Din lumea filmului

Charlie Sheen, afirmatie-soc: In ziua cand am fost diagnosticat cu HIV, am vrut sa „inghit” un glont

Publicat: 12 ian. 2017
3

Actorul Charlie Sheen a detaliat in cadrul emisiunii Good Morning America aspecte ale luptei sale cu virusul HIV, scrie Agerpres, care citeaza presa americana.

”In ziua in care am fost diagnosticat, am vrut imediat sa inghit un glont”, a spus actorul la emisiunea lui Michael Strahan despre momentul in care a aflat ca are aceasta maladie.

”Insa mama mea era acolo si nu am vrut sa fac acest lucru in preajma ei sau sa o las in postura de a curata acea mizerie. Apoi, s-a intamplat altceva. Ei mi-au dat un pumn de pastile si mi-au spus sa merg acasa si ca o sa continui sa traiesc”, a povestit actorul.

”Daca as fi fost insa diagnosticat cu o forma de cancer la creier sau cancer de stomac, ori vreo forma de meningita, acum nu am mai fi stat de vorba aici”, a continuat Sheen care a explicat ca in prezent priveste HIV ca pe o modalitate prin care-i poate ajuta pe altii.

El a mai spus ca este multumit de faptul ca este implicat intr-un studiu al agentiei Food and Drug Administration pentru testarea unui medicament denumit PRO-140, care ar urma sa obtina aprobarea de a fi vandut pe piata.

Charlie Sheen a anuntat ca este seropozitiv in noiembrie 2015, la patru ani dupa ce a fost diagnosticat cu HIV.





Adauga un comentariu