News Flash:

Clubul parintilor la Liceul V. Alecsandri

31 Martie 2010
2993 Vizualizari | 0 Comentarii
Asociatia "Formare Studia" organizeaza, în parteneriat cu Liceul Teoretic Vasile Alecsandri, pentru prima data in judetul Iasi un club al parintilor. Intitulat "Alseeda", acesta este adresat parintilor elevilor înscrisi în clasele VII-XII la unitatea de invatamant preuniversitar ieseana. Obiectivele noului club sunt legate de constientizarea parintilor în privinta importantei învatarii pe tot parcursul vietii, atat pentru dezvoltarea lor personala, cat si pentru a putea deveni model copiilor lor, responsabilizarea acestora cu privire la educatia pe care trebuie sa le-o asigure. Activitatile au loc la Vasile Alecsandri, pana in aprilie 2010, în fiecare zi de joi, intre orele 17.00 - 20.00. Clubul "Alseeda" este organizat în cadrul proiectului cu acelasi nume, finantat de Comisia Europeana prin Programul Grundtvig de învatare pe tot parcursul vietii. Parteneri europeni ai intregii actiuni sunt: Scottish Wider Access Programme SwapWest din Scotia, un partener din Italia, Cehia si unul din Slovenia. Astfel, prin demararea, in premiera, a unui asemenea tip de actiune se doreste implementarea si implicarea in cadrul unitatilor scolare a segmentului legat de parinti pentru o imbunatatire a realizarii actului scolar in randul elevilor si liceenilor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3638 (s) | 22 queries | Mysql time :0.248913 (s)