Actualitate

Claudiu Năsui acuză „greaua moștenire“ lăsată de Guvernul Ludovic Orban: „Măsura 3 a fost lansată fără să aibă bugetul asigurat!“

Publicat: 13 ian. 2021
Claudiu Năsui, ministrul Economiei
Claudiu Năsui, ministrul Economiei

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, acuză într-un mod voalat „greaua moștenire“ lăsată de Guvernul Ludovic Orban.

Claudiu Năsui susține că „Măsura 3“ a fost lansată fără să aibă bugetul asigurat, dar dă asigurări că împreună cu Cristian Ghinea va repara acest lucru căutând bani europeni zilele astea.

„Am fost la Ministerul fondurilor europene (noul Minister al investițiilor și proiectelor europene) pentru a găsi finanțare pentru măsura 3 din ajutoarele de stat CoVid. Este a 2-a oară de când am preluat mandatul când mă duc acolo pentru asta. Pe lângă deblocarea procesării dosarelor, prioritatea este să asigurăm finanțarea măsurilor și să respectăm cadrul european. Măsura 3 a fost lansată fără să aibă bugetul asigurat, dar împreună cu Cristian Ghinea reparăm acest lucru căutând bani europeni zilele astea“, scrie Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

Claudiu Năsui: „Pe viitor, vom ajuta economia în alte moduri, mult mai eficiente“

Ministrul Economiei a adăugat că va rezolva toate problemele legate de „Măsura 3“, dar dă asigurări că pe viitor se va proceda altfel.

„În bugetul pentru anul 2021 vom asigura toate fondurile necesare. De asemenea, încercăm să obținem toate avizele de la Comisia europeană pentru măsura 3, mai precis pentru grila de evaluare. Am spus că tot ce am preluat voi duce la bun sfârșit. Fix asta voi face. Dar pe viitor, vom ajuta economia în alte moduri, mult mai eficiente”, mai scrie Claudiu Năsui, ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, în mesajul publicat pe Facebook.

Ce este Măsura 3

Măsura 3 face parte din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Reprezentanții ministerului menționează faptul că formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii 3 “ Granturi pentru investiții” este activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de joi, 3 decembrie 2020.

Programul de granturi nerambursabile derulat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, permite PFA-urilor, microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii să acceseze granturi din fonduri europene, în valoare totală de 1 miliard de euro prin trei scheme de finanțare: microgranturi, granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri și granturi pentru investiții pentru IMM-uri.

Schema 1: Micro și PFA-uri Granturi nerambursabile, buget total 100 mil. euro – Granturi nerambursabile pentru capital de lucru, acordate sub formă de sumă forfetară, pentru IMM-uri/PFA-uri în valoare de 2.000 de euro (echivalent lei)

Schema 2: Granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri, buget total 350 mil. euro, acordate sub formă de sumă forfetară reprezentând 15% din cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, de până la 150.000 EUR (în echivalent lei)

Schema 3: Granturi pentru investiții în producție pentru IMM-uri, buget total 550 mil. euro în baza evaluării proiectului de investiții care face obiectul cererii de finanțare, investiții între 50.000 de euro și 200.000 EUR (în echivalent lei).

Care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a accesa aceste granturi pentru investiții:

– a avut activitate curentă/operațională desfășurată de minimum 1 an înaintea depunerii cererii de finanțare;

– a înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exercițiile financiare din ultimii 2 ani înainte de depunerea cererii de finanțare;

– se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;

– realizează minimum 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de investiții, (anexa 1) în primii 2 ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate, respectiv anul al treilea;

– dispune de cofinanțare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare pentru implementarea în regiunile mai puțin dezvoltate, iar pentru locația implementării în regiunea București-Ilfov, de minimum 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;

– se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutor de stat.

– nu era în dificultate la 31 decembrie 2019;

– nu depăşește plafonul de 800.000 Euro.





Adauga un comentariu