News Flash:

CET, in continuare la mana Romgaz

26 Iunie 2010
1162 Vizualizari | 1 Comentarii
• Centrala Electrica de Termoficare Iasi ar putea ramane oricand fara gaze naturale • Verdictul final al negocierilor purtate in aceste zile intre CET Iasi SA si SNGN Romgaz SA Medias va fi dat saptamana viitoare de catre furnizorul de gaze naturale • Sefii CET Iasi SA au solicitat un termen mai mare pentru achitarea datoriilor restante
Centrala Electrica de Termoficare (CET) Iasi SA nu a scapat de presiunea sistarii gazelor. Astfel, scenariul in care iesenii au stat mai bine de doua saptamani fara apa calda se poate repeta oricand. Negocierile purtate la Medias de catre sefii CET Iasi SA nu au fost finalizate inca, reprezentantii SNGN Romgaz SA urmand sa decida pana saptamana viitoare daca vor continua livrarile de gaze naturale catre Iasi. Sefii CET Iasi SA au solicitat un termen mai mare pentru achitarea celor 24 de milioane lei, reprezentand doar o parte din debitul inregistrat la societatea din Medias. Suma a fost esalonata anul trecut pentru o perioada de doi ani, dar CET Iasi SA nu a reusit sa-si achite datoriile. Acum, reprezentantii institutiei au solicitat o noua esalonare. Reamintim ca la discutiile purtate in urma cu trei zile la Primarie, atat reprezentantii municipalitatii, cat si cei ai CET s-au angajat sa achite aceste debite pana in luna septembrie. "Noi le-am lasat o propunere, urmand ca saptamana viitoare sa primim un raspuns. Am solicitat un termen mai mare pentru plata datoriilor esalonate anul trecut, pe care ne angajasem sa le achitam pana in luna septembrie. Si asta pentru ca nu vom mai beneficia de subventii la combustibil, ceea ce face practic imposibila achitarea debitelor respective", a declarat Dorin Ivana, directorul CET Iasi. Pana la o decizie a SNGN Romgaz, sefii CET Iasi SA trebuie sa gaseasca o solutie rapida pentru recuperarea debitelor de la populatie. Datoriile neincasate de la clientii societatii se ridica in acest moment la peste 92 milioane lei. "Ceea ce trebuie sa se stie este faptul ca Romgaz insista foarte mult pentru achitarea facturilor curente. Daca acestea nu vor fi platite, gazele vor fi sistate cu siguranta. Populatia trebuie sa constientizeze ca fara achitarea datoriilor pe care le au catre noi nu vor beneficia de servicii. Alte solutii nu avem pentru plata combustibilului", a mai spus Dorin Ivana. Situatia financiara a CET Iasi SA este una dezastruoasa, datoriile acesteia depasind 225 milioane lei. Numai debitele la furnizori se ridica la peste 89 milioane lei. Dintre acestea, 39,2 milioane reprezinta datoriile totale catre SNGN Romgaz, iar alte 36 milioane lei trebuie achitate catre Agentia Nationala a Rezervelor de Stat.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

medias
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Cristyna Filip Romana  | #112487
In timp ce lumea sufera din cauza inundatiilor,si de firca scumpirii gigacaloriei, procuroul Napoleon Spinachi din Pascani si procuroarea Filip Romana Christyana din Ciurea, joaca barbut in barul Doi magari din Nicolina. Chibiteaza secretara de la procuratura Luminita Merisecu, ce face cafele, si desface dosare. Dan Badarau danseaza din buric ca Boc nu i-a umblat la amarata sa pensie de 49.969,6 lei si bea zeama de varza sa se dreaga. Simirad a invitat-o pe Vernica Lacramioara la o partida de sarmale, cu ciolan afumat, iar Nichita joaca fotbal pe calculator. In rest, daca am ales marinarul, Domnul ne da apa.Daca alegeam Geoana ne da focul sau cutremure. Asa ca apa tot e buna ca ne-a lasat Iliescu fara agricultura si irigatii. Adica Lefteri Popescu Emil de la Parchetul Curtii de Apel care a intrat in vizorul politiei militre americane pentru stie el ce.. Dello dello bahtale, Diaconescu Presedinte al manelistilor!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3717 (s) | 22 queries | Mysql time :0.247322 (s)