Economic Local

Cine va plati pretul crizei din Europa?

Publicat: 11 oct. 2011
1
Europa a devenit captiva crizei datoriilor suverane, care risca sa se transforme intr-o criza bancara. Dezastrul este aproape, continentul este pe punctul de a intra intr-o noua recesiune si contribuabilii raman sa plateasca intr-o forma sau alta acest fiasco.
Inca de la inceputul anului 2010 Europa sta sub amenintarea unui faliment statal. A inceput cu Grecia, dar s-a extins rapid si la celelalte tari cu finante slabe. Amanarea adoptarii unor solutii clare ne-au adus in situatia in care sa discutam despre scenarii in care Zona euro se sparge, ori despre cele in care intregul sistem bancar este pus la pamant.
În ultimele luni lucrurile s-au aprins. Grecia ar trebui sa primeasca un nou bailout, desi nu se stie daca o sa ia urmatoarea transa din actualul acord, bancile europene au inceput sa fie puse sub presiune pe motiv ca au prea multe obligatiuni neperformante in portofolii. În general, situatia actuala indica faptul ca state care teoretic nu au nicio sansa sa-si plateasca datoriile, cum este Grecia, trebuie sa fie tinute in viata cu orice pret. Datoriile facute cu nesabuinta trebuie platite de altii, dar banii trebuie sa ajunga inapoi la cei care i-au dat cu imprumut, in principal banci.
Daca bancile nu isi mai primesc banii, intregul sistem ameninta sa ajunga in colaps.
Si avem deja prima mare victima. Dexia, o banca in parte belgiana, in parte franceza, va fi sparta in mai multe bucati, cea din Belgia fiind nationalizata, unele bucati vandute si activele toxice vor fi puse intr-o „banca rea”, tinuta in viata cu ajutorul garantiilor guvernamentale. Este a doua oara cand cetatenii din Belgia, Franta si Luxemburg platesc pentru Dexia, banca mai primind un bailout in 2008, la varful crizei financiare.
Povestea Dexia tinde sa devina una clasica a acestor vremuri, pe care este probabil sa o mai vedem repetata in perioada urmatoare. Banca a imprumutat statele PIIGS, decizie ce s-a dovedit in cele din urma foarte prost inspirata. În plus pentru ca celelalte banci au mirosit slabiciunile bancii si au considerat-o insolvabila, ori cu o solvabilitate redusa, au refuzat sa o mai imprumute sau au facut-o foarte scump. În acest caz, piata a eliminat organismul cel mai slab. Însa, Dexia este o banca mare pentru Belgia, principala sa piata. Atat de mare incat activele sale cumulate reprezentau in iunie 2011, dupa o reducere cu 91 miliarde, 146% din produsul intern brut al Belgiei. Clientii Dexia au depozite de aproximativ 80 miliarde euro la banca. Asa ca unitatea de retail din Belgia va fi nationalizata pentru 4 miliarde de euro din bani publici, in timp ce guvernele Frantei, Belgiei si Luxemburgului au anuntat ca pun garantii de stat de 90 miliarde de euro pentru a tine operatiunile in viata.
Doua sunt motivele pentru care cele trei state au luat aceasta decizie. Primul: dupa judecata guvernantilor, daca au dat din bugetul statului 6,37 miliarde pentru a salva banca de la faliment in 2008, fara a-si recupera investitia pana in acest moment, atunci au decis sa mai arunce cateva miliarde pentru a repeta experimentul. Al doilea: guvernele nu isi pot asuma riscul de a lasa o banca sa dea faliment, nu in aceste „vremuri exceptionale”, cand riscul contagiunii este atat de ridicat. De altfel, guvernele nu fac decat sa recunoasca faptul ca Dexia nu este un caz izolat – totusi, potrivit rezultatelor testului de stres european, banca era una dintre cele mai solide de pe continent -, ca cele mai multe banci din Zona euro au probleme mari de solvabilitate. La nici cateva zile dupa ce cazul Dexia a fost facut public, alta banca din Zona euro – Proton Bank, Grecia – a fost nationalizata. Scenariile pentru o desfiintare a Zonei euro sunt mai mult decat sumbre, si contin expresii precum „colapsul sistemului bancar” sau „razboi civil”.
Partida dintre state si banci seamana cu cea dintre SUA si URSS din perioada razboiului rece: Distrugerea Reciproca Asigurata. Cele doua tari au construit atat de multe rachete balistice cu focoase nucleare, astfel incat pornirea unui conflict cu aceste ogive ar fi insemnat distrugerea celor doua tari. Diferenta este ca guvernele si bancile nu sunt deloc dusmani. Bancile cumpara promisiunile de plata ale statelor si daca lucrurile merg rau pentru banci, guvernele se angajeaza sa plateasca. Guvernele gasesc astfel bani pentru a plati promisiunile electorale, bancile isi asigura profitul sau, in absenta acestuia, supravietuirea.
Rezultatul acestei fructoase colaborari se vede in acest moment. State supraindatorate, deficite imense, hazard moral, banci care traiesc pe bani publici sau sunt la limita falimentului.
Pensionari anticipate, salarii la stat peste cele din mediul privat, posturi platite de la bugetul de stat fara numar, proiecte publice fanteziste, ori realiste, dar fara sfarsit. Asta au facut guvernantii in tara noastra sau aiurea in ultimele decade, si consecintele se vad acum. Nu este nicidecum vina speculatorilor, a agentiilor de rating pacatoase. Ca orice balon, si acesta a ajuns sa se sparga.
Romania a trecut si ea partial printr-un astfel de moment. Însa, in cazul nostru criza a venit la timp. Altfel, bailoutul de la FMI/CE de 20 miliarde de euro pentru salvarea statului si a sistemului bancar ar fi fost insuficient. Însa, in acest moment, prin prisma datoriei publice acumulate si a programelor de austeritate fara reforma, dar cu cresterea taxelor si impozitelor, tara noastra sta in fata intemperiilor mai expusa ca oricand. Aparatul bugetar a fost hranit atat cat sa treaca peste primul val al crizei. Însa, cu o contractie a economiei la nivel global, s-ar putea sa nu mai fie resurse pentru cea de-a doua repriza.
Germania si Franta vorbesc acum de recapitalizarea bancilor din bani publici si despre o solutie finala pentru aceasta criza, care intr-o forma sau alta a mai fost promisa Europei in cateva randuri, de fiecare data cu adjectivul „exceptional”.
În cele din urma, oricare ar fi solutia dictata de guvernele Europei, tot contribuabilul de rand va ramane sa plateasca. Fie ca vorbim de datorie publica imensa, fie ca va fi inflatie, si nota de plata nu este deloc mica.




Adauga un comentariu