Actualitate

Cinci turişti români au încercat să urce pe Vârful Mont Blanc purtând pantaloni scurți, adidași și pălării de paie

Publicat: 05 aug. 2022
Vârful Mont Blanc
Cinci turişti români au încercat să urce pe Vârful Mont Blanc cu pantaloni scurți, adidași și pălării de paie

Cinci turişti români au încercat să urce pe Vârful Mont Blanc, însă nu oricum, ci „echipați” cu pantaloni scurţi, cu adidaşi şi pălării de paie, dar au fost întorşi din drum de către poliţia montană.

Un primar francez i-a dat drept exemplu pe români și a anunțat o măsură radicală: cei care încearcă să ajungă pe Mont Blanc vor trebui să plătească o garanție de 15.000 de euro pentru a acoperi costurile în cazul în care trebuie să fie salvați sau dacă își pierd viața pe munte, scrie The Guardian.

Jean-Marc Peillex, primarul localității Saint-Gervais-les-Bains, de unde alpiniștii pot ajunge pe cel mai înalt vârf din Europa prin ruta Goûter, a impus această măsură după ce zeci de „pseudo-alpinişti” ar fi ignorat avertismentele atunci când au urcat pe munte.

Cinci turişti români care au încercat să parcurgă traseul în pantaloni scurţi

El a dat exemplul a cinci turişti români care au încercat să parcurgă traseul „purtând pantaloni scurţi, adidaşi şi pălării de paie”, fiind întorşi din drum de către poliţia montană.

„Oamenii vor să urce cu moartea în rucsac. Aşadar, să anticipăm costul necesar pentru salvarea lor şi pentru înmormântare, pentru că este inacceptabil ca contribuabilii francezi să suporte cheltuielile”, a spus el.

Primarul francez a explicat că 10.000 de euro ar acoperi costul serviciilor de salvare şi 5.000 de euro ar acoperi înmormântarea.

 Canicula intensă şi prelungită a accentuat condiţiile periculoase de pe munte

La jumătatea lunii iulie, ghizii locali şi-au suspendat activităţile de-a lungul traseului, care este accesibil alpiniştilor de orice nivel, din cauza căderilor de pietre. Canicula intensă şi prelungită a accentuat condiţiile periculoase de pe munte, iar administraţia locală i-a sfătuit pe turişti să evite traseul respectiv.

Vârful poate fi atins şi pe traseul Ratti din Courmayeur, pe versantul italian al Mont Blancului, deşi este mult mai puţin folosit. Totuşi, Roberto Rota, primarul oraşului Courmayeur, a spus că nu are de gând să restricţioneze accesul.

„Muntele nu este o proprietate. Noi, în calitate de administratori, ne putem limita la a raporta condiţii suboptime de-a lungul rutelor, dar a cere o garanţie pentru a urca în vârf este cu adevărat suprarealist”, a argumentat el.

Peste 100 de oameni au murit pe traseul Goûter în ultimii 20 de ani. Ghizii montani francezi, care și-au suspendat operațiunile până pe 15 august, spun că au loc căderi de pietre „pe tot parcursul zilei și al nopții”, conform News.ro.




Comentarii
Adauga un comentariu