.

În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează ca să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important. Dacă un om se culcă având în minte o problemă importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a doua zi dimineața are și răspunsul. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineața ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit.

A patra „poruncă”: Ziua bună se cunoaşte după duşul de dimineaţă
După, ne întoarcem şi există această igienă şi toaletă perfectă a organismului în care aruncăm toate elementele toxice din noi pentru că mişcările pe care le facem dimineaţa la duş sunt chiar mişcările din yoga, dar noi nu mai ştim lucrul acesta.

A cincea „poruncă”: Micul dejun, luat în linişte
După aceea se mănâncă. Micul dejun trebuie luat în liniște, fără scandal, fără claxoane, fără a fi pe fugă, nu în picioare, fără elementele din jur care să te disturbe, fără țigară. Să fie mai mult decât o relaxare, să fie o plăcere. Pledez pentru sucul de dimineață, din citrice, caroten și altele, care aduc și energie și oligoelemente, care ajută la transmiterea în interiorul creierul. În plus, fără gadget-uri la masă! De altfel, îmbolnăvirea creierului apare și atunci când ne izolăm în tabletă, în Facebook și în telefon. Ați văzut cum traversează acum oamenii? Cu ochii tot pe Facebook. Noi suntem făcuți să trăim în grup, nu izolați.

A şasea „poruncă”: Sănătatea din ceaşcă
Am ajuns la un element esenţial. Ceaiuri sau cafea. Este bine să se bea în genereal o ceaşcă încet, liniştit, şi ca plăcere, şi ca digestie.

A şaptea „poruncă”: Zâmbet pentru o sănătate mai bună
Încă un secret, zâmbetul. Cel mai bun prieten al omului, mai ales al creierului, nu este calculatorul, este zâmbetul. Modifici psihicul tău şi capacitatea ta funcţională, iar pentru cei din jur care probabil sunt încordaţi, relaxează totul!

A opta „poruncă”: Alimentele uşoare, ideale pentru masa de prânz
Alimentaţia la prânz – celula nervoasă nu doreşte multă mâncare la prânz. Dacă am mâncat precum căpcăunii, facem aşa o burtă mare şi cădem jos şi sângele tot se duce în burtă, iar aici sus nu mai rămâne nimic. Da, este rău pentru creier să mănânci carne. Dar, în cantități mici, carnea este perfect bună pentru întreg organismul. Cea mai bună este carnea cu calorii puține. Carnea de curcan și de pește sunt cele mai bune. Creierul nu acceptă grăsimea, nu acceptă slană. O dată, de sărbători, merge. Dar, în rest, nu duce la nimic bun. Creierul nu suportă grăsimea, dar îi place dulcele. Nu orice dulce este însă bun, pentru că zahărul, de exemplu, îi face rău prin modificările chimice pe care le produce. Este de acord cu ciocolata cât mai neagră, non-siropată, merge perfect cât mai fresh. Apoi, cacao. Creierul iubește mierea, ca dulce.

Nu este bine să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul rămâne ischemizat și ne apucă somnul. Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri acidulate. Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr.

A noua „poruncă”: Masa de seară, cât mai uşoară
Masa de seară trebuie să fie cât mai uşoară posibilă fără o încărcare cu multe produse de carne şi grase şi fără o suprasolicitare că nu soliciţi numai creierul. Soliciţi pancreasul, soliciţi tubul digestiv, soliciţi inima, nu trebuie încărcare la nesfârşit pentru masa de seară. Din nefericire, un obicei extrem de prost – încărcare cu alcool seara, care nu duce în mod deosebit la ceva bun. De aici urmează o serie întreagă de afecţiuni.

A zecea „poruncă”: Somnul dulce mult aduce
Am ajuns la punctul cel mai important – somnul. Somnul de care ne batem joc cu toţii. Lumea a uitat: când trebuie să ne culcăm? Odată cu găinile. De ce? S-a dovedit pe o serie întreagă de aparate, electroencefalografie că cel mai bun somn este între ora 10:00 și 12:00 seara. Opriţi televizoarele, opriţi telefoanele, opriţi toate aceste lucruri şi odihniţi-vă! Ce credeţi că se întâmplă în organismul nostru? Este o curăţare a creierului. Partea superioară a creierului doarme, partea interioară este viaţa noastră vegetativă în care toate organele funcţionează şi ne curăţă cu ocazia asta creierul, întreg organismul se linişteşte şi a doua zi pornim de la capăt.

Un somn bun la adult trebuie să dureze peste șase ore. Trebuie să ne ducem la culcare la ora 22.00, cu toate închise, eventual cu o carte frumoasă de literatură.

Adauga un comentariu