Destinatii montane

Cheile Tecsestilor – Muntii Trascaului – FOTO

Publicat: 16 ian. 2014
Cheile Tecsestilor se evidenteaza datorita perimetrului mai restrans si a geomorfologiei mai simple ceea ce duce la lipsa mai multor specii si asociatii vegetale. Insa, ceea ce face ca zona sa se remarce, o constituie prezenta sibleacului pe stancariile mai abrupte de la partea superioara a versantului stang al cheilor, cu dominarea mojdreanului.
 
Cheile se situeaza in partea de est a Muntilor Trascaului, de o parte si de alta a Paraului Cetii. Ating altitudinea maxima de 1153 m in Dealul Runcului, iar altitudinea minima de 775 m se afla in albia Paraului Cetii din chei. Ele s-au format prin taierea transversala a fasiei de calcare si au un caracter asimetric, cu versantul nordic, un abrupt pronuntat si prapastios, iar cel sudic cu inclinare accentuata si acoperit de padure. Abruptul nordic se continua pe circa 0,7 km cu un relief de creste, tancuri si stancarii, lipsit de vegetatie arborescenta, care a fost inclus in aria de protectie.

Vezi si Avenul din Piatra Cetii – GALERIE FOTO 

In habitatul de aici intalnim diferite forme de vegetatie: pajisti de ovascior carpatin, tufarisuri de cununita, sibleacuri nordice. Printre speciile caracteristice aflate sub monitorizare se gaseste stanjenelul siberian. Bulbucul Trollius europaeus si narcisa sunt specii care apar cel mai des si cu cele mai mari populatii in pajistile secundare montane de firuta rosie si iarba vantului din afara rezervatiei, dar care au fost gasite cu populatii bogate si in pajistile de ovascior carpatin de pe lapiezurile din partea superioara a Masivului Piatra Cetii. Nu sunt specii rare in perimetrul Pietrei Cetii, dar sunt deosebit de importante in cadrul fitocenozelor de stancarii, iar prezenta lor in populatii bogate certifica o buna pastrare a mediului in care ele se incadreaza. Rezervatia este inclusa in traseul turistic de pe Paraul Cetii, dar nu este marcata de niciun indicator, potrivit cheileinalba.ro
 
Cai de acces: din DN 1 Alba Iulia-Aiud, pe DJ Galda de Jos-Benic (10 km), in lungul Paraului Galzii si in continuare pe drumul de exploatare de pe valea Paraului Cetii.

Vezi si Aria protejata Cheile Cibului – GALERIE FOTO 





Adauga un comentariu