News Flash:

Centru de prim ajutor la Sipote

2 Februarie 2008
1635 Vizualizari | 0 Comentarii
dr Raed Arafat secretar de stat in Ministerul Sanatatii Publice
• Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, dr. Raed Arafat, va inaugura astazi, la Sipote, un serviciu SMURD

Medicul Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii Publice, inaugureaza astazi, in comuna ieseana Sipote, un serviciu SMURD (Serviciul Mobil de Urgente, Reanimare si Descarcerare) care face parte din Programul de extindere a activitatii SMURD. Tot incepand de astazi, echipajul de prim ajutor din cadrul acestui serviciu isi va putea incepe activitatea. La eveniment vor participa si oficialitati locale, reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, dar si invitati din localitatile Podu Iloaiei, Harlau, Andrieseni, Plugari, Raducaneni, Tibanesti, Bivolari, medici specialisti in medicina de urgenta.

Trebuie precizat ca la sfarsitul lunii decembrie a anului trecut, Consiliul Judetean Iasi a achizitionat sase ambulante pentru derularea programului de extindere a activitatii serviciului SMURD in judetul Iasi, fiecare dintre acestea costand aproximativ 300 mii lei. Centrul de prim ajutor din comuna Sipote a beneficiat astfel de una dintre aceste ambulante dotata cu echipament de prim ajutor si personal specializat pentru interventia in caz de urgenta. Celelalte cinci localitati care au primit noile ambulante sunt Raducaneni, Tibanesti si Bivolari, precum si orasele Podu Iloaiei si Harlau. Serviciul EPA, situat intr-un sediu din centrul comunei Sipote, va asigura interventia in acordarea primului ajutor atat in satele apartinatoare comunei Sipote, cat si in localitatile apartinatoare comunelor Plugari si Andrieseni. In alta ordine de idei, tot in cursul zilei de astazi, dr. Raed Arafat va participa la deschiderea cursului de prim ajutor care se va desfasura la sediul Inspectoratului de Jandarmi din judetul Iasi. Acest program se desfasoara pe mai multe serii, in colaborare cu serviciul SMURD Iasi si cuprinde metode printre care exercitii de acordare a primului ajutor in caz de stop cardio-respirator sau manevre de acordare a primului ajutor victimelor in situatii de trauma, arsuri sau intoxicatii. Totodata, jandarmii ieseni vor invata si modalitatea corecta de acordare a primului ajutor in caz de trauma pentru evitarea agravarii leziunilor. Aceste cursuri se vor desfasura zilnic la sediul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Iasi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sipote smurd epa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014328 (s)