Culinar

Chiftele de dovlecei la cuptor: Cea mai ușoară și sănătoasă rețetă

Publicat: 18 ian. 2022
chiftele de dovlecei
Chiftelele de dovlecei la cuptor sunt varianta mai sănătoasă a celor prăjite.

Chiftelele de dovlecei la cuptor sunt varianta mai sănătoasă a celor prăjite. Deși ați putea avea îndoieli în legătură cu autenticitatea gustului, nu este nevoie!

Acestea sunt la fel de gustoase (poate chiar mai mult) ca cele prăjite. De asemenea, sunt foarte ușor de preparat și nu ne costă foarte mult la nivel financiar. Nu cred că este cineva care nu a copilărit cu chifteluțe de dovlecei, deci această rețetă are și proprietăți în materie de amintiri.

Cine spune că trebuie să mâncăm preparate plictisitoare, fără pic de culoare și gust pentru a ne alimenta sănătos?

Din punct de vedere al sănătății, aceste chifteluțe la cuptor sunt alegerea perfectă. Cine spune că trebuie să mâncăm preparate plictisitoare, fără pic de culoare și gust pentru a ne alimenta sănătos? Trebuie să evităm prăjelile și, deși, românii sunt adepții prăjelilor, ne putem reprofila pe categoria mâncărurilor preparate la cuptor, nu în ulei încins. Gustul este formidabil, iar corpul nostru ne va mulțumi!

Ingrediente pentru un preparat cât mai gustos

În nicio rețetă nu poate lipsi ingredientul esențial. Acesta este, desigur, dovlecelul. Pentru rețeta noastră, vom avea nevoie de doi dovlecei cu coaja cât mai groasă. Trebuie să mai cumpărăm două ouă sau să dăm o tură în spatele casei, să „furăm” produsul direct de la sursă (pentru cei ce au găini la casă) și în jur de două legături de pătrunjel proaspăt (sau mărar, după preferință), direct din grădină.

dovlecel taiat
Ingredientul esențial în această rețetă este dovlecelul.

În continuare, pregătim 4 căței de usturoi (pentru cât mai multă aromă) și niște pesmet, plus câteva linguri de făină (2-3 linguri). Sarea și piperul sunt ingredientele nelipsite din fiecare rețetă, de aceea nu pot lipsi nici din preparatul nostru. Ca ingredient opțional putem alege menta pentru un gust cât mai senzațional.

Chiftele de dovlecei la cuptor: Mod de preparare

Ca prim pas, este obligatoriu să spălăm dovleceii. Dacă doriți îi puteți da imediat prin răzătoare, însă trebuie să aveți grijă la cotoare. Recomand să tăiați bucăți mari din învelișul dovleceilor, astfel, lăsați cotoarele deoparte și nu riscați nimic. După ce ați dat prin răzătoare dovlecii puteți adăuga sarea, iar apoi, conținutul bolului îl mutăm într-o sită pentru a se scurge bine toată zeama.

Acum, ne putem ocupa de ouă. Le spargem într-un vas mai mare apoi, adăugăm cățeii de usturoi zdrobiți și pătrunjelul și începem să amestecăm bine. Ne întoarcem la dovleceii dați prin răzătoare după aproximativ un sfert de oră. Luam amestecul în mână și stoarcem bine.

Pentru siguranță, îi mai putem lăsa la scurs măcar 10 minute. Ca amestecul să nu fie umed, vom adăuga lingurile de făină și pesmet. După toate acestea, amestecăm totul cât mai bine.

chiftelute pe tava
Chifteluțele trebuie modelate după forma dorită și apoi așezate în tavă.

Acum, după ce toate „formalitățile” sunt gata, vom modela chifteluțele. Acestea trebuie puse în tava care este deja pregătită cu hârtie de copt.

Cuptorul trebuie să fie preîncălzit la aproximativ 200 de grade. Punem tava cu chiftelele la cuptor unde trebuie să stea în jur de jumătate de oră, însă la jumătatea timpului (la 15 minute) chiftelele trebuie întoarse pe partea cealaltă.

Astfel, am pregătit cele mai gustoase chiftele de dovlecei la cuptor. Este un preparat sănătos, dar și delicios care este potrivit oricărei ocazii.

chiftele de dovlecei
Chiftelele de dovlecei la cuptor sunt gustoase și sănătoase.



Adauga un comentariu