Eveniment-Social

Cinci mii de ieseni au solicitat ajutoare de incalzire

Publicat: 12 nov. 2014

Incepand cu data de 1 octombrie 2014, Directia de Asistenta Comunitara a inceput sa primeasca solicitarile pentru acordarea ajutoarelor pentru incalzirea locuintei. In acest moment, sustin reprezentantii DAC, numarul dosarelor depuse spre analiza este de cateva mii. „Pana acum s-au depus in jur de 5.000 de dosare, asta in conditiile in care in sezonul rece precedent am avut in jur de 15.000 de dosare. Nu putem vorbi deocamdata de sume, acestea vor fi calculate ulterior, acum se analizeaza eligibilitatea dosarelor. Pentru luna noiembrie inca se mai pot depune dosare, pana pe data de 20. Cele depuse ulterior vor fi pentru lunile care urmeaza”, a precizat Luminita Munteanu, sefa DAC. Limitele de venituri pentru acordarea ajutoarelor sunt pentru utilizarea agentului termic 786 lei/membru de familie pentru familii, respectiv 1.082 lei pentru persoana singura care utilizeaza agent termic în sistem centralizat.

In ceea ce ii priveste pe beneficiarii ajutoarelor in bonuri valorice, distribuite de municipalitatea pensionarilor, somerilor si persoanelor cu handicap, cu o valoare de 70 de lei fiecare, acestia vor trebui sa treaca pe la sediul DAC pentru a primi tichetele. De la inceputul acestei saptamani tichetele nu mai pot fi ridicate de la centrele de cartier ale primariei, ci doar de la sediul DAC.



loading...

Adauga un comentariu