News Flash:

Cele doua parti ale Tratatului de la Lisabona / Pareri impartite in legatura cu Tratatul de la Lisabona

26 Iulie 2008
596 Vizualizari | 0 Comentarii
Presedintele ceh Vaclav Klaus si liderul polonez Lech Kaczynski si-au pastrat pozitiile in privinta Tratatului de la Lisabona, unul opunandu-se vehement acestuia, iar celalalt nedorind sa fie un obstacol in calea procesului european. "Consider Tratatul de la Lisabona drept o eroare, un lucru rau pentru Europa", a declarat Klaus, care ramane singurul sef de stat european care doreste abandonarea textului de la respingerea acestuia de catre irlandezi. "Eu mi-am confirmat opinia ca acest tratat nu exista fara Irlanda, dar ca Polonia nu doreste sa fie un obstacol", a precizat, la randul sau, Kaczynski. "Nu am incercat sa ne convingem reciproc. Avem opiniile noastre clare pe care nu ni le putem schimba", a adaugat Klaus, care l-a primit pe omologul sau polonez la castelul Lany, unde se afla in convalescenta in urma unei operatii la sold. "In ceea ce priveste ratificarea, cred ca nici unul dintre noi nu este obligat sa actioneze acum intr-o maniera radicala. In opinia mea, fara modificarea rezultatului irlandez, nu are sens sa vorbim", a adaugat liderul ceh, care si-a exprimat intotdeauna euroscepticismul.

Puterile constitutionale nu ii permit lui Klaus sa se opuna Tratatului daca Parlamentul ceh il ratifica, dar influenta sa politica este puternica. Tratatul menit sa reformeze functionarea institutiilor europene trebuie ratificat de Parlamentul Cehiei pana la sfarsitul anului, din momentul in care Curtea Constitutionala isi va da avizul asupra acestuia. De partea poloneza, mai este nevoie de semnatura presedintelui Lech Kaczynski, pentru validarea textului aprobat in aprilie de Parlament. Klaus a anuntat ca va efectua o calatorie, in noiembrie, in Irlanda, in cadrul unei vizite oficiale programate inainte de votul negativ irlandez, subliniind ca aceasta vizita "ar putea fi o ocazie buna pentru a intelege pozitia Irlandei". Cehia va urma Frantei la presedintia UE, la inceputul lui 2009.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1457 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020300 (s)

loading...