Local

Citadin SA efectuează lucrări de reparație pe bulevardul Tudor Vladimirescu! În ce alte zone mai au echipele lor intervenții în această perioadă

Publicat: 06 aug. 2022
utilaj efectueaza lucrari reparatie pe strada
Citadin SA, compania municipală responsabilă de lucrările de reparație de la nivelul drumurilor de pe raza municipiului Iași, a efectuat în săptămâna 1 – 5 august, lucrări de reparație pe bulevardul Tudor Vladimirescu, precum și în alte zone ale Iașului precum zona Stadionului Municipal, strada Răzoarelor etc

Citadin SA, compania municipală responsabilă de lucrările de reparație de la nivelul drumurilor de pe raza municipiului Iași, a efectuat în săptămâna 1–5 august lucrări de reparație pe bulevardul Tudor Vladimirescu, precum și în alte zone ale Iașului, cum ar fi zona Stadionului Municipal sau strada Răzoarelor

Activitatea acestora se desfășoară atât pe timpul zilei, cât și noaptea, iar accesul pe străzile pe care aceștia au lucrări este, de cele mai multe ori, restricționat sub o formă sau alta. Echipele companiei municipale au realizat în această perioadă reparații cu asfalt sau cu material concasat, după caz, montarea de borduri, montarea de marcaje DEP, lucrări de marcaje transversale și longitudinale, precum și lucrări de marcaje pentru parcările publice și marcaje pentru parcările destinate persoanelor cu dizabilități.

Au loc lucrări de reparație pe bulevardul Tudor Vladimirescu

Vineri, 5 august, echipele Citadin SA au putut fi găsite în zona Stadionului Municipal și pe bulevardul Tudor Vladimirescu 32 B.

În timpul zilei, aceștia au efectuat lucrări de reparații cu asfalt pe strada Cărămidari, strada Vasile A. Urechia, strada Vitejilor, strada Han Tătar, strada Avionului, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, Școala „Mitropolit Varlaam”, șoseaua Nicolina, strada Luca Arbore, strada Mihail Sturza, strada Sălciilor și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”.

Pe strada Răzoarelor și pe strada Buridava au fost realizate reparați cu asfalt și frezare de suprafețe și tot pe strada Răzoarelor au mai fost montate marcaje pentru parcări.

În timpul nopții, echipele companiei municipale s-au ocupat de lucrări de marcaje transversale pe șoseaua Bucium, pe Bulevardul Poitiers, dar și pe bulevardul Socola.

Reprezentanții companiei au mai precizat și că lucrările de pe strada Păun, strada Romană, strada Sălciilor, zona Stadionului Municipal, șoseaua Bucium și Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” au fost încheiate cu succes.

Aceștia mai amintesc și că în timpul în care lucrătorii își desfășoară activitatea accesul pe străzile respective poate fi restricționat.

Ce alte lucrări a desfășurat compania municipală în prima săptămână a lunii august

În perioada 1–4 august, angajații Citadin SA s-au ocupat de realizarea de lucrări de reparație în următoarele zone: zona Stadionului Municipal, strada Răzoarelor (parcare 2), strada Buridava, strada Luca Arbore, stradela Moara de Vânt, șoseaua Păcurari, Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu”, șoseaua Nicolina, strada Păun, strada Romană, strada Sălciilor, șoseaua Bucium, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Colegiul Național „Dimitrie Leonida” (reparații cu asfalt și cu material concasat),  școala Hașdeu, strada Mr. Irimia Popescu, strada Cuza-Vodă, strada Moara de Vânt, strada C. Negri, strada Anton Crihan la intersecția cu strada Pantelimon Halipa, bulevardul Cantemir, strada Lascăr Catargi, Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, bulevardul Țuțora, bulevardul Dimitrie Cantemir, și Baza de Producție.

Au ridicat cămine la cotă pe străzile Zugravi și Belvedere. Totodată, aceștia au montat borduri pe șoseaua Nicolina, în apropierea Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, iar pe Aleea Mihail Sadoveanu, în zona Copou, pe strada Bucium, șoseaua Bucium, strada Nicolina, strada Răzoarelor, aleea Mihail Sadoveanu și bulevardul Poitiers au desfășurat lucrări de marcaje transversale.

Mai mult, aceștia s-au ocupat de montarea marcajelor DEP, au efectuat lucrări de pregătire de teren la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, precum și de lucrări de refacere de pavaj în cartierul Aviației.

Lucrările au drept scop menținerea și îmbunătățirea infrastructurii rutiere de pe raza municipiului Iași, iar compania municipală apelează la înțelegerea ieșenilor pentru perioadele în care traficul este afectat de lucrările lor.

„Prin aceste lucrări de reparații ne dorim să îmbunătățim infrastructura rutieră. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în trafic pe perioada execuției lucrărilor”, au explicat reprezentanții companiei în legătură cu lucrările de reparație de pe bulevardul Tudor Vladimirescu.




Comentarii
Adauga un comentariu