Local

Cercetarea penala i-a bagat in sperieti pe patronii din Iasi. Tot mai multi renunta sa mai lucreze in acest mod

Publicat: 14 mai 2015
1

@ Faptul ca oricand pot ajunge pe mana procurorilor i-a determinat pe agentii economici din Iasi sa abandoneze o metoda de care s-au folosit frecvent pentru a ocoli legea @ Cei vizati desfasoara activitati in domeniul constructiilor

Dupa patru ani de cand a fost declansata campania nationala de combatere a muncii fara forme legale, conducerea Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Iasi a remarcat o scadere substantiala a cazurilor de munca la negru. Campania a inceput in luna mai 2011, odata cu intrarea in vigoare a noului Cod al Muncii, si continua si astazi. Domeniile de activitate unde se inregistrau si se mai depisteaza si in prezent cele mai multe persoane care muncesc fara forme legale sunt constructii si comert. Reprezentantii ITM Iasi au precizat ca exista mai multi factori care au contribuit la reducerea numarului de persoane care muncesc la negru. In primul rand, amenzile foarte mari pentru o persoana depistata fara contract individual la munca, intre 10.000 si 20.000 lei, i-a speriat pe angajatori. De asemenea, introducerea cercetarii penale pentru agentii economici care sunt depistati cu minim 6 persoane fara forme legale, a fost un alt factor care i-a determinat pe angajatori sa renunte la munca la negru.

„Campania de eradicare a muncii fara forme legale a determinat o scadere substantiala, cel putin in ultimul an, a persoanelor care muncesc la negru. Asta a dus la o crestere a numarului de contracte active in Revisal. Exista o serie de factori care, in timp, au dus la scaderea numarului de persoane care muncesc la negru. De exemplu, a inceput sa functioneze sistemul prin care statul a introdus masuri active pentru combaterea somajului la tineri si varstnici. Angajatorii au preferat sa faca angajari din randul tinerilor si varstnicilor. Au inceput sa apara si se desfasoara foarte multe proiecte europene, chiar si in domeniul constructiilor. Persoanele care lucreaza in cadrul acestor proiecte lucreaza doar cu contract individual de munca. Un alt factor este cresterea, relativ mica, a investitiilor la nivelul judetului, cum ar fi in domeniul IT, comert. Societatile din constructii incep sa-si revina in acest an si fac mai multe angajari. Nu mai avem acea migratie a populatiei de la tara la oras in cautarea unui loc de munca. In general, aceste persoane munceau la negru. Forta activa de la sate e tinuta acolo, pentru ca se infiinteaza multe ferme si intreprinderi agricole, unele pe proiecte agricole. Mai mult, se acorda multe subventii in agricultura. Toti acesti factori au contribuit la scaderea muncii fara forme legale”, a declarat George Tanasievici, inspector sef adjunct la ITM Iasi. Campania de combatere a muncii fara forme legale continua, iar domeniile unde se mai depisteaza persoane care muncesc fara forme legale sunt tot constructiile si comertul.





Adauga un comentariu