News Flash:

Cine este vinovat

16 Iunie 2004
1198 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cine este vinovat - cel care cere imprumutul sau cel care il acorda?!

Ieri, la Judecatoria Iasi urma ca magistratii sa se pronunte in dosarul in care ieseanul Mihai Anghelache Lupascu a fost acuzat de efectuare de operatiuni bancare ilegale. Totusi, judecatorii au decis, pentru a doua oara, repunerea pe rol a cazului, in decurs de numai o luna. Aceasta noua repunere pe rol s-a datorat faptului ca procurorii au cerut adaugarea unei noi incadrari, a celei de inselaciune. La 22 iunie 2004, magistratii vor analiza necesitatea adaugarii noii acuzatii. In urma cu un an, Mihai Lupascu a fost trimis in judecata sub prima acuzatie. Totusi, acest caz treneaza tocmai din cauza complexitatii sale si a dificultatii gasirii unei vinovatii in ceea ce-l priveste pe inculpat. Conform anchetatorilor, in perioada 2001 - 2002, Lupascu a imprumutat unui numar de 26 persoane diverse sume de bani. In total a fost vorba despre echivalentul a aproximativ 50 mii de dolari. Imprumuturile au fost facute in temeiul a 20 de contracte de imprumut cu garantie imobiliara, urmand ca, in cazul neachitarii datoriilor, imobilele sa-i revina lui Lupascu. In timpul anchetei a fost subliniat ca respectivele contracte de imprumut au constituit forma de deghizare a activitatii desfasurate de barbat, cunoscuta sub denumirea de camatarie. Totusi, aceasta infractiune nu este prevazuta de Codul Penal, iar anchetatorii i-au imputat lui Anghelache efectuarea de operatiuni bancare ilegale. Asa cum arata Legea bancara, activitatea specifica din Romania se desfasoara prin Banca Nationala a Romaniei sau alte banci si de catre alte persoane autorizate. Anchetatorii au descoperit ca Lupascu obisnuia sa perceapa lunar dobanzi cuprinse intre 10 si 13 la suta, calculate in raport cu suma imprumutata, pentru intervale de timp de pana la 7 luni. Barbatul obisnuia sa dea anunturi publicitare prin care isi facea cunoscuta oferta. Ulterior, intreaga afacere a fost descoperita dupa ce barbatul a fost denuntat de clientii sai. Ramane intrebarea: Cine este vinovat - cel care cere imprumutul sau cel care il acorda?! In editiile viitoare, ZIUA de Iasi isi propune sa inceapa o dezbatere publica despre nevoia de bani a celor care apeleaza la serviciile unor camatari si de ce asemenea activitate trebuie sau nu condamnata de societatea civila.
(C.N.)
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2162 (s) | 22 queries | Mysql time :0.078691 (s)