Cancan

Cele mai dificile momente din Asia Express pentru Zarug și Lorelei Bratu: „A fost greu să…”

Publicat: 06 oct. 2021
Zarug si Lorelei Bratu la Asia Express
Relatia dintre Zarug si Lorelei Bratu s-a schimbat odata cu participarea la Asia Express

Zarug și Lorelei Bratu au devenit printre cei mai apreciați concurenți ale acestei ediții din Asia Express. Cei doi au fost invitați de curând într-o emisiune TV unde au vorbit despre cele mai dificile momente din timpul competiției. Aceștia au vorbit și despre motivul care i-a făcut să accepte această provocare.

Lorelei și Zarug au ajuns să se completeze perfect deși nu au avut o relație apropiată înainte de emisiune. Odată cu trecerea timpului lucrurile între ei s-au schimbat.

Zarug și Lorelei Bratu, despre experiență Asia Express

Timpul petrecut împreună la filmările show-ului Asia Express i-a făcut pe cei doi să se apropie și să schimbe total relația dintre ei.

„Zarug: Ne leagă contractul.

Lorelei Bratu: Noi nu avem o relație strânsă de prietenie, asta ne-a ajutat, adică ne știam din oraș…nu știam că e nebun.

Zarug: Ne știam oarecum, Lorelei mi-a fost și clientă. Mi-a plăcut că e dezinvoltă, asumată și că e una dintre puținele persoane care poate să stea lângă mine fără să intre în pământ. (…)

Zarug: Eu sunt o persoană discretă și reținută, ceea ce pare greu de crezut. Eu am întrebat la semnarea contractului dacă se dorește această variantă a mea discretă, dar mi s-a zis nu.”, au zis cei doi la Neatza cu Răzvan și Dani.

Designerul a vorbit despre cele mai grele momente pe care le-a întâmpinat în competiţie.

„A fost greu să accept ajutorul oamenilor. Noi am intrat în acest job într-o bulă psihotică, eram într-un joc, o emisiune televizată și apelam la ajutorul unor oameni care asta făceau.

(…) Practic, profitam de bunătatea lor și mi-a fost greu să accept generozitatea și ajutorul”, a zis Zarug.

Ce studii are Zarug

Chiar dacă pasiunea l-a făcut să se îndrepte către lumea modei, Zarug a studiat Dreptul. Pe când era student, designer-ul a fost atras mereu de scenă și de tainele teatrului. La sfatul părinților a decis însă să aleagă un drum mai sigur și să aplice la Facultatea de Drept.

Zarug a studiat Știința dreptului la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și are un master în Administrarea Afacerilor, pe care spune că l-a făcut la Ecole Superieure de Gestion Paris.

”Când mi-am expus această idee părinților, maică-mea mi-a zis că o să mor de foame. Le-am golit frigiderele ca să-mi fac rezerve. Așa am ajuns să fac Facultatea de Drept și să o închei. Și să profesez 2 ani ca jurist până când am realizat că asta mă făcea extrem de nefericit. Cum mi-am dat seama că în viață ai două opțiuni, am ales să fac ce vreau”, a mai povestit Zarug la show-ul culinar de la Antena 1.

Care sunt perechile care au mai rămas în competiție

Prima echipă care a părăsit competiția a fost formată din Alexandra Ungureanu și mama ei. În concurs au mai rămas perechile formate din Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Buble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui, Eliza, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug.





Comentarii
Adauga un comentariu