News Flash:

CET este la mana smecherilor pentru a se aproviziona cu huila

27 Ianuarie 2007
1712 Vizualizari | 0 Comentarii
• Din multitudinea de contracte semnate de SC CET Iasi SA cu diferite companii pentru achizitionarea huilei, foarte putini asa-zisi furnizori de combustibil s-au tinut de cuvant • Zilele trecute, termocentrala ieseana a luat teapa in acest sens de la sucursala din Ploiesti a Companiei de Transport Feroviar Bucuresti, cu care a incheiat un contract pentru 30 mii tone huila


SC CET Iasi SA a fost din nou tepuita in urma unui contract semnat pentru livrarea unei cantitati de 30 de mii de tone de huila cu Compania de Transport Feroviar Bucuresti, sucursala Ploiesti. Licitatia pentru cantitatea de carbune care ar fi trebuit sa ajunga in depozitele termocentralei a fost organizata de catre Bursa Romana de Marfuri. Compania de Transport Feroviar Bucuresti, sucursala Ploiesti, ar fi trebuit sa aduca pana acum o cantitate de zece mii de tone de huila, urmand ca in luna februarie 2007 sa livreze diferenta de 20 de mii de tone.

Conducerea CET sustine ca pana in prezent nu a ajuns nici o lopata de carbune din partea Companiei de Transport Feroviar. In aceste conditii, singura firma care livreaza huila catre termocentrala este Global International 2000 SA, selectata la o alta licitatie. "Compania de Transport Feroviar, sucursala Ploiesti, ar trebui ca in luna ianuarie 2007 sa livreze 10 mii de tone de huila in prima faza si 20 de mii de tone in februarie 2007. Deocamdata, in depozitele noastre nu au ajuns cantitati de huila care sa fie trimise de Compania de Transport Feroviar Bucuresti, sucursala Ploiesti pentru prezentul contract. Stocul de huila energetica existent in momentul de fata este de 31.279 tone", a declarat Ovidiu Mihaiuc, purtator de cuvant al SC CET Iasi SA. Directorul Companiei de Transport Feroviar Bucuresti, sucursala Ploiesti, Gheorghe Predusel, a afirmat ca o cantitate de aproximativ 3.000 de tone de huila urmeaza sa intre in tara in cel mai scurt timp. "Avem 45 de vagoane care urmeaza sa intre in tara. Un vagon cantareste cam 70 de tone. Pana la jumatatea lunii februarie vom livra toata cantitatea catre SC CET Iasi SA. Mai multe detalii nu va pot da acum", a afirmat Gheorghe Predusel, directorul sucursalei ploiestene a Companiei de Transport Feroviar Bucuresti.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1317 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015540 (s)