Actualitate

Clipe socante pentru toata comunitatea academica de la Universitatea Cuza. Avertisment fara precedent – FOTO

Publicat: 29 sept. 2015

@ Intreg mediul intelectual din Universitatea Cuza, de la marii profesori si pana la studentii eminenti, este implicat in aceasta poveste trista si penibila! @ Mai mult, grav este ca actualul rector al institutiei nu a avut bunul simt sa renunte la pozitia sa, stiind ca nu este capabil sa evite colapsul si momentul falimentar prin care trece cea mai veche unitate moderna de invatamant superior din Romania @ Cu siguranta, este vorba de un avertisment de care toti cei carora inca le pasa de viitorul universitatii ar trebui sa tina seama cand isi vor alege urmatorul rector

In timp ce institutii de invatamant superior precum Universitatea din Bucuresti (UB), Academia de Studii Economice (ASE), tot din capitala, Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj Napoca sau Universitatea Stefan cel Mare din Suceava au reusit, in ultimii ani, sa aiba un management bine pus la punct, Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) a avut un regres teribil in ultimul deceniu. Oricine analizeaza statisticile si datele oficiale, ce tin de clasamentele nationale sau internationale ce au avut criterii de baza: rata de absorbtie a fondurilor europene, sustinerea cadrelor didactice performante, investitiile in infrastrucura, vizibilitatea pe plan extern sau numarul absolventilor care reusesc sa obtina un job in domeniul studiat, poate constata ca UAIC a pierdut foarte mult teren si este foarte aproape de o situatie fara precedent! Toate acestea, pentru orice persoana de bun simti, este clar ca au plecat de la actualul rector de la Cuza, prof. univ. dr. Vasile Isan. El este cel care a continuat cu mult „talent” maniera jenanta in care inaintasul sau la sefia institutiei, prof. univ. dr. Dumitru Oprea, a inteles sa administreze unitatea educationala.

Citeste si: Scandal monstru la Universitatea Cuza! Rectorul Isan, acuzat ca are atitudine de comunist – FOTO

Citeste si: Caruta cu hoti si mincinosi s-a rasturnat la Universitatea Cuza – FOTO, VIDEO

Scandaluri, salarii micsorate, faliment si contracte gaunoase

Cu siguranta, dupa doua mandate in care nu a stiut decat sa ridice din umeri, sa intre in panica si sa jigneasca, rectorul Isan va ramane o pata nearga in istoria Universitatii Cuza. De reamintit ca, un prim incident major care a reliefat faptul ca asa zisul sef al institutiei nu are posibilitati de real manager in situatii de criza este gestionarea defectuasa a programelor doctorale pe fonduri europene! Ca efect, lipsa totala de pragmatism a rectorului a dus la incapacitate de plata sau oameni obligati in a trai din imprumuturi pentru a putea supravietui. Pe de alta parte, in urma cu mai bine de trei ani, angajatilor le-au fost taiate sume importante din venituri. Si de aceasta data, cauzele pentru aceasta stare de fapt nu le-au fost explicate de catre seful universitatii nici pana acum. Asta in timp ce Vasile Isan a blocat aproximativ trei milioane lei intr-un turn aflat in spatele Corpului A si care nu a fost folosit decat pentru evenimente foarte putine. Peste toate acestea, el a continuat cu gratie contractul extrem de dezavantajos pentru Cuza, respectiv cel de inchiriere al fostei cladiri Romtelecom din Fundatie. 

Citeste si: Universitatea Cuza, in faliment. Nu mai sunt nici bani de salarii

Citeste si: Cei mai buni studenti de la Cuza, umiliti de rectorul Isan

„Nimic nu poate fi mai deprimant decat niste Universitati pline de chipuri sterse”

Cu siguranta, un alt moment extrem de important ce trebuie amintit este cel din anul 2013. Atunci, in cadrul unor sedinte de Senat ale UAIC, profesorul Liviu Antonesei a tinut sa ceara explicatii in legatura cu un deficit de peste 1.5 milioane euro, extrem de ciudat in opinia sa, din bugetul institutiei. Acesta a fost supus la atacuri dure chiar din partea lui Vasile Isan. „In scrisoarea mea de demisie din Senat, nu produceam nici jigniri, nici acuze fara acoperire, reaminteam numai niste fapte cu care m-am confruntat in episodica mea prezenta senatoriala si imi ceream scuze colegilor care m-au trimis in respectiva instanta, pentru ca nu am reusit sa le apar interesele desi, dupa puterile mele, am incercat… Faptul ca domnul Rector ma catalogheaza drept personalitate accentuata, nu ma deranjeaza defel… Nimic nu poate fi mai deprimant decat niste Universitati pline de chipuri sterse, de fete galben-cenusii”, comenta, la acel moment, publicistul. De asemenea, cel mai bine a caracterizat maniera total defectuoasa de conducere a Universitatii Cuza, regretatul profesor de la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA), Tiberiu Brailean. „La incercarea de analiza pe care am facut-o si care a fost destinata dezbaterii interne din Universitate, m-am trezit foarte repede cu atacuri la persoana, in locul dezbaterii argumentate, chiar de la cel mai inalt nivel al conducerii care, confundand institutia cu propria persoana, a aplicat imediat remanentul principiu comunist «Cine nu e cu noi, e impotriva noastra». Am inteles astfel ca nu sunt loial. Vin si intreb: Cine e mai loial Universitatii, cel care a administrat-o astfel incat a creat un deficit bugetar urias sau cel care incearca sa identifice niste cauze si niste solutii de iesire din impas? Desi de managementul unei organizatii este intotdeauna responsabil, direct sau indirect,  cred, in continuare, ca dezbaterea nu trebuie sa fie una personalizata, ci una de idei, cred in libertatea de opinie si nu in opacitate institutionala, cred ca mai multi oameni gandesc mai bine si ca solutiile pot reiesi numai din dialog si nu stau in bagheta magica a nimanui”, sintetiza Brailean.

Citeste si: Fondurile europene de la Cuza, ingropate intr-o cladire de fite – GALERIE FOTO

Citeste si: Un nou CUTREMUR la Universitatea Cuza – UPDATE

Si-a acuzat propriii studenti, nemultumiti ca nu le sunt respectate drepturile, de legionarism

Continuand pe acest plan, acum doi ani, pentru ca a avut curajul sa scoata la iveala o serie de abuzuri flagrante legate de nerespectarea drepturilor studentilor la Cuza, presedintele Ligii Studentilor de la UAIC, Silvian Emanuel Man a fost dat in judecata de catre sefii institutiei de invatamant si a fost acuzat de legionarism. „Domnul rector a scos sperietoarea legionarismului din debaraua lui Iliescu, crezand ca ma poate compromite. S-a legat de un articol stiintific publicat de mine si pe care-l promovam pe Facebook, considerandu-l propaganda legionara. In primul rand, il rog respectuos sa renunte la reflexele comunistoide tipice anilor ’50. Din cate stiu, domnia sa este economist, nu istoric!”, replica Man. Contactat telefonic in repetate randuri pentru a comenta ceea ce a realizat in ultimii opt ani la conducerea Universitatii Cuza, Vasile Isan nu a raspuns pana la inchiderea editiei.

Citeste si: INCREDIBIL! Cea mai mare universitate din Iasi se inchide – VEZI DE CE





Comentarii
  • Niste mafioti care se sustin unii pe altii: Oprea pe Basil Isan, acesta pe Lenus Isan si tot asa.. Uite asa facem Iasul de rusine cu acesti snobi ratati si plini de ifose.Cunosc personal familia Isan, atat el cat si ea se cred mari intelectuali . Mai bine ramaneau la ei in sat la Vicovul de Sus sa-i fericeasca si sa-si lumineze neamurile.Datorita functiilor pe care le detin s-au imbogatit el da diplome la toate loazele(fii, fiice, nepoti, fini, amante) de politicieni, iar ea mare sefa la o institutie din Copou ii incadreaza pe bani grei …Speram ca mai devreme sau mai tarziu va vei si scadenta…

  • De multa vreme am atras atentia Senatului si altor persoane cum ca ISE-ul, actualmente FEAA nu sunt capabile sa furnizeze rectori pentru Cuza. OPREA a fost rusinea maxima, un individ sters, intelectual nul sustinut frenetic de o presa indoielnica moral, a facut tot ce a vrut-ca dictator- la Cuza. El este autorul turnului inclinat(loc de spalat bani-atentie DNA!) el a facut pornopictura din Aula, el a facut contractul pagubos cu Romtelecom. Isan este produsul sau, lasat pe tron! Acesta este un tip cu bun simt, dar fara instinctele de rechin pe care le are Oprea, fapt pentru care a cedat peste tot si in toate. Aud ca Oprea vrea sa devina primar- ce pacoste!!!

  • Un sfat. Interesati-va de examene, cum s-au dat si cum se dau acum. Studentii sunt obligati sa vina in sesiunea oridinara fie ca vor fie ca nu chiar daca au motive sa nu vina cu sanctiunea ca examenul din restanta care era gratuit pana acum trebuie platit.Eu nu as avea vreo problema sa platesc restanta daca era 50 de lei dar sa ma scuze „domnii” ca nu vreau sa dau 250 de lei si ca ma revolt.

  • cine poate sa vada, nici celelalte asa zise universitati nu-s mai valoroase! Pacat de Iasi!
    Puteti verifica , la orice universitate din Vest, rectorii nu au mai mult de 50 ani, castigand posturile prin competenta stiintifica si nu …politica!
    Verificati spre exemplu, va rog la fosta Politehnica , cine conduce si „Universitatea TI” , dar si Senatul… unde este chiar un condamnat juridic!
    mai este ceva de spus? Doar de actionat student!!!

  • Citind articolul am realizat ca este o situatie concertata de minister. Si la Universitatea de Arte „G.Enescu” s-au taiat salariile personalului didactic. Cadrele universitare sunt platite cu salariul de baza, fara drepturile castigate de-a lungul anilor. Aceasta situatie persista de 3 ani, la fel ca si la Universitatea Cuza

  • DNA-ul ar trebui sa declanseze un control al celor ,care sunt remunerati de universitate,la averile pe care le-au acumulat si vor gasi raspunsul la problemele cu,care se confrunta universitatea.De asemenea s-ar dumiri si daca ar controla conturile pe care acestia le au an strainatate.

Adauga un comentariu