Actualitate

Cele mai interesante traditii romanesti care au supravietuit timpului: ‹‹Pazitul Usturoiului›› si alte obiceiuri populare

Publicat: 22 nov. 2018
17

Fac parte de secole din viata satului si au in nume un sunet arhaic care ne face sa ne gandim la ele ca la niste obiceiuri vii candva, azi ramase doar amintire. Si totusi… Unele dintre aceste traditii populare romanesti traiesc si azi, in ciuda asaltului nivelator al civilizatiei contemporane. Modernizarea se face simtita, ici-colo – de pilda, in portul fetelor care, la sarbatori, imbina straiele populare cu pantofi la moda – dar traditia rezista. Evenimentele mari si mici ale vietii, munca si casatoria, credintele religioase, crestine sau precrestine, dau sens acestor obiceiuri populare romanesti, care iata, persista, ca un mesaj linistitor de continuitate si stabilitate.

"Pazitul Usturoiului" este o petrecere menita sa indeparteze spiritele rele, la apropierea iernii. Are loc in asa-numita Noapte a Strigoilor, care, conform calendarului crestin, cade in Noaptea Sfantului Andrei, 29 spre 30 noiembrie.

"Ordinea se deterioreaza neincetat, ajungand in noaptea de 29 spre 30 noiembrie, in Noaptea Strigoilor, la starea simbolica de haos, cea de dinaintea creatiei. (Ion Ghinoiu, Sarbatori si obiceiuri romanesti, 2004). Un semn al haosului, al distrugerii ordinii stabilite a lumii, este iesirea din morminte a strigoilor, a entitatilor malefice, pornite sa faca rau oamenilor. In aparare, oamenii recurg la plante magice cu puteri recunoscute de indepartare a spiritelor rele, si mai ales la usturoi, cu care se ung cercevelele ferestrelor, usile, pragurile, pentru a feri casa si pe locuitorii ei de actiunea duhurilor rele. Inchisi in casele astfel protejate, pentru a alunga spaima acelei nopti, oamenii organizau petreceri zgomotoase, cu joc, mancare, bautura, glume – ca un revelion, un scenariu clasic de intampinare ceremoniala a preschimbarii timpului, a innoirii lui."

In Moldova, petrecerea se numeste "Pazitul Usturoiului": fetele aduc de acasa legaturi de usturoi care sunt adunate intr-o covata si pazite toata noaptea de o femeie batrana, in vreme ce tinerii petrec zgomotos. Dimineata, odata cu venirea zorilor, totul reintra in normal: duhurile rele se intorc in salasele lor, ordinea lumii este restabilita, incepe un nou an. Usturoiul "pazit" este impartit celor care au luat parte la petrecere si este apoi folosit, in tot cursul anului, pentru farmece ori pentru vindecarea bolilor.

"Saptamana Nebunilor" este, dupa cum o descrie Simeon Florea Marian, cea in care "numai nebunii pornesc a se insura, numai prostii si uratii satelor abia acum dau zor ca sa se casatoreasca, pe cand toti cei cuminti, cati au avut de gand sa se insoare in decursul carnilegilor, s-au insurat deja cu mult mai inainte". Este, de fapt, ultima saptamana de dinaintea Postului Mare, numita si Saptamana Alba sau Saptamana Branzei, cand, conform practicilor crestin-ortodoxe, nu se mai consuma carne, dar inca se mananca oua si lactate; altfel spus, este ultima saptamana dinaintea unei lungi perioade de privatiuni – Postul Mare – si, de aceea, este un rastimp de agitatie, nebunii, veselie dusa la extrem, manifestari dezlantuite, in care se inscrie si petrecerea plina de excese data de Lasatul Secului.

Ion Chelcea, in 1939, a dat o descrierea amanuntita a Saptamanii Nebunilor, notand ca participantii se deghizau in personaje ale unei nunti (mire si mireasa, nasi, popa, dascal, nuntasi) si strabateau asa ulitele satului, speriind copiii, sarutand fetele si femeile tinere, pana cand ajungeau la un pom sub care era oficiata o parodie de cununie; dupa aceea, se facea o oprire la rau, unde mirii se spalau pe maini – un moment ritual – iar apoi toti mascatii ("maimusii", cum li se spunea) mergeau pe la casele oamenilor, unde erau cinstiti cu bautura.

"Tanjaua" este un vechi obicei popular intalnit inca, sub diferite denumiri, in unele sate din Maramures si Bistrita Nasaud; este un obicei agrar, ce avea loc in ziua de Sangeorz (Sfantul Gheorghe – 23 aprilie) sau a doua zi de Paste.

Ceremonialul se organizeaza in cinstea celui mai harnic gospodar – de obicei era ales cel care iesise primul la arat, dar se tinea seama si de calitatile morale ale omului cu pricina.

Se alcatuieste o procesiune la care iau parte satenii, in straie de sarbatoare, purtand tanjale (niste piese care intra in alcatuirea carului) si juguri impodobite cu ramuri si flori. Sarbatoritul este dus, pe o teleguta, la rau, unde este udat cu apa pe fata, se rostesc invocatii pentru dobandirea de "roade bune" (recolta bogata), apoi sarbatoritul isi invita consatenii acasa, unde-i ospateaza.

"Umblatul in tez" este o bucurie de primavara a copiilor maramureseni; e un fel de mers cu colindul, dar de Paste. Nu mai colinda ei, copiii, chiar asa, imbracati in hainute populare, dar obiceiul s-a pastrat.

In Maramures, de Paste, copilasii merg pe la casele din sat, salutand gazdele cu "Hristos a-nviat!" si sunt rasplatiti cu oua rosii. Celor mai mari, de 13-14 ani, li se ofera, cam in deradere, cate o unealta de gospodarie (o matura, o lopata), ca o aluzie la faptul ca de-acum ar trebui sa se lase de treburi copilaresti si sa se apuce de treburi de oameni mari.

"Boul instrutat" este o sarbatoare a solstitiului de vara, desfasurata la noi de Sanziene sau Rusalii. Personajul central era un bou cu infatisare falnica (ales cu grija in acest scop), impodobit cu clopotei, cu flori si tesaturi frumoase si care era plimbat pe ulita satului, reprezentand, cred etnologii, ipostaza zoomorfa a unei stravechi divinitati cu puteri fertilizatoare, ce chezasuia obtinerea unor recolte bogate. "Zeul" zoomorf strabatea satul, insotit de un alai de personaje mascate, cu infatisari si manifestari ce aminteau de alaiul zeului grec Dionysos, asociat cu rodnicia si forta vitala.

Obiceiul mai supravietuieste in unele sate transilvane, poate nu intr-o forma atat de dezlantuita ca in vechime, dar tot pitoresc si tot spectaculos, desi poate prea putini cunosc originea pe care o atribuie cercetatorii acestui ceremonial.

Azi, chiar daca sensurile lor initiale, in mare parte, s-au pierdut, chiar daca originea lor a devenit obscura, chiar daca unele elemente s-au modernizat, aceste obiceiuri supravietuiesc totusi. Iar persistenta lor arata clar un lucru: ca oamenii au inca nevoie de ele.





Adauga un comentariu