News Flash:

Cercetatori cu salarii de 2 mii Euro

28 August 2007
1133 Vizualizari | 0 Comentarii
Un numar de 13 cercetatorii de gradul intai din cadrul Institutului de Filologie "Alexandru Philippide" beneficiaza de un salariu de 2 mii Euro (6 mii RON) pe luna. Numarul acestora reprezinta aproape o jumatate dintre cei 31 de angajati. Reprezentantii Institutului sustin ca salariile le-au fost triplate deoarece marea majoritate a personalului are gradul didactic de profesor universitar cu diverse studii de specialitate. "Salarizarea este conceputa in asa fel incat sa creeze un sistem asemanator cu cel al invatamantului superior. De exemplu, la inceput, un preparator universitar primeste 7 - 8 milioane lei (7 - 800 RON) pe luna, iar un asistent - intre 9 - 10 milioane lei (900 - 1000 RON).

Un cercetator de abia dupa ce devine doctorand si are toate gradele ajunge sa beneficieze de acest salariu de 60 milioane lei. La un astfel de salariu se poate ajunge in minimum 10 ani de zile", a declarat Dan Manuca, directorul Institutului. Totusi, pe langa conditiile enumerate mai sus, un cercetator mai trebuie sa participe si sa se implice timp de 10 ani la proiecte fundamentale si internationale din domeniul filologiei. "Majoritatea cercetatorilor sunt doctori in specialitate, profesori universitari care lucreaza la Institut cu jumatate de norma. In asemenea cazuri, exista egalitate intre un profesor universitar si un cercetator de grad I", a adaugat Dan Manuca. Totusi, chiar daca salariile profesorilor s-au marit, banii pentru reconditionarea institutiei si pentru achizitia de aparatura noua vor sosi tocmai la sfarsitul anului. "Vom primi fonduri de la buget pentru restabilirea cladirii, dar si prin proiectele Uniunii Europene pe care le vom accesa, pentru ca facem parte dintr-un program european ce se axeaza pe obtinerea de rezultate multiculturale si multilingvistice", a mai precizat Manuca.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1360 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019353 (s)

loading...