Titlurile zilei

Celebrul medic Cristache Zanoschi vinde vila din Copou! Strada este locuită numai de VIP-uri. Prețul nu este la îndemâna oricui -FOTO

Publicat: 09 iul. 2020
Celebrul medic Cristache Zanoschi vinde vila din Copou cu 500.000 euro
Celebrul medic Cristache Zanoschi vinde vila din Copou

Celebrul medic Cristache Zanoschi vinde vila din Copou. Prețul cerut este de 500.000 euro. Casa a fost donată fiului, dar înțelegerea a căzut la finalul anului trecut. Intenția de vânzare a fost manifestată încă din perioada stării de urgență

Celebrul medic Cristache Zanoschi vinde vila din Copou. Fondatorul companiei de farmaceutice Irco SRL s-a hotărât să valorifice casa de pe strada Pinului, aflată la câțiva metri de Institutul Regional de Oncologie. Decizia este surprinzătoare, deoarece compania medicului înregistrează profit în fiecare an. Contactat telefonic, medicul Zanoschi a fost destul de laconic.

„Deocamdată stăm în stand-by. Acolo prețul este de 500.000 euro. Nu am dat încă anunț la agenție”, a declarat medicul.

Vila este destul de impunătoare, suprafața de locuit fiind generoasă. Regimul de înălțime a clădirii este de S+P+3E, iar terenul are o suprafață de 209 metri pătrați. Subsolul are o suprafață utilă de 54,26 metri pătrați și este compus din cămară, atelier și baie. Parterul are o suprafață utilă de 56,28 metri pătrați și este format dintr-o cameră, magazie, hol și casa scării. Primul etaj are două camere, o bucătărie, baie, hol și casa scării, suprafața utilă fiind de 57,93 metri pătrați. Al doilea etaj este identic cu primul. Descrierea continuă cu al treilea etaj, care de fapt este o terasă cu o suprafață de 54,71 metri pătrați.

Celebrul medic Cristache Zanoschi vinde vila din Copou, după ce inițial a fost donată fiului

În 2010, vila a fost gajată la Banca Comercială Carpatica SA, dar împrumutul a fost achitat între timp. În 2015, soții Cristache și Georgeta Zanoschi au hotărât să lase casa fiului, George Zanoschi. În consecință, a fost semnat un contract de donație. Între timp, lucrurile au luat altă întorsătură în familia Zanoschi. La finalul anului trecut, vila a reintrat în posesia soților Zanoschi, după ce George a renunțat la drepturi. Chiar dacă vestea că imobilul va fi vândut încă nu a apărut pe site-urile de specialitate, în mediul de afaceri s-a auzit deja de intențiile familiei Zanoschi.

„Am auzit, este o problemă de familie acolo, nu știu mai multe informații”, a precizat un om de afaceri, sub protecția anonimatului.

Medicul a pus bazele afacerii de la zero, înregistrând performanțe de la an la an în tratamentele pentru bolile ginecologice

Compania de farmaceutice deținută de Cristache Zanoschi funcționează foarte bine. De mai bine de 13 ani, înregistrează profituri constante, ajungând și la un număr de 43 de angajați. În aceeași perioadă, cifra de afaceri însumează aproape 100 milioane de lei, adică 20,8 milioane euro. În 2018, cifra de afaceri a fost de 10,4 milioane lei, cu profit de 1,4 milioane lei și datorii de 12,1 milioane lei. Principalul produs al companiei este Cervugid-ovule, folosit pentru tratarea bolilor ginecologice.

„Ircon este o firmă de producție înființată în 2003 și are ca obiect de activitate fabricarea medicamentelor de uz uman, produselor cosmetice și suplimente nutritive. Din 2006 până în prezent, firma noastră a investit în realizarea a trei fluxuri de producție moderne (ovule și supozitoare, creme, unguente și șampoane, comprimate și capsule) ajungând ca în prezent să concureze cu succes, prin calitatea produselor, companii de prestigiu din România. În prezent, evoluția firmei Ircon este pe un trend ascendent, mărind gama de produse scoase pe piață”, se arată în descrierea companiei.





Comentarii
Adauga un comentariu