News Flash:

Cine mai opreste Otelul?

25 Octombrie 2010
732 Vizualizari | 0 Comentarii
Paraschiv a dat doua goluri la Medias si Otelul ramane lider in Liga I
• Gaz Metan Medias - Otelul Galati 0-2 (0-0), in etapa 12 a Ligii I de fotbal • Galatenii raman lideri inca doua saptamani, indiferent de ce vor face in runda viitoare, cu CFR Cluj • Rapidul a urcat pe 2 dupa victoria de la Sportul, iar Vasluiul a reintrat in lupta pentru titlu, dupa ce a invins la Craiova

Otelul Galati nu vrea sa mai cedeze fotoliul de lider al Ligii I de fotbal. Galatenii au invins in deplasare pe Gaz Metan Medias, cu scorul de 2-0, si vor ramane lideri in prima divizie inca doua saptamani, indiferent de ce fac in etapa viitoare, acasa, cu CFR Cluj. Trupa lui Marius Stan si Dorinel Munteanu a inscris ambele goluri in repriza a doua a meciului de la Medias, prin Gabi Paraschiv. Chiar daca s-a aflat pentru prima data in fata propriilor suporteri in aceasta editie de campionat, Gaz Metan nu a aratat foarte mult fotbal in prima repriza. Jocul a fost controlat de galateni, care si-au creat cateva ocazii bune de a deschide scorul. Gabriel Paraschiv (2'), Perendija (4') si Viglianti (16') au semnat primele ratari ale oaspetilor. Replica Gazului a venit abia in minutul 18, in urma unui contraatac, finalizat spectaculos de Eric de Oliveira, la sutul caruia a intervenit la fel de frumos si portarul Grahovac, care a scos de sub transversala. In minutul 21, galatenii au cerut un penalty pentru un hent al lui Florin Lazar in careu, insa arbitrul s-a facut ca nu vede si a lasat jocul sa continue. Repriza secunda a fost mai alerta. Ambele echipe au renuntat la jocul de asteptare si de anihilare a adversarului si au iesit mai mult pe atac. Parvulescu, Silvasan, Alex Muntean si Eric de Oliveira si-au creat pe rand ocazii de a inscrie, de cealalta parte Liviu Antal si Ionut Neagu trecand pe langa deschiderea scorului. Pana la urma, gheata a fost sparta in minutul 73, in urma unui contraatac al Otelului. Viglianti a patruns frumos pe dreapta in viteza, a pasat la Antal, acesta l-a scos din joc pe Plesca din fenta si a trimis in centru la Paraschiv, care a inscris primul sau gol in acest sezon. Dupa doua ocazii de egalare ratate de Hoban si Eric, scorul final a fost stabilit cu trei minute inainte de expirarea timpului regulamentar de joc, in urma unei faze asemanatoare cu cea din care s-a deschis scorul. De aceasta data responsabil cu pasa decisiva a fost Giurgiu, dar la finalizare s-a aflat acelasi Paraschiv, care a bifat dubla cu un sut superb din sase metri.


Rapid a urcat pe locul 2

Daca Otelul si-a consolidat pozitia de lider, Rapidul nu a cedat lupta sI ocupa locul secund in ierarhia Ligii I, dupa ce a invins in Regie pe Sportul Studentesc, cu 2-0. Echipa antrenata de Marius Sumudica a deschis scorul in minutul 47 in fata "lanternei rosii", prin Marcos Antonio, scorul final fiind stabilit de Herea din penalty, in minutul 83. In cursa pentru titlul de campioana s-a inscris sI FC Vaslui, care a reusit surpriza etapei, invingand in deplasare pe Universitatea Craiova, cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de Yero Bello inainte de pauza. In fata unor tribune aproape pline, oltenii au avut o a doua repriza fantastica in care si-au creat nu mai putin de 10 ocazii mari de gol. Woobay, Barboianu, Alex Piturca, Prepelita, Gargorov, Dorel Stoica (a trimis mingea in bara) sau Dina, de doua ori au trecut pe rand pe langa gol, insa molodovenii au scapat de fiecare data. Presiunea oltenilor si-a aratat rezultatele chiar in ultimele secunde din timpul regulamentar de joc, cand Dina a obtinut un penalty, dupa ce a fost faultat de Rivas in careu. Insa Prepelita nu a profitat de sansa uriasa oferita si a executat slab de la punctul cu var, dandu-i ocazia lui Kuciak sa se evidentieze din nou. Tot sambata, Astra Ploiesti a terminat la egalitate, scor 0-0, partida de pe teren propriu cu FCM Targu Mures, un meci foarte slab, in care cele doua echipe au avut putine realizari. In fine, aseara, in ultimul joc al week-end-ului, CFR Cluj a invins Unirea Urziceni, cu scorul de 3-0. Ialomitenii au jucat cu un om mai putin din minutul 23, cand Raul Rusescu a fost eliminate de arbitrul Georgian Ionescu pentru un cot in gura aplicat unui adversary, dar CFR a avut nevoie de 69 de minute pentru a marca. Clujenii au inscris insa de doua ori in doua minute prin Lacina Traore (‘69) sI De Zerbi (‘70), italianul reusind dubla in minutul 90.

otelul galati divizie
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1413 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019912 (s)

loading...