News Flash:

Chirurgii lucreaza cu un instrumentar uzat

1 Iulie 2010
740 Vizualizari | 0 Comentarii
Chirurgii de la Spitalul de Urgente Sf. Ioan reusesc cu greu sa se descurce in timpul interventiilor chirurgicale cu instrumentarul, deoarece acesta este uzat, iar pensele se blocheaza. In aceasta luna, conducerea unitatii medicala trebuie sa achizitioneze 50 de pense, de diferite tipuri, pentru blocul operator de la chirurgie. Achizitia trebuie facuta din veniturile proprii ale spitalului, deoarece Casa de Asigurari de Sanatate nu a decontat decat banii pentru salarii si utilitati. Conducerea Spitalului de Urgente nu isi permite sa cumpere pense de foarte buna calitate, pentru ca sunt scumpe si nu dispun de fondurile necesare. Astfel, o pensa de o calitate medie ajunge la 60 lei. "De cand sunt eu manager (sase luni-n.r.) nu am achizitionat instrumentar. Nu stam bine la acest capitol. Este absolut necesar sa achizitionam in luna iulie 50 de pense pentru blocul operator de la chirurgie. Pensele existente sunt deteriorate si medicii lucreaza greu cu ele in timpul operatiei. Sterilizarea este unul dintre factorii principali care contribuie la deteriorarea instrumentarului. Putem cumpara pense de calitate medie la 60 lei bucata. Chirurgii isi doresc sa lucreze cu pense de foarte buna calitate, dar sunt foarte scumpe si spitalul nu dispune de asemenea fonduri. Este adevarat ca aceste pense au o durata de viata lunga", a declarat dr. Vladimir Poroch, manager la Spitalul de Urgente Sf. Ioan. De asemenea, la blocul operator de la chirurgie ar trebui inlocuite truse intregi de instrumente, dar din cauza lipsei fondurilor, nici nu poate fi vorba de inlocuirea acestora. "Ar fi nevoie sa inlocuim truse intregi de instrumentar la blocul operator de la chirurgie. Daca am avea fondurile necesare am putea face si aceasta achizitie. Din fonduri proprii nu ne permitem sa cumparam aceste truse, iar anul acesta nu putem face o achizitie de acest gen", a spus dr. Vladimir Poroch.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1334 (s) | 23 queries | Mysql time :0.018759 (s)