Actualitate

Chris Noth, Mr. Big din „Sex and the City”: Am auzit ca cei mai mari actori din lume sunt romani

Publicat: 27 iun. 2016

Duminica noapte,la Teatrul Metropolis din Bucuresti a fost „Paganini” la patrat. Doua reprezentatii ale piesei regizorului scotian, 29 de actori, un actor de la Hollywood. Nimeni altul decat Chris Noth. Pentru fanii sai, Mr.Big din „Sex and the City”. Un tip fara pretentii, glumet, simpatic, american.

In seara de duminica, 26 iunie, la Teatrul Metropolis, spectatorii bucuresteni s-au adunat in numar mare, precum speciile exotice de fluturi de noapte pentru a asista la o reprezentatie speciala a piesei „Paganini” in regia scotianului Mick Davis.

Noaptea de 26 iunie a fost una speciala, cu un invitat de marca: actorul american Christopher Noth, cunoscut pentru rolurile sale din serialele de mare succes la public: sarmantul si strictul Mr.Big din „Totul despre sex”, versatilul si puternicul Peter Florrick din „The Good Wife/ Sotia perfecta”, sau temperamentalul Mike Logan din serialul politist „Law & Order”.

Noth a fost invitat in Romania de prietenul sau, regizorul scotian Mick Davis, care a montat piesa „Paganini”, in stagiunea 2014-2015, la Teatrul Metropolis. Actorul american are o relatie de prietenie indelungata cu Davis, de peste 20 de ani, dar cei doi lucreaza si la mai multe proiecte comune de productie.

 Inainte de reprezentatia piesei, regizorul Mick Davis a spus intr-un interviu acordat MEDIAFAX de ce seara de duminica si reprezentatia piesei „Paganini” a fost speciala: „Este speciala pentru ca avem o distributie numarul unu. Ei sunt special. Al doilea lucru, este speciala pentru ca avem un invitat deosebit, care este actor la Hollywood si prieten cu mine. Numele lui este Chris Noth. Fetele il cunosc ca Big din «Sex and the City». Mi-a spus ca vrea sa vada «Paganini» pentru ca a auzit lucruri minunate despre piesa. De aceea a venit aici.”

Regizorul Mick Davis a evocat si momentul intalnirii cu Chris Noth: „Relatia noastra a inceput acum 20 de ani. Ne-am intalnit sa facem un film impreuna si am devenit prieteni buni. Uneori se intampla acest lucru in industria filmului, lucrezi cu oameni si ai o relatie buna si relatia continua. De cele mai multe ori acest lucru nu se intampla, e in natura profesiei. Dar cu Chris a fost ceva special, e un tip pe cinste.”, a mai declarat Davis pentru MEDIAFAX.

 Aflat in Budapesta pentru filmari la serialul „Tyrant” cu o actiune intensa, plasata in Orientul Mijlociu, Chris Noth, in varsta de 61 de ani, a fost asteptat timp de mai multe ore, de fanii fideli, actorii si jurnalistii din Bucuresti din cauza faptului ca Tarom a anulat mai multe curse internationale.

Astfel, actorul a asteptat pe aeroportul din Budapesta nu mai putin de patru ore pentru a ajunge in Romania, fara a ceda oboselii si onorand promisiunea facuta regizorului Mick Davis de a-i viziona piesa de teatru montata la Bucuresti.

Noth si-a facut aparitia in jurul orei 21:40, in stilul sau relaxat, prietenos si glumet, in foaierul intesat de lume al Teatrului Metropolis. Actorii din Piesa „Paganini” au avut astfel, duminica seara, doua reprezentatii, de la ora 19:00, conform programului Teatrului Metropolis si de la ora 22:00, dupa aparitia actorului si dupa succinta sa conferinta de presa.

 Inaintea vizionarii piesei, Chris Noth a declarat: „Nu am avut niciodata sansa sa vad «Paganini» din cauza responsabilitatilor mele din New York si din Los Angeles. In aprilie au inceput filmarile la «Tyrant«, in Budapesta, vecinul vostru de alaturi, probabil nu cel mai bun prieten al vostru. Fiind atat de aproape, am incercat sa gasim un moment sa ne intalnim. As dori sa am mai mult timp sa stau sa vad Bucurestiul. Va trebui sa ma intoc.”

Noth, care a absolvit Yale School of Drama si este nu doar actor in productii hollywoodiene, ci si actor de teatru, a declarat ca ultimul rau rol jucat pe scena a fost cel al lui Doctor Faustus de la Classic Stage din New York. De asemenea, Noth l-a evocat pe profesorul sau de actorie de la Yale, regizorul Andrei Belgrader, de origine romana.

Actorul a dezvaluit publicului roman ca va juca in doua noi filme care se vor lansa in acest an: "White Girl," si in "Chronically Metropolitan": „Primul, este un film curajos despre doua tinere care vin in New York pentru prima oara si intra in multe incrucaturi. Imi aminteste de tineretea mea. Oamenii risca mult cand sunt tineri. Este un film frust si curajos. Celalalt film este despre relatia unui fiu cu parintii sai. Fiul si tatal sunt ambii scriitori.”

Noth a mai adaugat: „«The Good Wife» a fost in urma cu doi ani. Odata ce termin ceva, proiectul nu mai este, iese cu totul din mintea mea. Acum ma gandesc la «Tyrant» de pe FX. Joc rolul unui general. Cred ca este un serial curajos a carui actiune se petrece intr-o regiune imaginara din Orientul Mijlociu. Poti sa te uiti la Siria, Irak si sa vezi aceeasi poveste. Are lucruri politice de spus, dar da si un chip uman.”

 Pe de alta parte, Noth a exprimat ca s-a obisnuit ca numele sau sa fie asociat cu cel al rolului lui Mr.Big, iubitul si sotul lui Carrie Bradshaw din serialul HBO „Sex and the City/ Totul despre sex”, dar ca uneori acest lucru devine obositor. Actorul american a spus ca spera ca va face in viitor un rol care sa eclipseze pe cel care l-a facut celebru, dar cu care nu s-a identificat, Noth descriindu-se ca un tip care nu este pretios si elegant ca Mr. Big, ci relaxat si mai dintr-o bucata.

In plus, Noth a dezvaluit cum s-a simtit jucand alaturi de actrita Sarah Jessica Parker: „Este o femeie minunata, desteapta, sarmanta, amuzanta.”, a exprimat zambind actorul.

Intrebat cum s-a simtit sarutand-o pe Sarah Jessica Parker, Chris Noth a raspuns: „Este mereu amuzant sa saruti o femeie de acest tip.”

In cadrul conferintei de presa sustinuta la Teatrul Metropolis, Chris Noth a avut si un sfat pentru femei. Rugat sa spuna ce ar recomanda femeilor care se straduiesc sa isi mentina partenerii implicati in relatii, Noth a exprimat: „Sugerez sa isi cumpere un bilet si sa vina aici in Bucuresti si sa se relaxeze pentru o vreme. Am auzit ca adevaratii barbati sunt aici.”

Actorul american a dezvaluit si care este secretul sau datorita caruia se mentine in forma: „Genele bune, dar suficienta bautura pentru a ma mentine hidratat. Fac sport: joc fotbal, ski, fac jogging, boxez, baschet, inot, orice.”

Daca inaintea piesei „Paganini”, Noth exprimase ca se astepta „la o panza extinsa” flatandu-l pre Mick Davis ca „nu scrie lucrari mici”, Noth a declarat pentru MEDIAFAX, dupa reprezentatie, ca: „A fost o experienta intensa. Expresivitatea piesei a fost uriasa, chiar si fara partile de muzica. In privinta mea, desi nu inteleg romana, am citit mare parte a scenariului. Va trebui sa il recitesc. Mick se indrepta spre un tel mai cuprinzator, decat unul naturalist. Cu toate acestea, rolurile actorilor au fost extrem de consistente.”

Noth si-a exprimat aprecierea fata de actorii romani si oamenii de teatru din Romania: „Am auzit ca cei mai mari actori din lume sunt romani. Stiu ca profesorul meu de actorie Andrei Belgrader era. Stiu ca si Andrei Serban e din Romania. Exista o traditie aici.”, punctand care sunt si modelelor sale in lumea actoriei: Peter O'Toole, Lawrence Olivier, Ralph Richardson, Richard Harris.

 Actorul american a povestit si care sunt rolurile si proiectele care il atrag: „Totul incepe cu textul. Trebuie sa transceada subiectele banale. Marile scrieri sunt o panza extinsa, asta ma intereseaza: Shakespeare, Marlowe, Cehov. Avem scriitori contemporani minunati. Apoi vrei un regizor care stii ca te va provoca, care are o viziune puternica. Uneori imi aleg rolurile bazate pe personaj. Daca cred ca personajul e bun, il aleg din acest motiv. In prezent ma uit la ansamblu, la ceea ce infatiseaza filmul. E mereu o ruleta.”

Desi Chris Noth este co-proprietarul unui club rock and roll din New York, acesta a declarat ca nu s-ar retrage niciodata din actorie pentru a se ocupa de aceasta afacere: „Merg acolo cu prietenii mei si le dau de baut pe gratis. Ma bucur de muzica buna de acolo.”

Nu in ultiml rand, Chris Noth a exprimat ca nu se percepe ca un sex-simbol: „Nu ma gandesc niciodata ca sunt un sex-simbol. Sotia mea ma mentine umil.”, a marturist, cu umor, actorul, inainte de a asista la reprezentatia piesei „Paganini”.

 Piesa lui Mick Davis, care este construita pe tema pactului faustic si a legendei care circula in secolul al XVIII-lea cum ca talentul marelui violonist italian ar fi fost „lucru necurat”, pentru ca si-ar fi vandut sufletul diavolului (legenda alimentata de faptul ca muzicianul a refuzat impartasania inainte de a muri, dar si din cauza muzicalitatii si a virtuozitatii extreme) a durat doua ore, reunind nu mai putin de 29 de actori. Dintre acestia s-au evidentiat tanarul Tudor Aaron Istodor, in rolul lui Paganini, un rol romantic, un Paganini rocker, imbracat in piele, cu ochelari de soare a la Joh Lennon, Gelu Nitu in rolul episcopului Janin, Claudiu Bleont in cel al lui Napoleon Bonaparte, rol sustinut cu mult talent si expresivitate, dar si Adelaida Perjoiu in rolul Eleonorei Quilici, iubita lui Paganini, un rol sustinut cu naturalete.

„A fost unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am vazut. Actorii romani sunt extraordinari, mult mai buni decat ma asteptam. M-am hotatat si abia astept sa joc la Teatrul Metropolis in spectacolul «Brancusi» de Mick Davis, produs de George Ivascu.”, a dezvaluit Chris Noth pentru publicul roman, ca o promisiune.

Prezent pe scena alaturi de prietenul sau, Mick Davis a multumit celor care au mizat pe piesa sa: „A fost pasiunea mea sa fac aceasta piesa, iar George Ivascu a facut ca acest lucru sa se intample. In Romania, teatrul este viu si bine. Cel mai important lucru e sa risti. El a riscat cu mine, iar asta este ceea ce a iesit”, a declarat Mike Davis alaturi de George Ivascu.

 „Seara aceasta e speciala pentru ca eu sunt aici. Un om minunat pe care il iubesc a stat patru ore la Budapesta asteptand avionul pentru ca ii pasa foarte mult de mine, sau pentru ca vrea sa-i scriu urmatorul serial. Habar n-am. Dar suntem norocosi pentru ca distributia, actorii au fost cu noi aici. Nu uitati, cel mai important lucru este sa va bucurati de poveste!”, a exprimat regizorul piesei, pe ton glumet, insa emotionat.

La finalul dramei romantice care a continut pasaje din Capriciile lui Paganini, in versiunea violonistului Alexandru Tomescu, dar si pasaje rock din melodia The Rolling Stones „Pleased to meet you”, Chris Noth a venit pe scena la rugamintea regizorului Mick Davis.

 „Cand actorii principali joaca, toti ceilalti din spate, din scena, erau vii, erau prezenti din cauza regiei. O piesa completa. Stanislavski ar fi mandru”, i-a replicat Chris Noth lui Davis, in aplauzele publicului.

Noth a felicitat fiecare actor in parte si l-a imbratisat pe Tudor Aaron Istodor, iar la final s-a urcat pe scena pozandu-se cu acestia, dar si cu admiratoarele sale care au facut coada pe scena teatrului Metropolis pentru a se imortaliza alaturi de actorul american, in decorul spectaculos al piesei, semnat de cunoscutul Dragos Buhagiar.



loading...

Adauga un comentariu