News Flash:

Chiar daca nu exista nici o justificare, producatorii "umfla" preturile la greu

21 Decembrie 2001
861 Vizualizari | 0 Comentarii
Cele mai scumpe Sarbatori

•Carnea de porc a ajuns sa fie vanduta la preturi ce ingheata nu concurenta, ci cumparatorul, anume intre 100.000 si 150.000 lei kilogramul, indiferent de calitatea acesteia •Nici carnea de vita nu se lasa mai prejos •Cele mai ieftine produse de origine animala sunt slanina- 35.000 lei /kg si oasele, pe care le puteti cumpara cu o bancnota de 10.000 lei/kg.

In ultimii ani, Craciunul si Anul Nou la romani au fost precedate de valuri de scumpiri. Pastrand "traditia", nici anul acesta comerciantii nu se lasa mai prejos, ei crescand preturile mai ales la produsele de baza, crestere care nu intotdeauna isi gaseste justificare, daca avem in vedere ca puterea de cumparare scade pe zi ce trece. Astfel, cel mai cautat produs in aceasta perioada, carnea de porc, a ajuns sa fie vanduta la preturi ce ingheata nu concurenta, ci cumparatorul, anume intre 100.000 si 150.000 lei kilogramul, indiferent de calitatea acesteia. Nici carnea de vita nu se lasa mai prejos. Chiar daca aceasta se vinde la preturi mai moderate, intre 80.000 si maxim 110.000 lei kilogramul, cumparatori nu prea exista. Totusi, cei care intra intr-o macelarie si vor sa cumpere ceva mai ieftin, pot s-o faca avand in vedere ca cele mai ieftine produse de origine animala sunt urmatoarele: slanina- 35.000 lei /kg si oasele pe care le puteti cumpara cu incredibila suma de 10.000 lei /kg.
Produsele lactate nu vor cu nici un chip sa "zambeasca" din vitrine, acestea ramanand la aceleasi preturi care-i fac pe cumparatori sa se zgaiasca lung si sa treaca mai departe: branza de vaci se vinde cu 50.000 lei kilogramul, branza de oi cu 40.000- 70.000 /kg, iar smantana cu 30.000- 40.000 /kg.
Acritura pentru masa de Sarbatori ii va "acri" si mai mult pe ieseni, intrucat pentru un kilogram de varza murata vor trebui sa scoata din buzunar 10.000- 15.000 de lei, in vreme ce pentru aceeasi cantitate de castraveti murati sunt nevoiti sa dea 30.000 de lei.
Campioane la scumpiri sunt ouale, care au ajuns sa fie vandute la pretul de 2800- 3300 lei bucata.
Am incercat sa intru in vorba cu cativa cetateni care "admirau" produsele expuse in vitrine si standuri. Majoritatea au spus, printre sudalme la adresa guvernantilor, ca la asemenea preturi, prefera sa-si faca Sarbatorile tot cu fasole si cartofi, ca-n post.
In final, totusi, o veste buna: s-au ieftinit brazii. Cel mai ieftin si mai pipernicit costa 100.000 lei, iar cel mai scump nu depaseste 300.000- 400.000 lei.
Ionel PALADE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1461 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029187 (s)