Magazin

Cele mai spectaculoase transferuri din această vară în fotbalul european

Publicat: 08 iul. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cele mai spectaculoase transferuri din această vară în fotbalul european

Campionatul European de fotbal este în centrul atenției în această perioadă, dar asta nu înseamnă că în lumea fotbalului nu se petrec și alte lucruri interesante, cum ar fi transferurile unor jucători de top.

În timp ce sumele plătite vara trecută au fost sub semnul bugetelor de austeritate, cele actuale sunt de zeci de milioane de euro. De exemplu, RB Leipzig l-a vândut pe Ibrahima Konate la Liverpool pe 40 de milioane de euro, cu cinci milioane peste valoarea de piață estimată de site-ul de referință transfermarkt.com.

Apropo de RB Leipzig, echipa germană a fost una dintre cele mai active în fereastra de mercato, atât la capitolul plecări, cât și la veniri. Iată care sunt cele mai spectaculoase 10 transferuri făcute până la data de 7 iulie, având în vedere cotele de piață, dar și numele jucătorilor implicați:

Achraf Hakimi (fundaș dreapta marocan, 22 de ani, cotă de piață 60 de milioane de euro) s-a transferat de la Inter Milano la Paris Saint-Germain. Echipa franceză a plătit 60 de milioane de euro pentru jucătorul care are și cetățenie spaniolă, deci se bucură de statut de jucător comunitar.

Dayot Upamecano (fundaș central francez, 22 de ani, cotă de piață 60 de milioane de euro) s-a transferat de la RB Leipzig la Bayern Munchen. Campioana Germaniei a plătit 42,5 milioane de euro pentru apărătorul care a impresionat în sezonul precedent.

David Alaba (fundaș central austriac, 29 de ani, cotă de piață 55 de milioane de euro) a refuzat să își prelungească înțelegerea cu Bayern Munchen și a semnat cu Real Madrid, din postura de jucător liber de contract.

Andre Silva (atacant portughez, 25 de ani, cotă de piață 45 de milioane de euro) a trecut de la Eintracht Frankfurt la RB Leipzig, suma de transfer fiind de 23 de milioane de euro.

Memphis Depay (atacant olandez, 27 de ani, cotă de piață 45 de milioane de euro) s-a transferat liber de contract de la Lyon la FC Barcelona. Sezonul trecut, Depay a marcat 20 de goluri în Ligue 1.

Ibrahima Konate (fundaș central francez, 22 de ani, cotă de piață 35 de milioane de euro) s-a transferat de la RB Leipzig la Liverpool. „Cormoranii” au plătit 40 de milioane de euro.

Emiliano Buendia (mijlocaș ofensiv argentinian, 24 de ani, cotă de piață 35 de milioane de euro) s-a transferat de la Norwich City la Aston Villa, contra sumei de 38,4 de milioane de euro. În 2018, Norwich l-a adus pe Buendia de la Getafe, pentru numai 1,5 milioane de euro.

Angelinho (mijlocaș stânga spaniol, 24 de ani, cotă de piață 35 de milioane de euro) s-a transferat de la Manchester City la RB Leipzig. Echipa germană a plătit 18 milioane de euro, aproximativ jumătate din valoarea estimată de transfermarkt.com.

Hakan Calhanoglu (mijlocaș ofensiv turc, 27 de ani, cotă de piață 35 de milioane de euro) și-a terminat contractul cu AC Milan să a ales să își continue cariera la rivala Internazionale.

Georginio Wijnaldum (mijlocaș central olandez, 30 de ani, cotă de piață 30 de milioane de euro) a părăsit-o pe Liverpool, din postură de jucător liber de contract, semnând o înțelegere cu Paris Saint-Germain.

Să nu uităm că Lionel Messi este liber de contract. Se fac pariuri pe următoarea sa destinație: Manchester City și Paris Saint-Germain sunt echipele care au cele mai mari șanse să-l transfere. Pronosticurile si predictiilede azi nu includ varianta ca argentinianul să rămână la Barcelona, deoarece clubul nu ar mai putea să-i ofere un contract din cauza uriașului deficit financiar în care se află. În orice caz, după Copa America, superstarul argentinian va anunța numele echipei pentru care va juca în sezonul următor.

Adauga un comentariu