Actualitate

Cele mai frecvente mirosuri ascunse din locuință. Cum afli sursa lor și cum le înlături

Publicat: 11 mai 2020
Mirosuri ascunse din locuință
Uneori, ajungem să ne confruntăm cu anumite mirosuri neplăcute în locuință și nu reușim să le identificăm sursa

Mirosuri ascunse din locuință. Uneori, ajungem să ne confruntăm cu anumite mirosuri neplăcute în locuință și nu reușim să le identificăm sursa. Acestea pot avea diferite cauze, pornind de la obiceiuri alimentare până la anumite tabieturi ale locatarilor. Din fericire, aceste mirosuri pot fi înlăturate odată ce le-ai descoperit sursa.

Multă lume ajunge să experimenteze la un moment dat anumite mirosuri neplăcute care provin din locuință. Mai mult, se știe că fiecare locuință ajunge să capete un miros distinct. Iar acesta provine în mare parte de mirosurile celor care locuiesc dar și de obiceiurile lor culinare. Trebuie să știți însă că mirosurile neplăcute dintr-o casă nu au drept sursă neapărat o igienă deficitară. Ele pot avea o sursă ascunsă sau pot apărea din anumite motive cum ar fi umezeala sau aerisirea insuficienta.

Înlăturarea acestora poate să ne dea bătaie de cap uneori, însă din fericire există anumite soluţii eficiente pe termen lung.

Mirosuri ascunse din locuință

Pe lângă sursele clasice de mirosuri, precum gătitul, resturile alimentare ori hainele murdare, mai sunt și unele ascunse. În cele ce urmează vă prezentăm care sunt cele mai comune surse ascunse de mirosuri urâte din locuință. Totodată, puteți afla și cum să le depistați dar mai ales modalităţile prin care poți să le îndepărtezi.

1. Mucegaiul ascuns

Atunci când în locuință se simte un iz înţepător, cu siguranță acesta are la bază mucegaiul din pereţi. Deoarece poate fi toxic, trebuie să-i acorzi mare atenție, să detectezi zona afectată şi să scapi de el! Apariția mucegaiului are la bază fie o instalaţie sanitară defectă, o scurgere cu probleme ori ventilaţia insuficientă din baie / bucătărie.

Dacă este vorba de o zonă restrânsă cu mucegai, poţi curăţa locul respectiv cu apă şi săpun. Pentru mai multă siguranță, poţi folosi oțet sau diverse soluții anti-mucegai din comerț. Însă dacă mucegaiul s-a extins, mai bine apelezi la o firmă specializată. Odată rezolvată problema, încearcă să previi apariţia mucegaiului, menţinând totul uscat.

2. Scurgerile de gaz

Mirosul de ouă stricate poate avea ca sursă o scurgere de gaz. În acest caz, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să opreşti gazul din contor. De asemenea, nu aprinde nicio lumină sau dispozitiv electric. Părăsește locuința, anunță compania de gaze și avertizează-i și pe vecini. S-ar putea ca problema să nu fie de la tine. Apoi, în momentul în care totul s-a rezolvat nu îți rămâne de făcut decât să aeriseşti bine casa.

3. Mirosuri ascunse din locuință cauzate problemele electrice

Dacă simți un miros greu de pește sau de urină s-ar putea să ai probleme la rețeaua electrică din casă. Și aceasta deoarece firele şi piesele din plastic emană un miros asemănător cu cel de pește sau cu de urină când se ard. În această situație, trebuie să apelezi deîndată la un electrician. Chiar dacă ți se pare simplu și e ceva la vedere, nu încerca să rezolvi singur problema, dacă nu ai cunoștințe în domeniu.

4. Pereţii casei

Și pereții pot emana mirosuri neplăcute. Așadar, periodic ar fi bine să-i cureţi, iar din când în când ar trebui aplicat un strat proaspăt de var / vopsea. Pentru a-i curăța, foloseşte un amestec de oţet alb şi apa caldă pe care îl pulverizezi pe perete. Apoi, șterge cu o cârpă moale uscată. Dacă mirosul încă persistă, pulverizează o soluție de amoniac cu apă și lasă să acționeze câteva minute. După care șterge cu o cârpă îmbibată în apă caldă. Totodată, înainte de văruire / vopsire ar fi bine să speli pereții.

5. Maşina de spălat rufe / vase

Aceste aparate electrocasnice pot elibera mirosuri urâte, după o perioadă mai lungă de utilizare. Așladar, ar trebui igienizate din când în când. Acest lucru se poate face adăugând oțet în timpul ciclurilor de spălare. Totodată, trebuie curăţate filtrul maşinii de spălat, dar și garnitura de cauciuc a uşii. Pentru aceasta aveți nevoie de un amestec de oţet şi apă caldă.

6. Mirosuri ascunse din locuință emanate de covoare

Covoarele și mochetele de pe jos ori carpetele de pe pereți trebuie curăţate sistematic. Și aceasta deoarece acumulează microbi și bacterii care duc la apariția mirosurilor neplăcute. În primul rând, curățarea și îndepărtarea mirosurilor din covoare ar trebui făcută cu bicarbonat de sodiu. Lasă să acționeze măcar 30 de minute apoi dă cu aspiratorul. Astfel, vei vedea că au dispărut mirosurile neplăcute. În cazul unor mirosuri foarte puternice, lasă bicarbonatul să acţioneze peste noapte, după care aspiră. O altă soluție ar fi să apelezi la o curățătorie profesională.

Plante care absorb mirosurile neplăcute

O altă soluție pentru îndepărtarea acelor mirosuri neplăcute din locuință sunt plantele de interior. Acestea împrospătează atmosfera şi chiar absorb mirosurile urâte. Dintre cele mai eficiente astfel de plante sunt citricele, deoarece parfumul emanat este asociat adeseori cu ideea de curăţenie. Mai mult, citricele au şi proprietăţi calmante. Cel mai des întânit în locuințele din România este lămâiul. Însă cei care preferă mirosuri florale poţi opta pentru gardenii, mușcate sau iasomie de Madagascar. Nu în ultimul rând, de mare efect sunt plantele aromatice. Astfel, ai putea găsi loc în bucătărie pentru câteva ghivece cu rozmarinul, cimbru sau busuioc.




Adauga un comentariu