News Flash:

Cine ne sunt cersetorii

12 Februarie 2001
896 Vizualizari | 0 Comentarii
Ii intalnesti pe stradute laturalnice sau pe bulevarde si ceva ii deosebeste de altii din lumea lor. Stau si cate o ora la coltul aleii sau in intersectie, si treci, te-ntorci, vazandu-le privirea. Nu sunt nici alcoolicii din ganguri, nici somerii de cartier mutilati psihic. Sunt simpli, uneori nu prea batrani, dar aruncati la margine. Ce-i deosebeste? Cate o privire taioasa, inteligenta si demna. Cate o cusatura cu ata de alta culoare pe rupturile de pe haine, semn ca mai tin la civilitate si imagine.
Sunt cersetorii care nu cer, care nu scormonesc in pubele si lazi de gunoaie, dar care ies intre oameni, pentru ca au nevoie de ei. De mancat, mananca pe la vecini, cateodata, stapanindu-si lacrimile umilintei. De dormit, prin cate un mezanin, unde mai odihnesc dobitoace si neamuri pasaresti.
Unii sunt ingineri, profesori, orice alt fel de intelectuali, trecuti, de-a lungul anilor, pe ici si colo.
"Vorbeam cu Petru Culianu, intr-o noapte... Era frumos, cald si bine... Mai luam cate un vin. Culianu era suparat, ratase o femeie... o iubea. Spunea versuri, citate filosofice, mai injura si ma ruga sa nu plec, sa-i mai spun din povestile mele din copilarie. Am ramas prieteni. Eu eram profesor la liceu. Predam romana si citeam si eu pe ascuns cate o carte indexata. Mai tarziu, omul a plecat, nu mai putea sta aici. Am vrut sa-i scriu. Am amanat, am mai lasat o zi-doua, si Petrica s-a dus. Am si acum o pagina scrisa de el, intr-o seara, pe o banca, la un pahar cu vin. Mi-a dedicat-o".
Imi cere o tigara si-mi da, cumva, de inteles, ca ar bea o tarie. Ii spun sa mearga cu mine pe colt, la o "bombita", si se ridica agatat de-un optimism debordant. Pe drum, imi povesteste despre realizarile lui profesionale. Are si o carte, a mai semnat si intr-un colectiv care a redactat o lucrare stiintifica. A avut apoi probleme cu puterea. Nevasta a disparut, copiii la fel. Unul sta, aproape, prin Tatarasi, dar nu l-a vazut de sapte-opt ani. Fata e pe la Vaslui. Are doi nepoti, dar nu-i cunoaste. Nu vrea sa cerseasca, dar nici mainile nu-l mai tin. "Dosarul de pensie sta de cativa ani pe rol. Nu-l ia nimeni in seama. Cand intru acolo, ma dau afara. Cica au alte treburi, si sa ma duc sa ma spal. Am mai vorbit cu niste prieteni. Nu ma mai cunosc si stiu ca le e rusine cu mine. Dar m-am linistit intr-un fel. Nici eu nu mai pot cere prea mult de la lumea asta, pentru ca nu-i mai pot oferi mare lucru. Si-apoi vezi?, eu ca eu, dar am vecini doi profesori de la universitate care o duc si mai rau. Unul sta la pat de doi ani si, din cand in cand, vecinii se mai duc pe la el, cu ceva de mancare. De cate ori intra in casa se asteapta sa-l vada mort. Om destept! Era deliciul amfiteatrelor, odata. Altul, care sta mai pe dreapta, tot profesor, a innebunit. A luat multe suturi, pentru ca suferea de un fel de naivitate, spunea tot. In rest, cel mai bun din facultate. Dadea lectii la asistenti si lectori. A disparut si el. Si nu bea, ca altii. Avea familie grea, lucra si noaptea intr-o tipografie, la corectura. Au aparut ofiterii, l-au urmarit, l-au surprins si doar la sapa a mai putut munci".
Soarbe cu placere o gura de vodca proasta. Mai bea una si am impresia ca e multumit pentru ziua aceea. Ii spun de-o paine. "Nu - zice el. Am o paine acasa. Vreo doua tigari, daca-mi dai".

L-am lasat pe o straduta, pe unde a coborat spre ceea ce medievalii numeau locuinta. Pe strada, mai la deal, trec pe la un vechi amic. "Il stii pe X?" "Sigur, mi-a fost profesor de romana, in liceu, la National." "Si cum de-a ajuns asa?" "Era un suflet curat. Venea cu o sacosa de paine, pe strada, si o impartea la familiile sarace. Dadea si bani. N-a facut rau, dar a prins o pasa proasta. A ramas singur, l-au dat afara din motive politice, n-a mai fost primit pe nicaieri. In primii ani facea niste cenacluri literare cu tinerii de pe aici. Se imprumuta de bani ca sa le dea la urma o grisina si un suc, sau un vin. Nici asa nu s-a mai descurcat. Da' nici nu a apelat la nimeni. S-a insingurat si mai tare, a fost uitat de unul si altul si a ajuns la batranete asa cum il vezi. Nu vrea sa-l ajuti, vrea sa-i dai ceva de facut, si la urma, o farfurie cu bors si o tigara. Imi pare rau ca nu vrea sa povesteasca. Era un individ la moda, mai ales printre artisti, cu care polemiza des. Aparea prin reviste, scria poezii, eseuri... Eh, e poveste lunga!..."

Pe strada cu pricina sunt multi dintr-astia. Fiecare a facut cate ceva important la viata lui. Unii au ridicat cartiere si nu au unde sta. Altii au scris carti, au predat pe la catedre, au fost lideri de opinie si au ramas ai nimanui. Oamenii le spun "Dom' profesor!" si atat. Unii vecini le mai dau de mancare sau ceva de lucru pentru un blid.
Ramane importanta demnitatea lor, pe care au invatat-o trecand prin cultura. Nu-ti cer mai mult de o tigara, dar nu cersesc si nu cauta prin gunoaie. Adunati la un loc formeaza un segment important al trecutului, segment cultural al Iasului. Realizarile lor continua sa existe.
Ei, doar printre vecini...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1449 (s) | 22 queries | Mysql time :0.032213 (s)