Sport

Ciprian Tatarusanu, erou in Italia! Sezon de cosmar pentru Vlad Chiriches

Publicat: 25 sept. 2015
1

Fiorentina are parte de un start bun de sezon. Dupa cinci runde, gruparea viola a acumulat 12 puncte, golaveraj 7-3 si se afla pe locul al doilea din Serie A TIM, dupa Inter Milano (15 puncte). Elevii lui Paulo Sousa au a doua cea mai buna aparare din Peninsula, cu trei goluri încasate, iar ”vinovat” pentru aceste cifre bune este si Ciprian Tatarusanu. Folosit titular în fiecare meci, goalkeeperul nationalei a devenit o certitudine în poarta gruparii din Firenze, dupa cum au punctat si jurnalistii de la Gazzetta dello Sport. Înainte de startul sezonului se considera ca punctul slab al Fiorentinei este portarul si apararea, numai ca dupa aceste prime etape din campionat lucrurile s-au schimbat radical. „Este un start bun de campionat pentru noi. Daca suntem pe locul doi înseamna ca meritam. Urmeaza acum meciul cu Inter, care va fi foarte greu, dar vom merge acolo pentru a câstiga”, a spus Tatarusanu într-o declaratie pentru Radio Bruno. Inter – Fiorentina, derby-ul etapei a 6-a din Serie A TIM, se va disputa duminica, 27 septembrie, de la ora 21:45, la Digi Sport 2.

Citeste si: Este bun! Ciprian Tatarusanu, desemnat omul meciului cu Tottenham

In schimb, un alt roman, Vlad Chiriches are parte de un debut de sezon de cosmar. Vlad a parasit-o pe Tottenham în vara, plecand la Napoli, cu speranta ca va juca mai mult. Dar tocmai acum, cand se apropie decisivele cu Finlanda si Feroe (8/11 octombrie), din preliminariile Euro 2016, „tricolorul” a pierdut primul unsprezece si la napoletani. Miercuri seara, contra lui Carpi (0-0), în Serie A, fostul aparator al Stelei a bifat al treilea meci la rand pe banca, daca-l punem la socoteala si pe cel din Europa League cu FC Bruges (5-0).

Antrenorul Sarri i-a acordat tot creditul lui Chiriches în debutul sezonului, însa evolutiile oscilante si problemele musculare l-au costat, mai rau. Dupa ultima campanie a „nationalei”, cand Anghel Iordanescu l-a folosit 180 de minute, desi recomandarea clubului fusese sa-l menajeze, Napoli a reactionat dur. Sarri i-a reprosat public selectionerului ca n-a tinut cont de sfatul lui, iar dupa urmatoarea evolutie modesta a „tricolorului”, cu Empoli (2-2), l-a preferat pe postul sau, în centrul apararii, pe Koulibaly si asa a ramas.





Adauga un comentariu