News Flash:

Chilipiruri pe piata imobiliara

17 Octombrie 2007
1973 Vizualizari | 0 Comentarii
Chilipiruri pe piata imobiliara
• Cine urmareste cu atentie anunturile de licitatii ale Fiscului poate sa gaseasca adevarate chilipiruri, cum ar fi terenuri, case sau apartamente la preturi cu mult sub nivelul cerut de piata imobiliara • Astfel, pe site-ul ANAF se gasesc brutarii in Targu-Frumos, cu tot cu terenul aferent, la mai putin de 10.000 Euro, sau terenuri extravilane in Aroneanu de o mie metri patrati la aproximativ 2,5 mii Euro


Cine urmareste cu atentie anunturile de licitatii ale Fiscului poate sa gaseasca adevarate chilipiruri, cum ar fi terenuri, case sau apartamente la preturi cu mult sub nivelul cerut de piata imobiliara. Tot ce trebuie sa faca potentialul cumparator este sa achite o taxa de participare de 10 la suta din valoarea bunului respectiv si sa se inscrie la licitatia respectiva anuntata de lichidatorul care se ocupa de caz. Piata imobiliara "de ocazie" livreaza periodic case, sedii de magazine si terenuri la preturi chiar mai mici de jumatate din valoarea de piata. Anunturile de licitatie ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) scot la vanzare toate aceste bunuri pentru recuperarea diferitelor datorii. Astfel, pe site-ul ANAF se gasesc brutarii in Targu-Frumos, cu tot cu terenul aferent, la mai putin de 10.000 Euro, terenuri extravilane in Aroneanu in suprafata de 1.000 mp la aproximativ 3 mii Euro sau 4.900 metri patrati cu tot cu instalatii, magazii, platforme betonate la 30 mii Euro, in Tomesti. In conditiile in care bunurile nu ar fi scoase la licitatie, pretul acestora pe piata ar fi aproape dublu. In cazul in care la prima licitatie nu se prezinta nimeni sau potentialii clienti nu ofera pretul initial de vanzare, pretul bunurilor scade drastic pana in momentul in care, totusi, cineva se ofera sa le cumpere.

Inele si canepa de vanzare

Nici Directia Generala a Finantelor Publice Iasi nu este mai prejos. Institutia a scos la vanzare si bunuri cu iz comic precum canepa, inele, pandantive si lantisoare de argint. Una din problemele majore cu care se confrunta institutia sunt autoturismele, pentru ca acestea pot fi folosite doar pentru piese de schimb, iar iesenii nu prea se inghesuie sa le cumpere. Alte ciudatenii scoase la vanzare in ultimii ani constau in 10 kilometri de tesatura pentru jaluzele, pe care finantistii au sperat, fara succes, sa obtina macar 70 miliarde lei (7 mii RON), respectiv 7.600 de kilograme fire canepa, abandonate de o firma din America. In acelasi timp, in 2004, tot in cadrul unei licitatii, acestia au reusit sa vanda si 14 tone de ceapa, adjudecate cu pretul total de 70 milioane lei (7 mii RON). Multe dintre produsele confiscate nu pot fi valorificate din cauza faptului ca, neprezentandu-se nimeni la licitatie, unele produse alimentare au expirat.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1342 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013267 (s)