Titlurile zilei

Cifre spectaculoase! Lista cu numărul total de angajați, din universități de stat din Iași, care vor participa la etapa de vaccinare anti COVID-19

Publicat: 18 ian. 2021
Persoană care este vaccinată anti COVID-19 într-un Centru din România dedicat acestui proces
Persoană care este vaccinată anti COVID-19

Ministerul Educației și Cercetării a făcut un centralizator cu numărul total de angajați (la data de 15 ianuarie 2021) din universitățile de stat din Iași care și-au declarat disponibilitatea de vaccinare anti COVID-19. Astfel, cei mai mulți sunt de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (64.90 la sută), la Universitatea de Agronomie (62.38 la sută) și la „Alexandru Ioan Cuza” (61.91 la sută). La polul opus, la Universitatea de Medicină și Farmacie sunt doar 30.97 la sută. De precizat că, aici, din totalul celor 910 angajați ca personal didactic titular, peste 750 sunt medici care își derulează activitatea și ca medici în spitale. Astfel, aceștia se vaccinează în cadrul campaniei derulate în unitățile medicale

La nivelul celor 5 universități de stat din Iași, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a făcut un centralizator cu numărul total de angajați (la data de 15 ianuarie 2021) care și-au arătat disponibilitatea de vaccinare anti COVID-19. Cei mai mulți sunt de la Universitatea Tehnică (TUIAȘI) „Gheorghe Asachi” din Iași (64.90 la sută), la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” (62.38 la sută) și la „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) (61.91 la sută). Din totalul de 335 de angajați ai Universității Naționale de Arte (UNAGE) „George Enescu” din Iași, 167 și-au arătat disponibilitatea de vaccinare, ceea ce reprezintă 49.85 la sută.

La Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” sunt doar 30.97 la sută angajați care sunt disponibili să se vaccineze

La polul opus, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” sunt doar 30.97 la sută. De precizat că, aici, din totalul celor 910 angajați ca personal didactic titular, peste 750 sunt medici care își derulează activitatea și ca medici în spitale. Astfel, aceștia se vaccinează în cadrul campaniei derulate în unitățile medicale.

„La UMF Iași trebuie să spunem că peste 750 dintre cadrele didactice lucrează și în spitale. Așadar, ele se vaccinează în etapa derulată pe zona unităților spitalicești. Acolo figurează că și-au făcut vaccinul. De precizat că, la Universitatea de Medicină a fost creată o Platformă unde întreaga comunitate academică (de la profesori, nedidactic sau auxilar și până la studenți) se pot înscrie și spune dacă vor să se vaccineze. Deja sunt peste 4.000 de înregistrări”, au menționat oficialii UMF Iași.

Datele complete, din universitățile ieșene, cu angajații care-și doresc să se vaccineze anti COVID-19

Datele complete, din universitățile ieșene, cu angajații care-și doresc să se vaccineze anti COVID-19 arată că: la UAIC, din 735 personal didactic titular, 519 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 70.61 la sută. Apoi, din 195 personal didactic asociat, toți și-au arătat disponibilitatea la vaccinare. Din 631 personal didactic auxiliar, 353 au disponibilitate de vaccinare, anume 55.94 la sută. Din 542 personal nedidactic, 235 au disponibilitate de vaccinare, anume 43.36 la sută. Astfel, din total angajați la Universitatea „Cuza” (2.103), 1.302 sunt dispuși să se vaccineze, ceea ce reprezintă 61.91 la sută. La Universitatea Tehnică, din 631 personal didactic titular, 489 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare ce înseamnă 77.50 la sută.

Din 163 personal didactic asociat, 119 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 73.01 la sută. Din 352 personal didactic auxiliar, 230 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 65.34 la sută, din 378 personal nedidactic, 151 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 39.95 la sută. Din total angajați la TUIAȘI (1.524), și-au anunțat disponibilitatea de vaccinare 989, ceea ce reprezintă 64.90 la sută.

Care este situația la Agronomie, Medicină și Arte

La Universitatea de Agronomie, din 189 personal didactic titular, 132 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 69.84 la sută, din 23 personal didactic asociat, 13 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 56.52 la sută. Din 151 personal didactic auxiliar, 103 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 68.21 la sută. Din 174 personal nedidactic, 87 și-au arătat disponibilitatea de vaccinare, ceea ce înseamnă 50.00 la sută. Astfel, din total angajați la USAMV Iași, respectiv 537, 335 și-au arătat disponibilitatea de vaccinare, ceea ce înseamnă 62.38 la sută. La Universitatea de Medicină și Farmacie, din 910 personal didactic titular, 189 și-au arătat disponibilitatea la vaccinare, ceea ce înseamnă 20.77 la sută, din 137 personal didactic asociat, nu au fost candidați care să-și arate disponibilitatea de vaccinare, 242 personal didactic auxiliar, 164 și-au arătat disponibilitatea, ceea ce înseamnă 67.77 la sută.

Din 164 personal nedidactic, 97 și-au arătat disponibilitatea de vaccinare, ceea ce înseamnă 59.15 la sută. Din totalul angajaților de la UMF Iași (1.453), și-au arătat disponibilitatea 450, ceea de reprezintă doar 30.97 la sută. La „Arte”, din 185 personal didactic titular, 95 și-au arătat disponibilitatea, anume 51.35 la sută. Din 55 personal didactic asociat, 16 vor să se vaccineze, respectiv 29.09 la sută, din 63 personal didactic auxiliar, 38 vor să se vaccineze, anume 60.32 la sută, din 32 personal nedidactic, 18 vor vaccinare, anume 56.25 la sută. Din total de 335 angajați ai UNAGE Iași, 167 și-au arătat disponibilitatea de vaccinare, ceea ce reprezintă 49.85 la sută.

Ministerul Educației face precizarea că raportarea din care au rezultat procentele de disponibilitate s-a făcut incluzând și persoanele care nu s-au pronunțat în niciun fel asupra disponibilității de vaccinare

Ministerul Educației și Cercetării vine cu precizarea că raportarea din care au rezultat procentele de disponibilitate s-a făcut incluzând și persoanele care nu s-au pronunțat în niciun fel asupra disponibilității de vaccinare (răspunsuri asimilate neconcludent răspunsurilor negative). Având în vedere suprapunerea între perioada de vacanță și perioada de interogare, suprapunere care a generat un număr important de persoane care nu s-au exprimat nici afirmativ, nici negativ cu privire la disponibilitatea de vaccinare, Ministerul Educației decide inițierea celei de-a doua etape de declarare a disponibilității de vaccinare, în perioada 16 ianuarie – 1 februarie 2021.

„Până în momentul de față, la nivelul învățământului preuniversitar, 45.06 la sută dintre angajați au declarat disponibilitatea de vaccinare raportat la totalul de 292.872 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar (inclusiv persoanele care nu au răspuns). În sistemul de învățământ universitar, procentul privind disponibilitatea de vaccinare este de 59.64 la sută (raportat la totalul de 51.094 de titulari angajați în sistemul de învățământ universitar plus 9.295 de cadre didactice asociate – inclusiv persoanele care nu au răspuns)”, a transmis MEC.





Comentarii
  • Domnule manager Martinescu de la Maternitatea Elena din Doamna din Iași va rugam sa ne dati salariile pt luna Decembrie 2020. Avem rate la banci si datorii care nu suferă aminare. Va rugam mult ! Dvs ca manager nu stați in salariu când aveti 20.000 lei lunar plus alte beneficii . Semneaza un salariat .

Adauga un comentariu