National

Cinci focare de coronavirus în judeţul Vâlcea. Centre rezidențiale ale DGASPC, afectate

Publicat: 10 aug. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Cinci focare de coronavirus în judeţul Vâlcea. Centre rezidențiale ale DGASPC afectate
Un medic infecționist dezvăluie care este numărul real de persoane infectate cu noul coronavirus!

Cinci focare de SARS-COV-2 au fost depistate, în prezent, în centre rezidenţiale ce aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, au declarat, duminică, 9 august 2020, reprezentanţii Prefecturii.

Focare de coronavirus în judeţul Vâlcea. Ce susţin reprezentanţii Prefecturii

Conform unui comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea, cele cinci unităţi ale DGASPC unde au fost depistate focare de COVID-19 sunt Centrul Zătreni – 109 cazuri pozitive, Centrul Bistriţa – 64 cazuri pozitive, Centrul Lungeşti – 21 cazuri pozitive, Centrul Nicolae Bălcescu – 9 cazuri pozitive şi Centrul de recuperare şi reabilitare Băbeni – 10 cazuri pozitive.

„De la debutul pandemiei şi până astăzi, pe teritoriul judeţului Vâlcea au fost confirmate 607 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 18 au decedat. Ultimul deces datorat infecţiei cu SARS-CoV-2 a fost înregistrat la o persoană internată în secţia AŢI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu multiple afecţiuni. De asemenea, până acum, un număr de 406 persoane au fost internate în spital şi 191 s-au externat. În momentul de faţă, în judeţ există cinci focare de COVID-19 în centre rezidenţiale aparţinând DGASPC. Din cele 10 cazuri pozitive la testarea SARS-CoV-2 din cadrul Centrului de recuperare şi reabilitare Băbeni, şase sunt beneficiari şi patru personal medico-sanitar, de îngrijire şi auxiliar”, se arată în comunicatul de presă.

Aceeaşi sursă menţionează faptul că, sâmbătă, 8 august 2020, a fost efectuată ancheta epidemiologică pentru doi angajaţi testaţi pozitiv din cadrul unei instituţii de cultură din judeţ.

În Vâlcea, în acest moment, 383 de persoane se află în carantină la domiciliu sau la locaţia declarată.

Încă o localitate din România intră în carantină

Prefectul județului Olt, Florin Homorean, a precizat duminică, la Digi24, că s-a hotărât ca de la ora 19.00, satul Greci să intre în carantină. Va fi permisă ieșirea și intrarea din/în sat a locuitorilor care se duc la muncă și care nu prezintă simptome COVID-19.

Satul Greci, comuna comuna Schitu, judeţul Olt, intră în carantină, pentru o perioadă de 14 zile, după ce media cazurilor de coronavirus confirmate în ultima perioadă a depăşit 3 la mia de locuitori.

”În data de 09.08.2020, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a adoptat Hotărârea nr. 27/09.08.20 cu privire la măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Astfel, pentru limitarea transmiterii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV-2 şi respectarea prevederilor HG nr. 553/2020, s-a instituit carantina zonală în satul Greci din comuna Schitu, judeţul Olt pentru o perioadă de 14 zile începând cu data de 09.08.2020, ora 19:00, cu posibilitate de prelungire în funcţie de evoluţia răspândirii a noului coronavirus SARS-CoV-2”, a transmis, duminică, Prefectura Olt.

Sursa precizată antenrior a declarat faptul că, în acest sens, a fost emis Ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659303 din 09.08.2020 privind instituirea carantinei zonale în satul Greci, comuna Schitu, judeţul Olt.

Totodată, Consiliul Judeţean Olt, primarul şi Consiliul Local al Comunei Schitu vor trebui să asigure funcţionarea serviciilor de protecţie şi asistenţă socială, funcţionarea corespunzătoare a serviciilor de utilităţi publice. De asemenea, și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără susţinători sau altă formă de ajutor şi care nu se pot deplasa de la locuinţă/gospodărie. Referitor la persoanele din diferite categorii de risc (femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici etc.), Direcţia de Sănătate Publică Olt urmează să stabilească măsuri pentru medicii de familie în vederea monitorizării acestora.

Adauga un comentariu