Actualitate

Chinta royala din mana tarului Putin

Publicat: 20 mai 2019
1

Rand pe rand, Vladimir Putin a reusit sa stranga intr-o singura mana cartile unei chinte royale. Iar acum este extrem de interesant, spectaculos chiar, sa vedem cum le va juca. Pentru ca este in afara oricarei indoieli. A mostenit ramasitele unui imperiu facut ferfenita. La o alta scala si intr-o alta forma, a refacut unitatea si puterea fostei Uniuni Sovietice. A mizat pe unitatea interna, obiectiv in cazul caruia a jucat cartea patriotismului. Si a conceput o ingenioasa arhitectura exerna. Arma sa secreta.

Exxon ia cu asalt Guvernul Dancila

Federatia Rusa, chiar si dupa destramarea imperiului pe care l-a detinut si chiar si dupa dezmembrarea statului sovietic, continua sa detina unele dintre cele mai mari bogatii ale planetei. Precum si o pozitie geostrategica cu un potential urias, inca insuficient exploatat. Jucand pana la capat cartea patriotismului, a nationalismului rus, a mandriei nationale, noul tar a reusit sa recreeze unitatea si coeziunea populatiei, intr-o constructie politica care nu ar putea fi caracterizata altfel decat ca o autocratie luminata. Un stat inconjurat, vezi Doamne, de inamici, care nu poate supravietui decat inarmat pana in dinti, disciplinat si aliniat in spatele conducatorului.

Pentru a reusi insa sa ridice noua Rusie la o dimensiune comparabila cu cea din perioada imperialismului tarist si a imperialismului sovietic, Vladimir Putin a fost obligat sa joace cateva importante carti in plan extern. Si a facut-o cu maiestrie. Rand pe rand, printr-o vertabila prestidigitatie, a strans in mana o chinta royala. Ce va face cu ea? Cum va proceda pentru a ridica de pe masa de joc marele pont?

Aici functioneaza o lege a compensatiei. In comparatie cu Uniunea Sovietica, Federatia Rusa dispune de un teritoriu mai mic si de o masa de manevra relativ redusa. Economia Rusiei, in ciuda uriaselor bogatii naturale, este departe de a plasa acest stat  pe o pozitie de varf in topul mondial si acelasi lucru se intampla si in ceea ce priveste potentialul militar al noii Rusii, in ciuda arsenalului nuclear de care dispune si a unora dintre cele mai performante echipamente de lupta. Ei bine, in aceste conditii, Vladimir Putin a stiut sa dea lovitura dupa lovitura. Sa le enumeram, fara a face neaparat o cronologie.

1).  A resetat intr-o maniera absolut spectaculoasa relatiile sale cu principalul rival pe tabla de sah geopolitica, respectiv cu Statele Unite. Incepand de la atentatele din 11 septembrie 2001. Cand Rusia s-a autoplasat in prima linie a razboiului antiterorist, aliniindu-se in mod voluntar langa Statele Unite si asimiland teorismului orice miscare de rezistenta impotriva Moscovei, din fostul bloc sovietic. Momeala a fost inghitita cu undita cu tot de statele NATO, in frunte cu Statele Unite. Din acel moment, Federatia Rusa a putut interveni cu brutalitate, dar si cu eficienta in intreg spatiul ex-sovietic. Aceasta paranteza descrisa la 11 septembrie 2001 a fost inchisa relativ recent, prin amestecul discret, dar totusi vizibil si extrem de eficient, in desfasurarea ultimelor alegeri prezidentiale din Statele Unite. In acest moment, libertatea de miscare a lui Donald Trump este dramatic limitata de suspiciunile de complicitate cu Moscova, care planeaza asupra administratiei prezidentiale pe care o conduce. Ceea ce ii confera Moscovei un avantaj cert.

2). Relatiile cu China ale Uniunii Sovietice erau extrem de tensionate. Relatiile cu China ale Federatiei Ruse sub administratia Putin sunt mai mult decat cordiale. Cooperarea economica de ordinul a sute de miliarde a atins in prezent un punct istoric maxim. Atragand dupa sine si o nemaiintalnita coperare politica si militara. China reprezinta in prezent un veritabil stalp de sustinere al Federatiei Ruse.

3). O alta putere relevanta la nivel regional, daca nu cumva chiar la nivel planetar, Turcia a intrat la randul ei, tot gratie initativelor lui Putin, intr-un parteneriat consolidat, economic si militar cu Federatia Rusa. Turcia este la un pas de a iesi de pe orbita NATO, dupa refuzuri repetate ale Uniunii Europene de a o inscrie printre membrii ei si dupa ce regimul Erdogan s-a simtit tradat in plan politic de Statele Unite.

4). O lovitura de mare maestru a dat Vladimir Putin si in raport cu Germania, stat care continua sa functioneze nu numai ca o locomotiva, ci si ca un hegemon al Uniunii Europene. Platind Germania cu cantitati uriase de gaz rusesc ieftin, Vladimir Putin isi scoate financiar parleala pe seama statelor din Europa Centrala si de Est, leaga Europa Occidentala de rezervele sale energetice printr-o magistrala contestata de multi si reuseste astfel sa semene discordia in interiorul UE, intre nucleul dur si statele mai slabe, in special cele recent integrate si  a doua discordie, de o si mai mare anvergura, intre Uniunea Europeana si Statele Unite. Mai intai pe teme energetice. Apoi, pe teme de politica externa, de pozitionare geostrategica, in special in raport cu Iranul, un nou aliat al lui Vladimir Putin. Si, mai recent, pe teme economice si militare. Moscova nu a rupt inca alianta dintre UE si Statele Unite, nu a reusit sa transforme cele doua entitati statale in adversare, dar a creat o falie suficient de larga, care ii permite sa tropaie politic in acest spatiu.

5). Singura piesa care inca nu este foarte bine conturata in acest puzzle al chintei royale este recuperarea relatiilor „fratesti” cu fostele componente ale lagarului moscovit. Fostele state socialiste. Dar si aici, prima miscare a fost facuta prin anexarea Peninsulei Crimeea, sub ochi uluiti si neputiniciosi ai intregii Europe. Urmatorii pasi pot decurge de la sine. Cum ar fi dezmembrarea Ucraienei si reimpartirea sferelor de influenta cu acordul Germaniei – nu si al Statelor Unite – in zona flancului sud-estic al Uniunii Europene. Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Lituania, Grecia si, daca se poate si Romania, intr-un moment de vulnerabilitate al parteneriatului cu Statele Unite. Iar intre timp Belgradul a cazut cu totul in sfera de influenta a Moscovei.

Nu exista o concluzie a demersului analitic de mai sus. Nu exista o alta concluzie, decat cea enuntata ca premiza. Inca o data se confirma natura pulsatorie a puterii rusesti.





Adauga un comentariu