News Flash:

Cinci bolnavi au murit la Neurochirurgie din cauza caldurii

3 August 2005
494 Vizualizari | 0 Comentarii
•In ultimele trei zile, cinci bolnavi au decedat dupa ce, din cauza caldurii, au suferit un accident vascular cerebral si au ajuns la spital in stare foarte grava •Numai in 24 de ore s-au internat 17 persoane cu aceasta afectiune •Pana la aparitia zilelor caniculare zilnic se inregistrau, in medie, 8-9 accidente vasculare cerebrale, iar in prezent numarul acestora s-a dublat

In ultimele trei zile, la Spitalul de Neurochirurgie, cinci bolnavi au decedat din cauza caldurii. Acestia au fost diagnosticati cu accident vascular cerebral, declansat din cauza caniculei, insa, din cauza starii foarte grave in care se aflau, nu au mai putut fi salvati. Pacientii, cu varste cuprinse intre 50 si 80 de ani, din Iasi, au ajuns la spital in stare de coma si au decedat in Unitatea de Primire Urgente. Ultimul a murit ieri dimineata, fiind adus de la domiciliu in stop cardio-respirator. In cursul zilei de luni, dintre cei 60 de bolnavi consultati la internare, 17 au fost diagnosticati cu accident vascular cerebral. Din cauza numarului mare de pacienti cu accident vascular cerebral, in cele doua clinici de neurologie, bolnavii stau cate doi-trei in pat. Situatia este dramatica. "Inainte de aparitia acestui val de caldura aveam, in medie, cate 8-9 bolnavi cu accident vascular cerebral, iar in ultimele zile numarul acestora s-a dublat. Cei cinci bolnavi care au decedat au ajuns la spital in stare foarte grava si nu au mai putut fi salvati. Intr-o zi au murit trei. Toti au fost adusi de la domiciliu. Nu este neaparat necesar sa suferi de afectiuni cardiace sau hepatice pentru a avea un accident vascular cerebral. Acesta se poate instala si in plina stare de sanatate. Numarul pacientilor cu accident vascular cerebral a crescut in ultimele zile, din cauza temperaturilor foarte ridicate", a declarat dr. Adrian Ciornei, medic sef la Unitatea de Primire Urgente. Accidentele vasculare cerebrale sunt ischemice si hemoragice. Conform celor declarate de medicii de specialitate, un bolnav cu o astfel de afectiune are dureri de cap, ameteli si, in cazul accidentelor vasculare cerebrale ischemice se instaleaza hemiplegia (n.r. - paralizia a jumatate din corp). Aceste simptome apar inainte de instalarea unui accident vascular cerebral. Daca durerile de cap nu dispar dupa administrarea de analzegice, bolnavul trebuie sa se prezinte de urgenta la medic. In cazul unui accident vascular cerebral hemoragic, durerile de cap apar aproximativ la jumatate de ora de la producerea acestuia si sunt de mare intensitate. Tot din cauza zilelor caniculare au avut de suferit si bolnavii de epilepsie. In aceasta perioada acestia au necesitat asistenta medicala de urgenta, din cauza instalarii crizelor comitiale.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3270 (s) | 22 queries | Mysql time :0.215678 (s)

loading...