News Flash:

CIA a uitat sub un birou casete cu interogatoriul unui terorist

17 August 2010
938 Vizualizari | 1 Comentarii
Ramzi Binalshibh
Casetele arată interogatoriile la care a fost supus în 2002 Ramzi Binalshibh, unul dintre organizatorii atentatelor din 11 septembrie.

CIA deţine trei casete, descoperite sub un birou, cu interogarea lui Ramzi Binalshibh, susptectat pentru planificarea atentatelor din 11 septembrie 2001, într-o închisoare secretă din Maroc, relatează AP.

Casetele, două video şi una audio, arată cum guverne străine au ajutat Statele Unite în deţinerea şi interogarea suspecţilor de terorism şi ar fi singurele înregistrări din sistemul clandestin de centre de detenţie care au mai rămas.

Casetele arată interogatoriile la care a fost supus în 2002 Binalshibh la închisoarea CIA din apropiere de Rabat, au declarat mai mulţi foşti şi actuali oficiali americani pentru Associated Press.

Cand CIA a distrus cele 92 de casete cu alţi doi suspecţi de terorism, Abu Zubaydah şi Abd al-Nashiri, supuşi la simularea înecului, oficialii au crezut că au şters toate înregistrările cu interogatorii. Dar în 2007, un angajat al agenţiei a descoperit casetele cu Binalshibh într-o cutie de sub un birou din Centrul antiterorism al CIA.

Un procuror din Departamentul de Justiţiei, care anchetează şi dacă distrugerea casetelor cu Zubaydah şi al-Nashiri a fost legală sau nu, verifică în prezent şi de ce nu au fost divulgate casetele cu Binalshibh. Insă Guvernul a transmis unui judecător federal că acestea nu există.

Casetele ar putea complica eforturile americane de a-l pune sub acuzare pe Binalshibh, în varstă de 38 de ani, pentru planificarea atentatelor din 11 septembrie 2001.

Dacă înregistrările ar fi date publicităţii, acestea ar putea dezvălui în mod clar rolul Marocului în programul contraterorism care îi permitea CIA să deţină suspecţi de terorism în închisori secrete şi să îi ducă în alte ţări.
Mai mult. casetele ar putea oferi dovezi despre starea mentală a lui Binalshibh în primele luni de la capturare. In prezent el este tratat pentru schizofrenie, cu medicamente puternice antipsihotice.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

drme  | #119119
http://mititelub.wordpress.com/
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013655 (s)