News Flash:

Cine a violat-o?

23 Mai 2006
1489 Vizualizari | 0 Comentarii
•Procurorul criminalist care a anchetat cazul l-a gasit vinovat pe Robert Ciobanu de infractiunile de omor calificat si deosebit de grav, viol si perversiuni sexuale •Infractiunea de viol a fost disjunsa, autorul fiind un alt tanar decat Ciobanu •Copila a fost tinuta in subsolul blocului, pe tevi, la inaltime •Robert Ciobanu ar putea face intre 5 ani si 20 de ani inchisoare •Politistii inca il cauta pe al doilea autor

Ieri a fost prezentat rechizitoriul de trimitere in judecata a lui Robert Ciobanu, principalul suspect de crima in cazul mult controversat al Larisei Chelaru, din Lunca Cetatuii. Procurorul criminalist care a anchetat cazul l-a gasit vinovat pe Ciobanu de infractiunile de omor calificat si deosebit de grav, viol si perversiuni sexuale. Dintre aceste trei capete de acuzare, infractiunea de viol a fost disjunsa pentru faptul ca nu Robert Ciobanu este cel care ar fi savarsit fapta, ci un alt tanar, care a ramas, deocamdata, neidentificat. Acest lucru a fost spus in urma cu cateva zile de subcomisarul Dumitru Opinca reporterilor ZIUA de Iasi, acesta afirmand ca dosarul va ramane nesolutionat in ceea ce priveste cel de-al doilea suspect. Pentru faptul ca fostul politist de la Serviciul de Investigatii Criminale si-a permis sa afirme asa ceva in fata reporterilor ZIUA de Iasi, conducerea Politiei iesene l-a mustruluit si a tinut sa sublinieze ca aceste informatii nu sunt adevarate. Rechizitoriul intocmit de procurorul criminalist Vasilii Pretula arata insa ca afirmatiile politistului Opinca, cel care a fost demis din functie pentru management defectuos in acest caz, au fost reale si nicidecum deplasate.

Filmul evenimentelor

Conform rechizitoriului, Robert Ciobanu a ademenit-o pe Larisa Chelaru in apartamentul acestuia in ziua de 18 octombrie 2005, la ora 14.30, tanarul spunandu-i copilei ca este chemata de doamna Ciobanu. Tanarul intentiona sa o violeze pe minora, iar acest lucru se pare ca s-a produs, insa nu de Robert, ci de un alt tanar care a ramas neidentificat. Dupa ce tinerii au profitat sexual de Larisa, Robert a sugrumat-o cu mana dreapta, dupa care a transportat-o in subsolul blocului pentru a o ascunde. "Minora a fost ascunsa pe tevi, undeva la inaltime si intr-un loc unde era o ventilatie puternica. Teoretic, politistii puteau sa vada cadavrul pe tevi, insa era ascuns foarte bine si nu s-a vazut. In a doua parte a lunii decembrie 2005, Robert Ciobanu a mutat cadavrul intr-o boxa, unde l-a pus intr-o cutie", a spus in timpul conferintei de presa procurorul Victor Codreanu, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi. La data de 29 decembrie 2005, Robert Ciobanu s-a vazut nevoit sa arunce cutia in care se afla cadavrul fetei la gunoi, moment in care a fost gasit de un lucrator de la Salubris. Procurorul a considerat ca este vorba si de un al doilea faptas, pentru faptul ca au fost prelevate probe ADN de pe hainele fetitei, probe care indica doi agresori diferiti. Robert Ciobanu a refuzat colaborarea cu politistii si cu procurorul si nu a indicat cine este al doilea autor al faptelor, insa a recunoscut perversiunile sexuale, insa fara contact sexual propriu-zis.

Cercetarile continua

Daca va fi gasit vinovat de faptele indicate de procuror, Ciobanu poate primi o pedeapsa intre 5 si 20 de ani de inchisoare. In timpul cercetarilor, medicii l-au gasit cu discernamant pe tanar, insa din cauza faptului ca este minor, acesta nu poate primi pedeapsa cu inchisoarea pe viata, asa cum este prevazuta de codul penal infractiunea de omor calificat si deosebit de grav. Comisarul sef Liviu Zanfirescu, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Iasi, a afirmat ca este doar o chestiune de timp pana va fi gasit si cel de-al doilea autor al faptelor descrise. "Acest caz va mai dura mult. Am prelevat de la mai multi suspecti probe ADN pentru a le compara cu cele gasite pe hainele Larisei. Cercetarile continua pana cand vom identifica si pe cel de-al doilea faptas", a declarat seful Politiei iesene. Trebuie remarcat ca, desi Robert Ciobanu a fost retinut de politisti chiar in ziua in care a fost gasit cadavrul, ancheta a durat circa sase luni. Este greu de crezut ca ancheta va scoate la iveala cel de-al doilea faptas in scurt timp, mai ales pentru faptul ca sunt foarte putine probe care sa conduca la al doilea faptas. In acest caz, Dosarul Larisa ar mai putea dura inca pe atat sau ar putea fi incheiat asa cum este in prezent, cu un singur suspect.
(C.E.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1689 (s) | 22 queries | Mysql time :0.038711 (s)