Sanatate

Cele mai frecvente cauze ale colesterolului mărit: Care este nivelul optim și ce tratamente recomandă medicii

Publicat: 20 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cele mai frecvente cauze ale colesterolului mărit Care este nivelul optim și ce tratamente recomandă medicii
Infarctul miocardic sau accidentul vascular celebral sunt două dintre afecțiunile grave la care ne predispune colesterolul „rău”

Colesterolul se găsește în compoziția fiecărei celule din organism și este produs în proporție de 75 % înficat, restul de 25 % provenind direct din alimente și produse lactate. Cele două tipuri principale de colesterol sunt: HDL- colesterolul „bun” și LDL – colesterolul „rău”.

Colesterolul mărit, hipercolesterolemia sau colesterolul „rău” reprezintă una dintre principalele cauze care duc la apariția bolilor cardiovasculare, pentru că lipoproteina LDL se depune pe vasele de sânge.

Infarctul miocardic sau accidentul vascular celebral sunt două dintre afecțiunile grave la care ne predispune colesterolul „rău” sau hipercolesterolemia.

Rezultatul de acumulare de colesterol în sânge îl reprezintă îngustarea arterelor și limitarea fluxului sanguin, afecțiunea fiind cunoscută sub numele de ateroscleroză.

infografică pentru colesterol mărit

Principalele cauze care duc la creșterea colesterolului în sânge

Colesterolul mărit sau hipercolesterolemia reprezintă creșterea nivelului de colesterol total din sânge la valori de peste 200 mg/dl (sau peste 5,2mmol/L).

Gradul ridicat de grăsimi (colesterol) din sânge se manifestă din mai multe cauze:

Cauze genetice (hipercolesterolemia familială) – nivelul crescut de colesterol poate fi moștenit, fiindcă genele pot influența metabolismul LDL-colesterolului.

Dieta nesănătoasă – o alimentație bogată în colesterol, grăsimi saturate și de tip „trans”. În categoria acestor alimente intră carnea grasă, slănina, untul, untura, pielea cărnii de pasăre, uleiul de palmier și de cocos, alimentele fast-food, mezelurile, produsele de patiserie, toate alimentele care au fost prăjite sau procesate din comerț și care conțin grăsimi saturate sau hidrogenate.

Sedentarismul – mișcarea și exercițiile fizice cresc producție de colesterol „bun” și o scad pe cea de colesterol „rău”.

Obezitatea – riscul de a avea colesterol mărit este ridicat în cazul în care ai un număr de kilograme peste limita normală.

Circumferința taliei – dacă ai mai mult de 102 centimetri în talie ca bărbat și 89 de centimetri ca femeie, riscul de a dezvolta această afecțiune crește.

Vârsta și sexul– nivelul colesterolului începe să crească după vârsta de 20 de ani. La barbați, colesterolul începe să scadă după 50 de ani, în timp ce la femei începe să crească la menopauză, ajungând la un nivel apropiat cu cel prezent la sexul masculin.

persoană care mănâncă un bugrer

Fumat, alcool și stres – determinanți în creșterea coleterolului

Stresul – duce la creșterea colesterolului din sânge. În momente tensionate, unele persoane consumă în cantități foarte mari alimente grase și/sau dulci, ajungând astfel să manifeste hipercolesterolemie.

Fumatul duce la scăderea colesterolului bun și este direct responsabil de aproximativ 20% dintre decesele cauzate de afecțiunile inimii.

Consumul cronic de alcool – poate crește atât nivelul colesterolului, cât și al trigliceridelor. Consumat în exces, alcoolul are capacitatea de a crește nivelul de lipolipide cu densitate înaltă (colesterolul HDL) și de a reduce nivelul de lipolipide cu densitate mică (colesterolul LDL).

Unele medicamente – contraceptivele orale, diureticele tiazidice, cortizonul, medicamente pentru tratarea psoriazisului sau acneei sunt susceptibile de a crește colesterolul sanguin.

Diabetul – afectează structura vaselor de sânge, iar grăsimile se acumulează mult mai rapid în interiorul acestora.

Starea de sănătate – unele afecțiuni hepatice sau renale,dereglări ale glandei tiroide ori probleme hormonale din timpul sarcinii pot cauza hipercolesterolemie.

Cum îți dai seama dacă ai colesterolul peste limitele normale

În general, colesterolul mărit nu prezintă simptome, dar, în majoritatea cazurilor, provoacă boli grave. Singura modalitate în care îți poți da seama dacă ai colesterolul mărit o reprezintă efectuarea unui test de sânge, numit și panou sau profil lipidic, care măsoară atât grăsimile, cât și lipidele.

Analizele de sânge pentru colesterol trebuie efectuate cel puțin o dată la 4, maximum 6 ani .În situația în care există un istoric în familie, acest test se va face mai des.

Există însă și câteva semnale care apar mai frecvent la cei cu hipercolesterolemie familială. În cazul colesterolului moștenit, ca prime simptome pot apărea pete galbene sub pielea feței sau mici umflături la ochi. De asemenea, pot apărea mici depozite lipidice, la tendonul lui Achile și la tendoanele degetelor ori noduli moi și dureroși la nivelul feselor și gleznelor, dar și deasupra genunchilor sau coatelor.

La nivelul arterelor coronare, grăsimile depuse pot provoca dureri toracice, oboseală și intoleranță la efort. La nivelul vaselor periferice, grăsimile depuse pot provoca senzații de amorțeli ale membrelor în condiții de efort. Dacă s-a depus pe arterele carotide, care irigă creierul, pot apărea amețeli, stări de confuzie sau dureri de cap. Și la nivelul abdomenului acumularea de grăsimi viscerale poate reprezenta semnul creșterii colesterolului.

medicamente pentru colesterol marit

Care este tratamentul pentru colesterolul mărit

În cazul în care ai peste 240 de miligrame / decilitru, atunci ai colesterolul mare (LDL). Tratamentul în cazul hipercolesterolemiei implică, în cea mai mare parte, schimbarea stilului de viață. Astfel, se recomandă creșterea consumului de grăsimi nesaturate, inclusiv acizi grași esențiali și limitarea consumului de alimente bogate în colesterol, grăsimi saturate și trans. Este de preferat să se consume mai multe fructe și legume. Nu în ultimul rând, activitatea fizică regulată și evitarea fumatului duc la scăderea colesterolului mărit.

Tratamentul medicamentos în cazul colesterolului „rău” se adresează doar anumitor pacienți și este recomandat numai de către medic, care alege preparatul și doza de medicament.

Tratamentul în acest caz implică administrarea de statine,  o clasă de medicamente care scad lipidele prin inhibiția enzimei HMG-CoA-reductază, care joacă un rol central în sinteza colesterolului. Tratamentul medicamentos împotriva colesterolului rău se administrează de obicei seara, pentru că pe parcursul nopții se secretă cea mai mare cantitate de colesterol.

Nivelul optim de colesterol în sânge

Pentru a depista nivelul colesterolului, este obligatoriu să faci un test de sânge. Un nivel ridicat de LDL reprezintă un risc major pentru inimă, din cauză că poate bloca arterele, provoacând un atac de cord sau un accident vascular cerebral. De aceea, este de dorit ca valoarea de LDL din sânge să fie cât mai mică.

Parametrii în care sunt încadrate cele patru valori care stabilesc nivelul de colesterol:

Colesterol total– valori bune: 240 mg/dl;

LDL: valori optime: 160 mg/dl;

HDL: valori bune: > 60 mg/dl, valori la limită: 40-50 mg/dl, peste limită:

Trigliceridele: valori bune: 200 mg/dl.

Aceste valori diferă de la adulți la copii, unde nivelul optim este mai mic cu 20-30 mg/dl. Medicii recomandă ca femeile gravide să aibă o valoare LDL 60 mg/dl, din cauza apariției unor posibile dereglări în cel de-al doilea trimestru de sarcină.

De reținut, colesterolul mărit poate duce la afecțiuni grave, motiv pentru care este bine să îți faci un test de sânge cel puțin o dată la patru ani. De asemenea, este recomandat să consumi cât mai multe fructe și legume, să faci zilnic exerciții fizice și să renunți la dieta nesănătoasă, la fumat și la consumul în exces de alcool.

Adauga un comentariu