News Flash:

CFR Olimpia ACB Iasi, exclusa abuziv din Liga Campionilor

3 Noiembrie 2010
781 Vizualizari | 0 Comentarii
Radu Pipa
Federatia Internationala de Popice-Bowling (sectiunea clasica) si-a permis sa schimbe regulamentul de participare din Liga Campionilor la popice, chiar în timpul competitiei si fara sa ceara acceptul tarilor afiliate, excluzand din competitie CFR Olimpia ACB Iasi si CFR Cluj. La Cupa Europei de la Split (Croatia), vicecampioana României – CFR Olimpia ACB Iasi a terminat turneul pe locul 6, dar a ajuns pe locul 5 pentru participarea în Champions League, deoarece formatia Inter Bratislava (Slovacia, care a încheiat competitia pe locul 4) nu s-a înscris în Liga Campionilor. Tot dupa acest tipic a ajuns si CFR Cluj în Liga Campionilor, care a evoluat în Cupa NBC, tot la Split, în Croatia. Pe 19 octombrie, clubul iesean primeste un email oficial de la dl. Gerhard Gruber unde este anuntat ca în turul I din Liga Campionilor echipa CFR Olimpia ACB Iasi urmeaza sa se confrunte, conform regulamentului si a “tintarului” elaborat de NBC cu SKV Rot-Weiß Zerbst, pe 27 noiembrie în Germania si pe 11 decembrie 2010 acasa, la Iasi. Iar CFR Cluj trebuia sa se confrunte cu KK Zadar, prima mansa urmând sa se dispute în Croatia. Dupa aceasta programare, echipa din Zerbst a insistat de multe ori ca ambele manse (tur-retur) sa se dispute în Germania, oferind chiar si stimulente materiale pentru acest lucru, dar echipa CFR Olimpia ACB Iasi a refuzat categoric aceste propuneri, deoarece fanii popicelor din Iasi aveau si ei dreptul de a viziona un meci din Liga Campionilor. Numai ca, surpinzator, printr-o adresa primita ieri de CS CFR Iasi, NBC anunta ca singurele echipe românesti din întrecerea masculina din Liga Campionilor, în speta CFR Olimpia ACB Iasi si CFR Cluj nu mai sunt primite în competitie. NBC schimba astfel regulamentul din Liga Campionilor dupa disputarea celorlalte cupe europene, cu de la sine putere si fara acceptul tarilor participante. S-a spus acum ca în locul echipelor care nu s-au înscris initial în Liga Campionilor, sa participe doar formatiile clasate în Cupa Mondiala, pe locurile initial nepromovabile. Asadar, CFR Olimpia ACB Iasi nu mai face pasul pe locul 5 în Cupa Europei si CFR Cluj nu mai ajunge pe locul 3 în Cupa NBC, deoarece asa vrea onor conducerea NBC ! "Eu cred ca am gresit grav în fata echipei SKV Rot-Weiß Zerbst 1999 si a conducerii federatiei internationale care este tot din Germania prin faptul ca ne-am pastrat demnitatea de sportivi români si nu am acceptat sa jucam ambele manse în deplasare! Am vrut sa aducem Liga Campionilor la Iasi, pentru a doua ora în ultimii ani, dar de data aceasta ni s-a pus pumnul în gura si ni s-a spus HALT, doar pâna aici aveti voie sa ajungeti", a declarat presedintele CS CFR, Radu Pipa.

popice
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1422 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019702 (s)

loading...