Titlurile zilei

Claudio Fasolo, celebrul sportiv italian stabilit la Iași, s-a îmbogățit din imobiliare. Afaceristul despre românce: „Mi-a cerut 1.000 de dolari, o mașină BMW și apartament în Piața Unirii”

Publicat: 27 mai 2022
Claudiu Fasolo, pe bicicletă sau în birou
Claudio Fasolo, celebru ciclist italian, s-a stabilit la Iași în urmă cu 28 de ani

Claudio Fasolo, celebrul sportiv italian stabilit în Iași în urmă cu 28 de ani, are o poveste de viață desprinsă din filme. Deși a avut relații serioase cu mai multe românce, nu s-a căsătorit niciodată. Fostul ciclist este președinte de asociație pentru 320 de familii din blocurile de pe strada Silvestru din Iași

Claudio Fasolo, în vârstă de 62 de ani, este unul dintre italienii stabiliți la Iași, după ce a auzit povești frumoase despre România de după Revoluție. La Iași a ajuns după ce a cunoscut o blondă frumoasă.

„Iașul e cel mai frumos oraș, după părerea mea. Am venit la Iași, pentru că m-a adus o fată aici (râde). Eu am aflat despre România pentru că mi-a povestit o doamnă care a venit în Italia. Ea lucra la Teatrul din Torino. Eu aveam un bar pe atunci. Știa că m-am săturat de Torino și mi-a zis să vin în România că sunt multe fete, apartamentele costă puțin. Am ascultat-o și am ajuns în România. Fete erau din abundență,  dar acum nu mai sunt (n.r. – zâmbește). Cele rămase acum și-au schimbat mentalitatea. Înainte se găseau fete care știau să coasă, să calce, să fie gospodine. Generația asta de fete care  sunt crescute în puf… Și-au pierdut valoarea. La fel ca în Italia. Numai că acolo s-au întâmplat cu 10-15 ani mai devreme.  Prima dată am venit la Timișoara în 1994 dar erau prea multe țigănci și am plecat la Hunedoara, cu un coleg italian care avea un anticariat. Acolo am cunoscut o fată frumoasă, blondă. Ea avea părinții la Iași. Am venit cu ea aici, la Iași. Am avut o relație cu ea până mi-a cerut 1.000 de dolari pe lună, ca să continuăm relația. Ea provenea dintr-o familie de intelectuali și nu mă așteptam să se întâmple asta. Mi-a cerut 1.000 de dolari, o mașină BMW și apartament în Piața Unirii. Am stat doi ani cu ea și când am văzut asta am terminat relația”, povestește Claudio Fasolo, italian stabilit la Iași.

Claudio Fasolo celebru sportiv italian, s-a stabilit în Iași în urmă cu 28 de ani

Claudio a avut noroc în afaceri dar nu și în dragoste. Spune că din punct de vedere profesional îi merge foarte bine iar Dumnezeu l-a binecuvântat cu un băiețel când avea 58 de ani. Este foarte mândru de copiii săi. „Eu am făcut investiții în Iași, am cumpărat apartamente, le-am închiriat. Mai am câteva. Între timp am făcut cadou apartamente (n.r. – râde). Am dat 3 apartamente la vechea concubină cu care am cele două fete mai mari, studente la medicină. Mai am un băiețel în vârstă de 3 ani și 4 luni. L-am făcut la vârsta de 58 de ani. Iubita mea are 32 de ani. Am cunoscut-o când venea în casă la noi și avea grijă de fete. Ea este expert contabil.

Eu nu beau, nu fumez, am un stil de viață sănătos. Nu m-am căsătorit niciodată. Nu am făcut greșeala asta (n.r. – zâmbește). Am mulți prieteni în Italia care dorm în mașină. S-au căsătorit, au copii, au divorțat și nevasta le-a luat totul. Am fost șocat de asemenea povești”, mai spune Claudio Fasolo. Reporterii BZI au prezentat în edițiile anterioare povestea producătorului italian Biagio Scrofani.

Claudio Fasolo: „La 17 ani am fost campion național la ciclism”

Italianul este sportiv de performanță, participând la Turul Franței unde a obținut un loc onorabil, spune el. Mai mult, în țara natală a fost campion național.

  ”În 1984 am participat la Turul Franței, la cățărare, unde am ieșit pe locul 7, un loc foarte bun. La 17 ani am fost campion național la ciclism. La ciclu-cross, unde e mix cu asfalt și teren periculos, am câștigat, la circuitul de 2,5 kilometri. De la 15 am început să fac ciclism. Fratele meu era pasionat de ciclism și am vrut să-l depășesc. Era un pic de invidie. El venea acasă, cu trofeuri, și am zis că pot și eu. L-am depășit, ca de obicei (n.r. – râde). În fiecare zi mă pregăteam și am rămas cu obiceiul de a merge cu bicicleta. E sănătate. Mă simt bine când merg cu bicicleta. Păcat că aici e foarte greu în oraș. Eu am fost și antrenor la echipa de la CSM Iași, când era Poiană președinte. Am ajutat și eu. Am câștigat campionatul italian cu un băiat din Iași, elevul meu. Eram echipă bună. În anul 2001 s-a născut fetița, apoi cealaltă și am renunțat puțin la ciclism pentru că se cheltuiau mulți bani. Acum s-a schimbat totul. Când mergeam cu bicicleta din Iași, prin anul 2000, aruncau cu piatra în mine, cu toporul. Era prea mult pentru ei, oamenii de la țară. Acum băieții dau mâna cu mine, mă salută. Mă duc spre Sculeni pentru că e un pic de liniște. De 3 ori pe săptămână merg cu bicicleta”, spune Claudiu Fasolo.

În edițiile BZI anterioare a fost prezentată povestea bijutierului italian Vincenzo Bartolomeo.

Claudio Fasolo: „Mi s-a pus pata”

Italianul care s-a stabilit la Iași este de 6 ani președintele Asociației de Proprietari de pe strada Silvestru. Chiar dacă inițial nu a fost acceptat de locatari acești s-au obișnuit cu el și l-au votat.

„Sunt președinte de asociație din anul 2014. Eu am apartament la ultimul etaj. Acolo ploua și se scurgea apa în casă. Conducerea scării zicea că ”lasă că e italian, are bani, să facă singur”. Mi s-a pus pata pentru că a început cu calomnie și atunci m-am interesat ce e cu asociația. A venit un administrator nou și am reușit să schimb conducerea pentru că am arătat cum se fura, unde se fura. A fost scandal mare pentru că oamenii nu voiau să fiu președinte aici. Am avut, în cele din urmă, înțelegere la oameni și m-au votat. Eu am preluat asociația cu 80.000 de lei datorii. Am vorbit cu oamenii, 320 de familii, care nu voiau să plătească pentru că erau supărați. Le-am zis că dacă veniți la zi cu datoriile aveți reducere. Au acceptat, au plătit. Dar unii tot nu s-au schimbat. Dacă nu sunt datornici nu se poate, parcă e în sângele lor”, povestește italianul.

Claudio Fasolo, celebru sportiv, mai spune că nu vrea să se întoarcă în Italia.




Comentarii
  • Fasolă macaronar libidinos mort supă pupăză românească. Copil la 58 ani, hmm, cam seamănă cu poștașul.

  • Scrieti si parerile mai apropiate ca nu tot poporul roman e la nivelul : ” jeguri , ….” , mai sunt oameni care muncesc si au un limbaj civilizat !

  • Frumos articolul. Banuiesc ca a platit bine pentru asemenea reclama. Cei care il cunosc stiu cine e golanul asta. A umblat cu smecherii toata viata lui. Daca s-a ajuns ca astia sa fie „modele” pentru societate inseamna ca nu mai avem nicio scapare. Tepe la greu in imobiliare el broscaro.

  • Respect pentru acest italian care munceste in Romania ca orice roman, la o Asociatie de proprietari. Daca mai are si ceva afaceri asta e problema personala, sunt banii sai , nu a facut golanii, nu a furat acesti bani, Asa ca respect pentru un italian care iubeste Iasul si munceste aici ca noi.

  • @Anonim
    Tu cat iei ca sa-i faci imaginea mai frumoasa? Esti cumva din gasca lui? Sa nu mai vorbim de femei… se mai ocupa el si cu alte afaceri :)). Fasolica lasa vrajeala ca lumea te stie. Cioculetul mic. S-a cuplat cu fata care ii intra in casa si ii ingrijea copiii.

  • Lume buna si lume rea ca asa e lumea, dar mai bine sa fiti buni si sa nu judecam gresit pe altii inainte de a te privi si judeca pe tine insuti. La ce va folosesc comentariile astea rautacioase, revoltatoare, chiar nu este cazul. Este un italian stabilit demult in Iasi, o placere de apreciat pentru ieseni, munceste, are afaceri si gata. Ce atata? Ne-a facut vreun rau?

  • Urat sa comenteze ca fetele românce nu mai sunt gospodine. Cele care ar fi potrivite ca vârsta sa i fie partenere cu siguranța sunt. Despre cele care i ar putea fi nepoate nu înțeleg de ce vorbește și cu ce îl deranjează…

  • Un exemplu de integrare in societatea romaneasca cum suntem multi romani in cea italiana.L-am cunoscut personal.Tutto sommato un bravo torinese.

  • Daca facea el in Italy ce a combinat in Romania era la parnaie si acum. Pestisor, ilegalitati in domeniul imobiliarelor, futting pe unde putea. Un bravo torinese penal ieze
    Mare sportiv… armstrong a fost mic copil. Asta ciclist adevarat. A „ciclit” tot ce a putut. Fagiola

  • Ce apartamente a dat fetelor. Nici vorba. Abia le da o pensie amărâtă după zeci de procese
    Verificați la tribunal și apoi scrieți la ziar
    Un jegos ordinar cum S-a comportat cu copii lui , copii pe care ii creste altul

  • Mama cate minciuni spuneti. V-a platit bine de tot broscarul pt reclama. Peste tot in blocurile unde a stat in iasi a avut procese cu vecinii … verificati la tribunal. Aaa si interesati-va de adevarata plecare din italia. Si iubita lui ? cea care i-a crescut copii de la varsta de 14 ani si tot de atunci da la rame la ea? Haqlal om. Interesati-va si cum forta oamenii sa vanda apartamentele la pret de nimic. adevarat afacerist … ce sa zic.

  • Promovarea jegurilor,a celor certați cu legea,rușinos am ajuns daca infractorii pot fi crezuti,nivel de cultura și pregătire minim,cei de la ziar sub orice critica ,au in curte infracțiuni mai mari ,șantaj,amenințare ,perchezitii!!!!credibilitate 0.

  • a vazut cineva realizarile lui ? dintr-o asociatie plina de datorii, el a redresat-o si a remas fara nici o datorie. e o realizare, nu?
    mai sunt si altele, dar trebuie sa si avem ochi….

  • a luat o asociatie plina de datorii si acum nu mai are nici o datorie.
    vede cineva realizarile ?
    toata lumea are o viata personala.
    este interzis ???
    a ramas macar un bloc fara apa ?
    a observat cineva intrarea de la L4-5 ?
    chiar suntem orbi ???

  • a luat o asociatie plina de datorii si acum nu mai are nici o datorie.
    vede cineva realizarile ?
    toata lumea are o viata personala.
    este interzis ???
    a ramas macar un bloc fara apa ?
    a observat cineva intrarea de la L4-5 ?
    chiar suntem orbi ???

  • a luat o asociatie plina de datorii si acum nu mai are nici o datorie.
    vede cineva realizarile ?
    toata lumea are o viata personala.
    este interzis ???
    a ramas macar un bloc fara apa ?
    a observat cineva intrarea de la L4-5 ?
    chiar suntem orbi ???

  • toata lumea are o viata personala.
    este interzis ???
    a ramas macar un bloc fara apa ?
    a observat cineva intrarea de la L4-5 ?
    chiar suntem orbi ???

  • Nu suntem orbi ,dar nici prosti ,psihopatii trebuie sa stea in spitale amenajate special pt probleme psihice!!!!

  • Acest om este modest si discret, nu s-a laudat ca a fost campon mondial la echipa de ciclocross in 1981. Iar relatiile cu actrita Valeria Marini, Oana Turcu…….

Adauga un comentariu