News Flash:

Centrele culturale ar putea functiona intr-un singur spatiu

12 Ianuarie 2007
637 Vizualizari | 0 Comentarii
• Autoritatile doresc infiintarea Casei Culturale Europene in corpul C al Universitatii Gheorghe Asachi, unde sa functioneze toate centrele culturale din Iasi


Dupa zeci de discutii si incercari de pasare a problemei, autoritatile se lauda ca au gasit solutia pentru Centrul Cultural German si Centrul Cultural Francez. Din situatia in care se ridica din umeri, acum primaria si Consiliul Judetean doresc infiintarea unei Case Culturale Europene, care sa adune intr-un singur imobil toate centrele culturale ale altor tari.

Deocamdata, Casa Culturala ar urma sa gazduiasca Centrul Cultural German, amenintat cu evacuarea din actualul sediu si Centrul Cultural Francez, care are acum o chirie impovaratoare pentru spatiul de pe bulevardul Carol. Pe langa acestea, cladirea ar putea gazdui si un centru spaniol. In urma unei intalniri la care au participat prefectul, presedintele Consiliului Judetean, primarul si delegatii de la cele doua ambasade, a fost gasit un nou sediu pentru centrele culturale, alungate din spatiile actuale de febra retrocedarilor. Rectorul Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi", Nicolae Badea, a avansat propunerea gazduirii centrelor in cadrul corpului C al institutiei de invatamant, situat pe strada Lascar Catargi, in preajma Spitalului de Urgente. "Am prezentat situatia locativa a primariei si a CJ, care nu este corespunzatoare pentru activitatea centrelor. O varianta este insa corpul Universitatii, care are 3.000 de metri patrati disponibili si care ar putea aduna la un loc mai multe centre culturale. Sper ca parteneriatul unei Case Culturale Europene sa fie un exemplu la nivel national", a prezentat ieri primarul Gheorghe Nichita. Functionarea complexului de centre ale altor tari va depinde de un parteneriat intre universitatile iesene, autoritati locale si ambasade prin care sa se asigure sprijin financiar si logistic. Mai mult, prefectul Nicusor Paduraru a promis ieri ca va incerca sa aduca si bani guvernamentali pentru modernizarea si renovarea corpului de cladire. Pentru ca solutia sa ramana definitiva, rectorul trebuie sa obtina aprobarea Biroului Senat a Universitatii si apoi sa fie semnat parteneriatul intre institutii.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1314 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020149 (s)

loading...