Sport

CFR Cluj a încercat amânarea meciului cu Botoșani, dar s-a lovit de refuzul moldovenilor. Anunțul lui Petrescu

Publicat: 05 dec. 2019
_____ Vizualizări 0 Comentarii
CFR Cluj a încercat amânarea meciului cu Botoșani dar s-a lovit de refuzul moldovenilor. Anunțul lui Petrescu

Dan Petrescu a dezvăluit faptul că CFR a făcut demersuri pentru amânarea meciului din etapa a 20-a, de la Botoșani, dar și că moldovenii nu au fost de acord cu intenția campioanei. Partida va avea loc cu 4 zile înainte de duelul decisiv cu Celtic, din grupele Europa League.

„Din ce am înțeles de la conducătorii mei, au făcut acest demers pentru a amâna meciul de la Botoșani, ceea ce era cel mai corect lucru, dar mi se spune că cei de la Botoșani nu sunt de acord, cu toate că în opinia mea ar fi trebuit ca liga sau federația să ia o decizie corectă pentru fotbalul românesc și pentru CFR, adică să amâne acest meci și nu cred că s-ar fi supărat cineva. Vă dați seama, cu patru zile înainte de Celtic, trebuie să jucăm pe zăpadă la Botoșani și nu avem cum să jucăm numai cu jucători care nu joacă, pentru că nu e logic, eu trebuie să mă gândesc și la campionat, și la cupele europene.

Dacă e meciul e va juca și cred că se va juca, voi trata meciul sută la sută și voi încerca să-l câștig. Cu dezamăgirea că cei de la Botoșani – dacă e adevărat, nu știu sigur… Dacă cei de la Botoșani nu își doresc, înseamnă că nu e corect acest lucru”, a spus Petrescu, într-o conferință de presă.

Dan Petrescu: Fără Europa League, aveam 10 puncte în fața urmăritorilor

Tehnicianul este convins că echipa lui ar fi avut zece puncte în plus dacă nu ar fi jucat în grupele Europa League.

„Sunt convins sută al sută că dacă noi nu jucam în cupele europene așa multe meciuri, aveam – am făcut socoteala – cel puțin zece puncte în plus și cred că am fi fost detașați în momentul acesta. Dar programul acesta imposibil, infernal ne face să nu avem punctele pe care mi le-aș fi dorit eu și să pierdem deja trei meciuri.
Oriunde am antrenat în România, trei meciuri pierdeam într-un an. Dar din cauza acestui program foarte încărcat au fost rezultatele care au fost”, spus el.

Adauga un comentariu