Titlurile zilei

Circulația rutieră din centrul Iașului va fi schimbată major din cauza tramvaielor! Este vizată porțiunea dintre Podu Roș și Elena Doamna. Propunerea vine de la specialiștii din cadrul Companiei de Transport Public

Publicat: 26 nov. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Circulația rutieră din centrul Iașului va fi schimbată major din cauza tramvaielor Este vizată porțiunea dintre Podu Roș și Elena Doamna. Propunerea vine de la specialiștii din cadrul Companiei de Transport Public
Este posibil ca, în curând, vehiculele de la CTP Iași să circule pe mai multe benzi unice, pentru fluidizarea transportului public

Compania de Transport Public (CTP) Iași consideră că singura soluție pentru fluidizarea circulației mijloacelor de transport public în Iași ar fi realizarea mai multor benzi unice în oraș. Momentan, utilitatea benzilor unice poate fi observată pe traseul Tehnopolis – Podu Roș. Înainte de realizarea acestei benzi unice, în zonă era un adevărat calvar să călătorești cu tramvaiul. Uneori, timpii de deplasare pe acest traseu depășeau orice limită. Acum, de când se folosește banda unică, un tramvai parcurge distanța de la Tehnopolis până în Podu Roș în doar 12 minute. Această bandă unică se dorește a fi extinsă până pe strada Elena Doamna.

Ieșenii care aleg să se deplaseze cu mijloacele de transport public trec, de multe ori, prin situații în care sunt nevoiți să aștepte în stații mai mult decât ar fi normal. În mod obișnuit, la fiecare 15 minute, un mijloc de transport public ar trebui să treacă prin stație. Însă, de multe ori, acest program nu se respectă din cauza traficului. Singura variantă care ar putea funcționa pentru scăderea timpilor de așteptare și facilitarea circulației mijloacelor de transport public prin oraș ar fi realizarea mai multor benzi unice.

„Din punctul nostru de vedere, singura variantă pentru a fluidiza circulația tramvaielor și a autobuzelor ar fi realizarea mai multor benzi unice prin oraș. De exemplu, se poate observa cu ochiul liber utilitatea benzii unice Tehnopolis – Podu Roș. Noi am vrea, dar nu știu dacă este posibil, să prelungim banda unică din Podu Roș. Mai exact, pe strada Palat și strada A. Panu până la intersecție cu Elena Doamna. În plus, ar mai fi o idee bună să se realizeze benzi unice și pe Nicolae Iorga și pe bulevardul Independenței. Astea sunt doar idei, până acum nu s-a discutat nimic concret. Dar este cert că aceasta ar fi cea mai bună soluție pentru transportul public din Iași”, a declarat Vasile Tănase, șeful serviciului exploatare din cadrul CTP Iași.

Banda unică de la Tehnopolis și până în Podul Roș dă rezultate

De când se circulă pe banda unică de la Tehnopolis și până în Podu Roș se observă o diferență, spun reprezentanții CTP Iași. Potrivit acestora, timpii de parcurgere a acestui traseu au scăzut considerabil. Dacă înainte de implementarea benzii unice traficul din acea zonă era un calvar, atât pentru autoturisme, cât și pentru mijloacele de transport public, acum un tramvai nu face mai mult de 15 minute de la Tehnopolis până în Podu Roș.

„Se observă foarte bine că banda unică de la Tehnopolis și până în Podu Roș dă rezultate foarte bune. Ieri-dimineață, la ora 7:00, tramvaiul care a plecat de la Tehnopolis a ajuns în Podu Roș după doar 12 minute. De asemenea, acesta este acum timpul mediu pentru parcurgerea distanței respective, de când se folosește banda unică. Am observat că și mașinile parcate pe stradă au dispărut, ceea ce mă bucură foarte mult. În plus, s-au observat beneficiile benzilor unice și pe bulevardul Tudor Vladimirescu și Calea Chișinăului, unde mai avem astfel de benzi dedicate transportului în comun”, a adăugat șeful serviciului de exploatare din cadrul CTP Iași.

Punctul intermodal din zona industrială va fluidiza și mai mult circulația din Iași

Punctul intermodal din zona industrială face parte din proiectul de modernizare a transportului public ieșean. Punctul intermodal ar fi trebuit să fie gata în luna octombrie a acestui an, dar, din cauza pandemiei, termenul a fost amânat. Acum se preconizează că punctul intermodal va fi gata cu tot cu dotări la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor.

„Punctul intermodal din zona industrială a Iașului va fi gata la sfârșitul lunii ianuarie 2022 cu tot cu dotări. Fără dotări, acesta va fi gata în decembrie 2021. Noi vom grăbi cât putem de mult funcționalitatea lui”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primariei Municipiului Iași.

Punctul intermodal va veni în ajutorul locuitorilor din afara municipiului Iași și mai ales al celor din comuna Tomești. Din punctul construit în zona industrială se vor face legături în zonele de interes ale orașului, cu ajutorul tramvaielor.

„În punctul intermodal din zona industrială a Iașului pot opri toți călătorii din Tomești sau din cursele județene care trec prin acel loc. De acolo vor putea lua tramvaiele către Dacia, zona Gării sau centru. În acest fel dorim să descurajam, pe cât posibil, mersul cu mașina personală și să le oferim ieșenilor o alternativă pentru a călători prin oraș”, a declarat Cristian Stoica, directorul general al Companiei de Transport din Iași (CTP).

Amintim că CTP are noi trasee pentru localitățile din jurul Iașului.

Adauga un comentariu