Stiri si curiozitati

Cele mai frumoase povești pentru copii de citit înainte de culcare. Trei basme cu final fericit

Publicat: 05 aug. 2022
o mama care îi citește povești copilului
Poveștile pentru copii au fost, sunt și vor rămâne una dintre cele mai importante căi, prin care frumosul intră în viața copiilor noștri

Dacă ești în căutarea celor mai frumoase povești pentru copii, de citit înainte de culcare, ai nimerit cum nu se poate mai bine! În acest articol, ți-am pregătit trei basme minunate, care îți vor ajuta copilul să adoarmă mai repede și să viseze frumos.

Poveștile pentru copii au fost, sunt și vor rămâne una dintre cele mai importante căi, prin care frumosul intră în viața copiilor noștri. Mai mult, acestea contribuie la dezvoltarea imaginației, ajutându-i pe cei mici să vadă în culori chiar și cu ochii minții.

Prin intermediul poveștilor, copiii învață ce este iubirea și respectul, diferența dintre bine și rău, dar și diferența dintre adevăr și minciună. Mai mult decât atât, vocabularul celor mici se dezvoltă, prin prisma faptului că învață cuvinte, pe care, cel mai probabil, nu le aud în vorbirea curentă.

În continuare, ți-am pregătit trei povești selectate cu atenție, pentru ca cel mic să învețe doar lucruri folositoare.

Trei povești pentru copii, de citit înainte de culcare

Cele trei povești frumoase pentru copii pregătite special pentru tine și copilul tău sunt: „Bucle-Aurii și cei trei urși”, „Cele trei dorințe” și „Omul de turtă dulce”.

Bucle-Aurii și cei trei urși

Au fost odată trei urşi care trăiau fericiţi într-o căsuţă din pădure. Într-o dimineaţă, pentru micul dejun, Ursoaica pregăti nişte ovăz fiert în lapte. Umplu apoi câte un castron pentru fiecare: pentru Urs, pentru Ursulică şi pentru ea.

Dar cum mâncarea era încă fierbinte, ieşiră tustrei la o scurtă plimbare.

În vremea asta, o fetiţă pe care o chema Bucle-Aurii, trecând prin preajmă, intră în căsuţă şi dădu cu ochii de castroanele pline cu ovăz şi lapte. Dacă ar fi aşteptat până s-ar fi întors urşii, cu siguranţă ar fi invitat-o şi pe ea la masă. Dar fetiţa, fără să mai stea pe gânduri, goli de îndată castronul cel mic! Apoi, vru să se aşeze pe un scaun, ca să se odihnească.

Îl încercă pe cel al Ursului, apoi pe cel al Ursoaicei, dar văzu că erau prea mari pentru statura ei. Până la urmă se aşeză pe scaunul lui Ursulică. Nici că se putea altul mai potrivit pentru ea!

Se pare însă că fetiţa era cam grea, căci scaunul… trosc!, se rupse.

Apoi, Bucle-Aurii urcă la etaj, unde încercă cele trei paturi de-acolo. Iar cel care i se potrivi cel mai bine se dovedi a fi tot cel al lui Ursulică.

În astă vreme, cei trei urşi se întoarseră din plimbarea lor şi văzură că mâncase cineva toată fiertura din castronul cel mic…

Apoi observară că scaunul lui Ursulică fusese rupt! Iar când ajunseră în dormitor, dădură peste Bucle-Aurii, adormită în patul lui Ursulică! Cei trei începură să mormăie, supăraţi pe oaspetele nepoftit. Numai că mormăielile lor o treziră pe fetiţă.

Şi, fireşte, Bucle-Aurii trase o sperietură zdravănă la vederea familiei de urşi! Sări din pat, alergă pe scări, în jos, şi o zbughi din căsuţă! Iar de atunci, urşii nici c-o mai văzură vreodată pe fetiţa cea curioasă şi neastâmpărată!

Sfârșit

un pui de urs cu limba afară
„În astă vreme, cei trei urşi se întoarseră din plimbarea lor şi văzură că mâncase cineva toată fiertura din castronul cel mic…”

Cele trei dorințe

A fost odată un tăietor de lemne nevoiaş care, aflat la lucru în pădure, căuta un trunchi pe care să-l doboare şi să-l ducă la căsuţa lui, ca lemne de foc. Tot căutând, dădu peste un copac bătrân, cu multe scorburi. Dar, tocmai când îşi lua avânt ca să repeadă toporul în lemnul găunos, se pomeni cu un spiriduş ţâşnind dintr-o scorbură.
– Opreşte-te! Opreşte-te! îi strigă spiriduşul. Cruţă copacul acesta, care e de fapt căsuţa mea, şi îţi voi îndeplini trei dorinţe!
Tăietorul de lemne se învoi, iar spiriduşul se făcu nevăzut. Mai apoi, după ce tăie un alt copac şi-şi luă în cârcă lemnele de trebuinţă, omul se duse acasă. Îi povesti nevestei sale ce i se întâmplase şi cum căzuse la învoială cu spiriduşul.
Fiind flămând, după o zi de lucru în pădure, bărbatul întrebă:
– Unde mi-e ciorba, femeie?
– E gata îndată, îi răspunse nevasta.
Apoi, clătinând din cap, aceasta mai adăugă:
– Ei, ce mi-aş dori şi nişte cârnaţi, lângă ciorba asta lungă!
Şi, ca din senin, pe masă se ivi un şir de cârnaţi binemirositori!
— Că mare prostie ai mai spus, femeie! se răsti tăietorul de lemne la nevasta lui. Uită-te şi tu cum ai irosit prima dorinţă! Lipi-ţi-s-ar cârnaţii de nas!
Ceea ce cârnaţii şi făcură, zburând pe dată spre faţa femeii! Odată prinşi de nas, geaba încercă ea să şi-i smulgă de-acolo. Cârnaţii nu se desprindeau şi pace! Iar bărbatul se tăvălea pe jos de râs! Când se mai potoli, trase şi el zdravăn de şirul de cârnaţi, doar-doar o reuşi să-i desprindă de nasul femeii… Dar nici pomeneală să izbutească.
— Păi, s-ar zice că n-ar mai fi de făcut decât un singur lucru, spuse resemnat tăietorul de lemne. Vreau să scapi de cârnaţii ăia de pe nas! rosti el şi cea de-a treia dorinţă.
Cârnaţii se desprinseră de pe nasul femeii şi se aşezară ascultători în farfurie. Iar în seara cu pricina şi ea, şi bărbatul ei avură parte de-o masă pe cinste!

Sfârșit

un spiriduș desenat
„- Opreşte-te! Opreşte-te! îi strigă spiriduşul. Cruţă copacul acesta, care e de fapt căsuţa mea, şi îţi voi îndeplini trei dorinţe!”

Omul de turtă dulce

Într-o zi, o bătrânică se hotărî să facă un omuleţ din turtă dulce. Ca să îi facă „hăinuţe”, presără pe aluat zahăr din belşug, iar pentru ochi, nas şi nasturi, femeia folosi câteva stafide. Puse apoi omuleţul astfel dichisit într-o tavă şi-l băgă în cuptor, ca să se coacă. Nu trecu mult şi auzi dinăuntru un glas subţirel, strigând de mama focului:
— Lasă-mă să ies! Lasă-mă să ies!
De cum deschise bătrâna uşa cuptorului, omuleţul din turtă dulce sări din tavă şi o luă la fugă! Şi nu se opri nici după ce ieşi din casă! Bătrânica alergă după el, strigându-i:
— Opreşte-te! Opreşte-te, omuleţule din turtă dulce!
Fără să se oprească din alergat, acesta îi răspunse râzând:
— Aleargă tu, aleargă, dar să ştii: oricât de tare ai fugi, pe-un omuleţ din turtă dulce nicicând nu-l vei opri!
După o vreme, omuleţul întâlni în cale o vacă, iar aceasta mugi pofticioasă:
— Ia stai aşa! Sunt sigură că eşti mult mai bun la gust decât iarba pe care o pasc eu de obicei!
Alergând ca să scape de vacă, omuleţul din turtă dulce dădu peste un cal.
Iar acesta necheză cam aşa:
— Trebuie să fii foarte gustos!
Numai că nici măcar calul nu se arătă în stare să-l prindă. Iar asta îl făcu pe omuleţul din turtă dulce să se laude şi mai tare:
— Nimeni nu mă va-nhăţa uşor!… Chiar că-s cel mai iute de picior!
Dar tocmai atunci, dintr-un tufiş din preajmă, sări o vulpe vicleană.
— Ia stai! Aşteaptă, omuleţule! Vreau să stăm puţin de vorbă! îi strigă ea, cu gând să pună laba pe bunătatea de turtă.
Numai că omuleţul din turtă dulce îşi văzu de alergătura lui. Şi o ţinu aşa până ajunse la malul unui râu. Ei, dar o apă aşa mare nu era el în stare să treacă… Atunci vulpea, care se ţinuse după el, îi vorbi din nou:
— Dacă te urci pe botul meu, o să te trec apa cum nu se poate mai uşor!
Foarte bucuros, omuleţul făcu întocmai cum îi spusese cumătra. Atât că, odată ajunşi pe malul celălalt, vulpea îşi scutură botul cum ştia ea mai bine, iar omuleţul din turtă dulce ajunse drept între colţii ei. Şi, cât ai clipi, îl şi hăpăi!

Sfârșit

un omuleț de turtă dulce
„— Aleargă tu, aleargă, dar să ştii: oricât de tare ai fugi, pe-un omuleţ din turtă dulce nicicând nu-l vei opri!„

Sursă povești: povesti-ro.weebly.com




Adauga un comentariu