Sanatate

Ciuperca în gât și pe esofag. Cauze, simptome și tratament

Publicat: 28 apr. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Ciuperca în gât și pe esofag. Cauze simptome și tratament
Candidoza bucală (cunoscută și sub denumirea de candidoza orală sau orofaringiană) reprezintă o infecție fungică, ce afectează gura, limba și esofagul.

Te confrunți cu ciupercă în gât și pe esofag? Ei bine, poate fi vorba despre candidoză. Iată ce este candidoza, din ce cauze apare, cum se manifestă și, cel mai important, cum se tratează.

Candidoza bucală (cunoscută și sub denumirea de candidoza orală sau orofaringiană) reprezintă o infecție fungică, ce afectează gura, limba și esofagul. Candida este mereu prezentă în organismul uman, însă provoacă infecții doar când fungii se dezvoltă necontrolat. Candidoza orală este mai des întâlnită în rândul sugarilor și al bătrânilor, dar se poate instala la orice vârstă. De regulă, se tratează și se vindecă fără dificultăți. Află, în acest articol, tot ce trebuie să știi despre candidoza bucală.

candidoza bucala pe limba
Candidoza orală este mai des întâlnită în rândul sugarilor și al bătrânilor, dar se poate instala la orice vârstă.

Din ce cauză apare ciuperca în gât și pe esofag? Cum se manifestă?

Candidoza bucală este cauzată de fungii de candida albicanis, care se răspândesc în jos, spre esofag. Condiția este un semn al unui sistem imunitar slăbit. De regulă, riscul infecției cu candida albicanis este crescut de următoarele situații sau condiții: HIV/SIDA, chimioterapie, diabet, leucemie sau limfom, transplant de organe, alte condiții care suprimă sau slăbesc sistemul imunitar. În cazul în care ai un sistem imunitar slăbit sau candidoză orală, crește probabilitatea dezvoltării candidozei esofagiene.

De asemenea, candidoza poate fi cauzată și de unele medicamente. Acestea dezechilibrează flora intestinală și provoacă infecții: costicosteroizi, antibiotice, pilule contraceptive orale.

Printre simptomele candidozei bucale se numără: prezența unor pete albe pe gât și limbă, disfagie (dificultate în înghițirea alimentelor), odinofagie (deglutiție dureroasă), dureri retrosternale care nu au legătură cu înghițirea și senzație de obstrucție toracică. Apariția ciupercii în gât și esofag este rareori asociată cu febra.

gâtul pe interior al unei persoane
Candidoza bucală este cauzată de fungii de candida albicanis, care se răspândesc în jos, spre esofag. Condiția este un semn al unui sistem imunitar slăbit.

Tratament medicamentos și remedii naturiste pentru candidoza bucală

Majoritatea oamenilor tratează infecția cu ajutorul medicamentelor antifungice, cum ar fi fluconazolul (administrat oral) sau amfotericina (administrată injectabil). Sunt și situații în care este nevoie de calmante. În orice caz, tratamentul trebuie urmat pe termen lung, pentru suprimarea ciupercii și pentru prevenirea reapariției acesteia.

Pentru persoanele care nu doresc să ia medicamente pentru eradicarea infecției, există și câteva remedii naturiste foarte eficiente. Dintre acestea, cel mai bun este bicarbonatul de sodiu. Se amestecă o linguriță de bicarbonat în jumătate de cană cu apă și se face gargară, de trei ori pe zi, timp de o săptămână, până la dispariția infecției.

Totodată, un remediu extraordinar îl constituie glicerina boraxată. Se găsește în farmacii, este ieftină și face minuni în ceea ce privește candidoza bucală. Se aplică o cantitate mică pe zonele infectate, timp de șapte zile sau până când candidoza dispare.

Nu în ultimul rând, recomandată în candida este și gargara cu albastru de metilen. La o ceașcă de apă se pun două-trei picături din această soluție, se amestecă și se face gargară de două ori pe zi. Albastrul de metilen este un foarte bun antiviral, antibacterian și antifungic, care te ajută să scapi de infecția supărătoare din gât și esofag.

candidoza bucala pe limba
Majoritatea oamenilor tratează infecția cu ajutorul medicamentelor antifungice, cum ar fi fluconazolul (administrat oral) sau amfotericina (administrată injectabil).
Adauga un comentariu