Stiri si curiozitati

Cele mai amuzante bancuri cu blonde din toate timpurile. Te vei distra copios!

Publicat: 07 iul. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cele mai amuzante bancuri cu blonde din toate timpurile. Te vei distra copios
Chiar și blondele râd la bancuri cu blonde!

Vrei să râzi cu lacrimi? Descoperă, în rândurile care urmează, cele mai amuzante bancuri cu blonde din toate timpurile. Îți garantăm că te vei distra copios!

Chiar și blondele râd la bancuri cu blonde, cu toate că au fost mereu ținta a numeroase glume, care mai de care mai malițioase. Iată o selecție cu cele mai reușite bancuri cu blonde, care te vor face să râzi cu poftă.

Bancuri generice cu blonde

Un tip găsește o sticluță, o desface și din ea iese un duh care îl întreabă ce își dorește. El zice:
– Vreau un pod de aici până la Boston.
Duhul răspunde că ar dura prea mult construcția și îi sugerează altă dorință.
El zice: Vreau o blondă deșteaptă, frumoasă, cu serviciu și devreme acasă!
Duhul răspunde:
– Când vrei podul?

Într-o noapte, la spital, o asistentă blondă îl scoală pe pacientul care dormea un somn adânc și îi spune:
– Treziți-vă, am uitat să vă dau somniferul!

O blondă la interviu:
– Câţi soţi ai avut până acum?
– Doar ai mei? Sau aşa… în general?

Vameşul îi spune unei blonde:
– Trebuie să vă prelungiţi paşaportul, domnişoară!
Blonda, cu o faţă profund dezamăgită:
– Păcat, are un format foarte convenabil pentru poşeta mea…

O blondă intră într-o bancă și solicită să scoată bani, bancherul ii zice:
Ok, dar vă rog să vă indentificați.
Ea scoate din poșetă o oglindă, se uita la ea și zice:
– Da, eu sunt!

Doi pensionari stăteau în parc pe o bancă, când văd o blondă. Unul dintre ei spune:
– Vezi blonda aia? Moare după mine!
Celălalt răspunde:
– Cum așa?
Primul pensionar:
– Doar nu moare înaintea mea!

Sună o blondă la CFR:
– Îmi spuneți vă rog cât face trenul din Târgu Mures până în București?
– O secundă…
– Mulțumesc!!!

O blondă ajunge la Miss World printre primele trei locuri.
La întrebarea de departajare, primeşte următorul enunţ: Numiţi trei piese de William Shakespeare.
Blonda se pronunţă:
– 10 cm, 15 cm, 20 cm.
Prezentatorul concursului, derutat, îi spune:
– Acestea nu sunt nume de piese de teatru, ci mărimi.
Blonda, foarte relaxată, îl lămureşte:
– 10 cm la mine înseamnă “Mult zgomot pentru nimic”, 15 cm înseamnă “Cum vă place”, iar 20 cm înseamnă “Visul unei nopţi de vară”.

o femeie blondă care se strâmbă
Chiar și blondele râd la bancuri cu blonde, cu toate că au fost mereu ținta a numeroase glume, care mai de care mai malițioase.

Bancuri amuzante cu blonde de faci pe tine de râs!

O blondă se pregătește să plece de acasă, având în mâna ambele chei ale mașinii.
Soțul o întreabă:
– De ce ai luat amandouă cheile?
– Păi nu vezi ce ger este? Poate nu pornește la prima cheie…

O blondă merge la benzinărie să îşi alimenteze maşina.
Aici îl întreabă pe vânzător ce benzină are la pompă.
Acesta răspunde:
– De 95 şi de 98.
La care blonda:
– Cum, nimic de anul ăsta?

Un polițist oprește o mașină condusă de o blondă deoarece mergea pe o stradă, cu sens unic, în contrasens:
– Stiți unde mergeți?
– Nu, dar trebuie să fie rău tare acolo! Toți se întorc…

Un tip conştient de faptul că nu are cum să o ajute la volan pe nevastă-sa, care pe deasupra era și blondă, a învăţat-o să ocolească întotdeauna obstacolele care îi ies în cale ca să nu distrugă maşina.
Într-o zi, văzând că întârzie mai mult decât de obicei, a sunat-o impacientat pe mobil:
– Ce faci draga mea, de ce nu ai ajuns încă? S-a întâmplat ceva?
– Nu dragule, stai liniştit… Nu m-ai învăţat tu să ocolesc orice îmi iese în cale?
– Aşa, şi?
– Acum vreau să trec de o cale ferată, însă nu mai reuşesc să-i dau de capăt!

Sensul giratoriu…
O tipă blondă, aflată la volanul unei mașini superbe, oprește la semafor.
Apare un cerșetor din zonă și îi cere o țigară. Blonda i-o oferă imediat ca să scape de el.
Între timp, semaforul se face verde și blonda pleacă în trombă.
La următorul semafor, în mod ciudat, același individ:
– Doamnă, te rog, dă-mi și un foc.
Blonda îi da bricheta cu totul, ca să-l vadă plecat de lângă portiera și pornește mai departe.
La al treilea semafor, același individ (spre exasperarea blondei):
– Doamnă, ai fost tare bună cu mine așa că, dacă îmi dai 10 lei, te învăț cum să ieși din sensul giratoriu.

Poliţistul către blondă:
– Domnişoară, aţi întrecut orice măsură, în această săptămână aţi lovit deja al cincilea pieton!
La care blonda răspunde:
– Şi câţi am voie?

Am ajuns deja în oraş? întreabă blonda.
– Cu siguranţă, răspunde soţul, lovim din ce în ce mai mulţi pietoni!
– Păi încetineşte atunci!
– Cum să încetinesc, dacă tu conduci?!

O blondă îşi găseşte maşina din parcare cu portiera înfundată.
Un trecător „binevoitor” o sfătuieşte să sufle în ţeava de eşapament până când portiera revine la forma iniţială.
Blonda nu stă mult pe gânduri şi începe să sufle.
În timp ce era în plină activitate, o altă blondă apare:
– Ce faci, dragă?
– Păi, uite suflu, ca să îndrept portiera.
– Vai dragă, da’ fraieră mai eşti! N-o să reuşeşti niciodată!
– De ce?
– Păi nu vezi că ai ferestrele deschise…

un emoticon galben care zâmbește
Un polițist oprește o mașină condusă de o blondă deoarece mergea pe o stradă, cu sens unic, în contrasens:
– Stiți unde mergeți?
– Nu, dar trebuie să fie rău tare acolo! Toți se întorc…
Adauga un comentariu